O ALTĂ RAPORTARE A DIVINITĂTII – RAPORTAREA LA TATĂL

O ALTĂ RAPORTARE A DIVINITĂTII
– RAPORTAREA LA TATĂL –

Fac parte din generația care nu a făcut religia în școală, generația care a trăit cu cheia de gât și a mâncat eugenia și a băut Quick Cola. Generația Epocii de Aur, a comandantului de detașament cu șnurul galben, a corului patriotic și a muncilor patriotice în folosul partidului. O generație care se bucura când părinții veneau de la alimentara cu un kilogram de carne și în general trăia cu piure și alte legume.
O generație a puilor numiți „Frații Petreuși” și a lecțiilor făcute seara la lumina lămpii, deoarece se stingea mereu lumina. O generație a la Darwin care învăța ceva despre maimuțele primordiale, dar care nu credea în ele. O generație care nu avea nici măcar calculator și care toată ziua era la fotbal pe maidan. O generație a înghețatei Polar, a cartofului de la cofetărie și a Excelentului. A defilărilor de 1 Mai și de 23 August. O generație care învăța acasă că nu e bine să critici Partidul, că vei dispărea subit.

Și totuși, în mijlocul acestor lipsuri, o generație fericită, prost hrănită, dar fericită. O generație a surprizelor Turbo și a îndrăgitelor Pif. Dar oare ce s-a ales cu latura noastră spirituală? Cu setea ancestrală că nu suntem singuri în Univers și că totuși suntem ai cuiva, creați de Cineva și aparținători a unei familii mai înalte și mai evolutive? Nu știam atunci de omuleții grey, de reptilieni sau acturieni, dar aveam fiecare în gena noastră setată ideea că aparținem cuiva. La cineva care depășea puterea noastră de înțelegere, de comprehensiune, de milă, bunătate și adevăr.
Nu eram zeloții lui Israel, dar eram oameni, eram români și în sufletul nostru ne raportam de Divinitate și Absolut. Într-un cuvânt ne raportam la Tatăl. Fără să vrem, eram în sinea noastră copiii Tatălui, copiii Celui Preaînalt. Nu știam noi mai nimic despre dogme sau ritualuri, dar știam că undeva, acolo în cer se află, în chip misterios și bun, un Tată care ne iubește și care are grijă de noi. Pe atunci Biserica oficială nu era agresivă, grupările neoprotestante nu apăruseră în România și unii dintre noi nu aveau setată frica de iad. Dar cu toții aveam setată dragostea pentru Tatăl, pentru acel Dumnezeu primordial care ne iubește și ne ocrotește. Și copii fiind , ne rugam Lui inclusiv pentru lucruri banale, ca de exemplu să nu cădem iarna pe gheață sau să luăm un zece la matematică. Poate că încă mai purtăm în noi acea imagine idilică, curată și inocentă a Tatălui din Epoca de Aur a copilăriei, o epocă fără religie în școală și fără agresivitatea unor pastori și culte neoprotestante care au sădit machiavelic în sufletul nostru inocent sintagma: „vei arde în iad!”. Și poate că în articolul meu pentru voi, dincolo de orice formă de religie, orice dogmă și ritual vă invit să îl redescoperiți pe Tatăl așa cum l-ați descoperit în anii copilăriei și al Epocii de Aur! Un Tată bun, milostiv și cald care de abia așteaptă să vă raportați la El și să fiți copiii Lui. Un Tată fără semnul crucii, sfinți, icoane sau lumânări, ci doar plin de dragoste, milă și compasiune. Un Tată părinte, un Dumnezeu Adevărat.
Și poate că dând la o parte toată gama ritualismului și dogmaticii, toată furia pastorilor, aceasta este adevărata față a Tatălui, acesta este practic Dumnezeu sau Creatorul nostru. Să avem curajul de a ne raporta la El simplu și curat ca la un Tată, de a plânge alături de El, de a ne ruga pentru copiii noștri Lui, de a îi cere poate să nu cădem pe gheață și multe alte lucruri. Vă invit de a-l redescoperi pe Tatăl așa cum numai sufletul nostru de copil din Epoca de Aur, care nu avea internet și tablete, o făcea. Un suflet care nu știa de alte civilizații, de omuleții grey, de reptilieni sau acturieni, ci doar de Tatăl.
Să fiți binecuvântați și să credeți cu sufletul vostru de copil în Dumnezeu, care este Tatăl nostru.

ȘI DUMNEZEU PLÂNGE

Trăim într-o lume construită de alții, o lume intangibilă a orgoliului și a lucrurilor perfecte, a sacrului instituționalizat și confiscat de biserică, a acatistelor, dogmelor și ritualurilor. O lume în care Dumnezeu este prezentat drept ceva perfect, intangibil, rece, care stă în lumea lui și care singura lui problemă ar fi respectarea așa ziselor dogme băgate lui pe gât de preoții și pastorii radicali și pedepsirea oamenilor. Dar lucrurile sunt mai umane, mai calde și mai bune decât vor unii preoți să fie.
Foarte puțină lume s-a gândit vreodată că și Dumnezeu plânge?!
Da, cel care a creat universul plânge, iubește, suferă. Și o face pentru om și doar pentru om. Pe El nu-l încântă cerul, stelele, planetele ci oamenii. Oamenii bolnavi, care caută în gunoaie, care sunt bătuți, care mor de foame, femeile bătute și violate și tot ceea ce suferă, gândește și trăiește. El este acolo când tu plângi și plânge și el alături de tine, este acolo când copil fiind ai febră, este acolo când eşti bolnav la un spital de psihiatrie și ești în criză, este acolo când ești la închisoare și vrei să te omori, este acolo când femeia primește o palmă de la un soț bețiv și violent și izbucnește în lacrimi și el plânge pentru toți acești oameni.
Acum câteva zile am visat niște îngeri care mi-au spus: nu fugi de oamenii bolnavi pentru că ei reprezintă esența sufletului lui Dumnezeu. Dar el este acolo și când tu râzi sau răsfoiești o revistă de bandă desenată, când te uiți prin telescop la lună, când scrii o carte, când cânți o piesă, când pictezi un tablou sau când săruți o fată sau îi faci o declarație de dragoste. Marea problemă a oamenilor este că ei nu-și dau seama că și Dumnezeu plânge, că El este alături de ei și poate să-i ajute, că El este în sufletul lor, că el trimite îngerii Săi (care sunt foști oameni care au iubit oamenii – dar asta e altă poveste) să-i ajute. Că totul este simplu, tangibil și uman. Că Dumnezeu plânge și suferă pentru ei, că El trăiește pentru om și în om prin harul divin. Că El cercetează inima și rărunchii prin intermediul Duhului Sfânt care este în om și știe orice gând, spaimă a omului.

El vede prin ochii femeii bătute, El trăiește prin ochii și sufletul copilului plin de păduchi care suflă din aurolac, pentru că El, prin Duhul Sfânt, este în om și suferă pentru om. Oamenii nu știu că Dumnezeu așteaptă o rugăciune spusă de om pentru a interveni. Și toată această tevatură au făcut-o unii preoți și pastori radicali care l-au prezentat pe Dumnezeu ca pe un monstru plin de ură și orgoliu, care stă undeva pe un tron, are niște legi neschimbate, rigide și obtuze și care ar spune: tu în iad, tu în rai!
Sau, mai pe românește, ceva de genul: conform versetului x, dogmei y sau legii mele k, tu în rai, tu în iad! Puțini știu că Dumnezeu nu este așa, este bunătatea absolută și tot El încalcă în picioare toate aceste legi, versete sau dogme pentru om, pentru o lacrimă a omului, o suferință a lui, o revenire a omului de pe o cale greșită sau de pe un patern afectiv negativ la unul pozitiv! Veți râde, dar în împărăția lui Dumnezeu sunt și unii foști drogați, unii foști sataniști, unii foști criminali etc etc, care la un moment dat s-au întors și-au cerut iertare și l-au căutat pe Dumnezeu și au ajutat oamenii și au iubit omul!
Deci toată tagma popilor și pastorilor radicali se face vinovată de crearea și răspândirea unui Dumnezeu rău, dogmatic, ritualist, care ar fi bolnav de ură și orgoliu și care stă undeva pe un tron și pedepsește oamenii! De ce? Simplu: pentru a-i controla și a-i manipula pe oameni.
Vorbeam cu un pastor baptist radical african, care urla la slujbele sale, și el mi-a spus într-un moment de rătăcire că ei înfricoșează oamenii cu iadul pentru a-i menține în secta lor, și a numit asta discurs de disciplină. Ei iau zeciuială și alte forme de venituri și ca să te mențină în sectă îți bagă în cap că, dacă pleci, în iad vei ajunge, unde foc te așteaptă! Iar el mi-a aplicat aceeași rețetă: m-a amenințat cu iadul dacă plec de la secta lui! Și am terminat cu el!
Popii și pastorii creștini radicali nu vor să știți că:
Dumnezeu este bun.
Dumnezeu iubește omul.
Dumnezeu poate locui în sufletul
omului prin Duhul Sfânt.
Dumnezeu vine la om și îl ajută
pe omul care se roagă cu cuvintele
lui la Creator.
Dumnezeu plânge.
Dumnezeu ajută pe cei slabi,
bolnavi, închiși, bătuți, copii etc.
Dumnezeu ajută pe toată lumea.
Dumnezeu nu este ritualic și
dogmatic și nu trăiește în lumea lui.
Dumnezeu e tangibil, viu.
Dumnezeu este om, suferă, plânge.
El este la îndemâna fiecărui om
prin rugăciune.
Dumnezeu iartă.
El nu ține cont de relele tale din
trecut și te iartă.
Poți să te adresezi simplu, direct și
personal lui prin rugăciuni adaptate
la problemele tale personale.
Omul poate construi rugăciuni
personale și le poate adresa lui
Dumnezeu prin gând sau cuvânt în
mod direct.
Dumnezeu aude orice gând prin
Duhul Sfânt care este în interiorul omului.
Totul e mult mai simplu.

RĂZVAN-GABRIEL GHEORGHE