Noua acțiune a spiritualității patristice

Noua acțiune a spiritualității patristice

Spre binele ei, lumea a început să lase în urmă aceste pseudofilosofii. Sunt semne tot mai clare că în lumea întreagă reîntoarcerea oamenilor la valorile transcendentului, la o trăire religioasă tot mai profundă şi la gândirea speculativă, la dreapta filosofare şi la dorinţa de a trăi în conformitate cu exigenţele cele mai înalte ale înţelepciunii este tot mai cuprinzătoare şi mai profundă.
O dată cu acestea, valorile religioase, spirituale, locale, naţionale, tradiţionale şi patrimoniale, inclusiv în domeniile literaturii şi ale altor arte, cunosc o puternică resurecţie în toată lumea. Resurecţia aceasta e unul dintre cele mai importante aspecte ale timpului nostru. Este un fapt de care sunt datori să țină cont toţi creatorii de cultură, indiferent de domeniile pe care le cultivă. Filosofia iese încet, şi ea, din criza prea mult prelungită pe care a cunoscut-o în secolele XIX şi XX.
Scrierile Sfinților Părinți şi Scriitori bisericeşti, ale tuturor marilor gânditori ai scolasticii, ale celor mai reputaţi teologi creştini din epoca modernă şi contemporană sunt publicate azi în tiraje de masă, pentru că sunt cerute de toţi cei interesaţi de problemele vaste ale filosofiei şi „filosofării”.
Suntem martorii unor evoluţii semnificative, care ar merita o amplă discuţie. Pe de o parte, în ultimele decenii s-au înmulţit opiniile conform cărora filosofia europeană traversează o epocă de profundă decădere. Pe de alta, ediţiile din Sfinţii Părinți, respectiv din autorii scolastici bizantini sau occidentali cunosc o difuzare fără precedent. Origen, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Ambrosius de Milano, Boethius Philosophus, Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul), Ioan Scottus Eriugena, Anselmus de Canterbury, Albertus Magnus, Sfântul Simeon Noul Teolog, Toma de Aquino, Nicolaus Cusanus (Nikolaus von Kues), Sfântul Grigorie Palamas, Sfântul Nicolae Cabasila, Părintele Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic sunt tipăriţi şi difuzaţi în tiraje de masă. Îndeosebi tinerii intelectuali sunt interesaţi de operele acestor mari cugetători. Se înmulţesc tentativele de a dezvolta idei originale în spiritul cugetării lor. Teoria literaturii pe care o propunem în aceste pagini beneficiază în variate moduri de sugestiile oferite de scrierile lor.
Filosofii preocupaţi de evoluţia istorică a domeniului lor, precum Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Traian Brăileanu sau Anton Dumitriu, în cultura română, ori Jacques Maritain, Etienne Gilson, Gabriel Marcel sau Karl Barth, în cultura europeană occidentală, ori Vladimir Soloviov, Nikolai Berdiaev, Pavel Evdokimov, Vladimir Lossky, John Meyendorff, în cultura rusă, care au aprofundat gândirea Evului Mediu lăsându-se influenţaţi de ea, sunt discutaţi şi actualizaţi sub cele mai diferite aspecte.

Este un fapt care arată că nu filosofia a decăzut, ci doar un anumit tip de gândire. În zilele noastre, orientarea imanentistă în cugetare îşi pierde treptat puterea de atracţie. În numeroase cazuri, tocmai prin raportare la pseudofilosofiile din secolele XVIII, XIX şi XX, această orientare provoacă nu numai dezamăgire sau neîncredere, ci şi repulsie. Suntem la finele unei etape istorice în filosofie şi la începutul alteia, strâns legate de credinţa şi valorile creştine.
Resurecţia spiritualităţii patristice şi scolastice, aşa cum au întrezărit-o în cultura română personalităţi tutelare ca Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu (în acest sens, eseul său Logos şi eros în metafizica creştină, din 1932, cu accentele puse pe cugetarea ortodoxă, are valoarea unei uimitoare previziuni), este o realitate care marchează profund epoca noastră. O nouă afirmare a spiritualităţii ortodoxe liturgice întreţine actuala resurecţie a cugetării scolastice.
Dintr-o astfel de perspectivă, tocmai prin raportare la ideologiile „crizei”, înţelegem mai bine de ce mari cugetători români din secolul XX – Nae Ionescu, Lucian Blaga, Nichifor Crainic (teolog şi filosof al culturii), Dumitru Stăniloae (teolog şi filosof în egală măsură), Mircea Vulcănescu, Traian Brăileanu, Mircea Eliade (în ipostaza de filosof al trăirilor religioase), Dumitru Popescu (teolog şi filosof al culturii), Dumitru Radu (teolog şi filosof al culturii), Anton Dumitriu, Constantin Noica, Alexandru Surdu (logician şi filosof al culturii de orientare intuiţionistă), Ilie Bădescu (sociolog şi filosof al culturii), Ovidiu Drimba (istoric al civilizaţiilor şi filosof al culturii), Marin Diaconu (cel mai autorizat istoric al filosofiei româneşti) – sunt modele ale dreptei filosofări, dar şi ale situării ferme în împărăţia sublimă a valorilor spirituate, tradiţionale şi naţionale româneşti. Încercările noilor generaţii de a se apropia de domeniul fascinant al filosofiei ţin cont, în primul rând, de modelele oferite de ei. Ei sunt foarte departe de ceea ce a constituit mizeria şi decăderea filosofiei în secolul XX.
Tocmai prin raportare la contextul istoric în care ei s-au afirmat, rigoarea, sublimul, frumuseţea şi puterea de convingere a operelor pe care ni le oferă ne apar mai limpede.
Prin raportare la operele lor, devenite pentru noi toţi înalte repere ale cugetării, ne simţim mai buni, mai demni, mai încrezători în puterea noastră de creaţie.
Ne îndreptăm spre operele lor ca spre o sursă limpede de apă vie, care dă forţă, rigoare şi frumuseţe propriilor noastre creaţii.

(Din volumul Teologia ortodoxă și arta cuvântului, pag. 120-122. Editura Doxologia, Iași, 2013.)