MAICA DOMNULUI ÎN EVLAVIA CREDINCIOȘILOR
La data de 15 august a fiecărui an, Sfânta noastră Biserică a rânduit, ca zi de mare sărbătoare, pomenirea Adormirii Maicii Domnului, mutarea din această lume pământească a Fecioarei Maria, Maica lui Dumnezeu. Pentru a sublinia importanţa acestei sărbători, s-au rânduit și 14 zile de post înaintea acestei sărbători a creştinătăţii, care arată asceza şi înfrânarea credincioşilor, în vederea participării la acest important eveniment al creştinătăţii. Cele patru Sfinte Evanghelii nu dau prea multe amănunte despre viaţa Sfintei Fecioare Maria, şi mai ales despre naşterea şi copilăria ei, aceasta explicându-se prin faptul că figura centrală a Noului Testament este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Însă, totuşi, evangheliile numite „apocrife” oferă amănunte despre părinţii săi, dumnezeieştii Ioachim şi Ana, care erau originari din Nazaretul Galileii – cum scrie Evanghelia apocrifă a lui Iacob. Ei ajunseseră la adânci bătrâneţi fără să aibă copii, dar nu-şi pierduseră speranţa, rugându-se încontinuu lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaş. În stăruința lor, au mers până la retragerea în locuri singuratice, separat, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat şi şi-au sfâşiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns, prin înger, că cererea lor va fi primită. Aşa s-a născut Maria, viitoarea Sfântă Fecioară, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales ce va purta în pântece şi va naşte pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). De aceea, prima mare sărbătoare religioasă din anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, este Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sfânta Maria Mică.
Sfinţii Ioachim şi Ana o consacră pe prunca Maria serviciului religios de la templu, Biserica rânduind pentru aceasta o altă sărbătoare, la 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – care se prăznuieşte în amintirea făgăduinţei părinţilor săi trupeşti de a închina darul lor lui Dumnezeu, spre a vieţui întru bunătate, cinste şi neprihănire. Cea de a treia sărbătoare anuală dedicată Sfintei Fecioare Maria este Buna-vestire (25 martie). Cu ocazia vizitei pe care a făcut-o Elisabetei, rudenia sa, mama Sfântului Ioan Botezătorul, aceasta a numit-o „binecuvântată între femei” şi „Maica Domnului meu”.
Iată cuvintele Sfântului Evanghelist Luca: „Şi a intrat Maria în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta urarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi, cu glas puternic, a strigat: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu ?” (Luca 1, 40-43).
După naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu în Betleemul Iudeii, Sfânta Fecioara Maria va fi mereu alături de Domnul Iisus în multe dintre momentele vieţii sale pământeşti: la tăierea-împrejur, la 8 zile, când i s-a pus numele; la prezentarea la templu; în timpul fugii în Egipt de frica lui Irod, care voia să-l ucidă pe Prunc; în timpul predicii lui Iisus în templu, când avea numai 12 ani; la nunta din Cana, dar mai ales în timpul pătimirilor, moment când Sfânta Fecioară este încredinţată de Mântuitorul Iisus Apostolului iubit, Ioan (Ioan 19, 25). În sfârşit, după înălţarea la cer a Domnului, Sfânta Fecioară
Maria şi femeile care L-au urmat pe Iisus fac parte din grupul apostolilor şi iau parte împreună la evenimentul Cincizecimii, ce reprezintă întemeierea Bisericii văzute a lui Hristos-Domnul.
Între sfinţi, Sfânta Fecioară Maria ocupă locul cel mai de cinste, fiind mai presus de toate puterile îngereşti şi atingând cea mai înaltă treaptă a sfinţeniei. Cinstirea pe care Biserica o dă Sfintei Fecioare Maria se numeşte supravenerare sau supracinstire (hiperdoulia), spre deosebire de cinstirea acordată sfinţilor, care se numeşte venerare (doulia). Sfânta Biserică o numeşte „Împărăteasă” şi „Doamnă”, mărturisind că este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”, deoarece s-a învrednicit să fie aleasă de Dumnezeu ca Maică a Fiului Său.
Există mai multe temeiuri scripturistice ale preacinstirii Maicii Domnului. Astfel, după ce protopărinţii noştri Adam şi Eva au căzut, Dumnezeu i-a anunţat că mântuirea va veni prin femeie: „duşmănie voi pune între tine – şarpe – şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei: aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Precum păcatul a venit prin Eva, mântuirea avea să răsară din Fecioara Maria – Eva cea nouă. Dumnezeu Însuşi a preţuit-o pentru viaţa sa neprihănită, alegând-o ca Maică a Fiului Său, dintre toate femeile din lume. Îngerul Gavriil, trimisul Domnului, i s-a închinat şi a salutat-o prin cuvintele: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a înspăimântat de cugetul lui şi cugeta întru sine ce fel de închinăciune poate să fie aceasta” (Luca 1, 28-29). Mulţimile care urmau şi ascultau pe Iisus şi vedeau minunile Sale o fericeau pe cea care L-a purtat în pântece. Iar când vorbea Iisus, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a grăit: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericit sânul pe care L-ai supt”. Iar El a răspuns : „Da, aşa este, dar mai fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el” (Luca 11, 27-28).
Însuşi numele Sfintei Fecioare – Maria înseamnă doamnă, stăpână, cea aleasă. Şi, într-adevăr, Fecioara Maria a fost o persoană aleasă şi distinsă în istoria mântuirii neamului omenesc. La aceasta se referă şi psalmistul când o numeşte „aleasa Domnului” şi „împărăteasa care stă de-a dreapta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Psalm 45, 10-18).
Naşterea mai presus de fire a Domnului a păstrat neatinse peceţile fecioriei, Maica Domnului rămânând fecioară înainte, în timpul şi după naştere. Aceasta a vestit-o Domnul prin vedenia proorocului Iezechiel: „Apoi a dus bărbatul acela înapoi la poarta templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă. Şi-mi zise mie: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeu al lui Israel a intrat prin ea. De aceea va fi închisă. Ci numai singur Împăratul să vină prin ea, ca să mănânce pâine înaintea Domnului, să intre prin pridvorul porţii şi să iasă tot pe acolo” (Iezechiel 44, 1-3). Sfinţii Părinţi afirmă că acest text mesianic profeţeşte fecioria Maicii Domnului şi după naştere. Domnul Hristos S-a născut fără a strica peceţile fecioriei, precum razele soarelui străbat sticla, peştii apa, păsările aerul, fără a lăsa urme.
Recunoscându-i Sfintei Fecioare Maria marele rol în iconomia mântuirii, Biserica noastră o preamăreşte din cele mai vechi timpuri, închinându-i imnuri, adresându-i rugăciuni sau numind-o „împărăteasa Maică”, „pururea fericită”, „prea nevinovată”, „Biserică sfinţită”, „uşă cerească”, „rai cuvântător”, „lauda fecioriei” etc. Nu există niciun serviciu divin în care numele Sfintei Fecioare Maria să nu fie pomenit, ori să aibă ectenii sau rugăciuni către aceasta. Iată evlavia pe care Biserica o are faţă de cea care se roagă neîncetat Fiului ei, pentru mântuirea lumii. Credincioşii ortodocşi români, mai ales la data de 15 august, se îndreaptă în pelerinaje la mănăstirile din ţară sau acolo unde există câte o icoană făcătoare de minuni. Unii dintre ei cântă cu duioşie versurile: „Am venit Măicuţă să te mai vedem, să ne spunem dorul pe care-l avem!”. Prin aceste cuvinte alese, ca şi prin toate rugăciunile către Maica Domnului, se manifestă evlavia deosebită de care Sfânta Fecioară Maria se bucură printre creştini.
Încheiem cele câteva consideraţii privind-o pe Maica Domnului, prin pertinentele opinii ale unui teolog ortodox contemporan. „Este propriu Ortodoxiei să nu o prezinte niciodată pe Maica Domnului separată de Hristos. Totdeauna ea este în legătură cu Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maică? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamă omenească, aşa cum o iubim şi noi pe mama noastră, ascultă rugăciunile ei, aşa cum şi noi ascultăm rugăciunile mamei noastre. Ea palpită pentru tot ce palpită El. El a venit ca să ne iubească pe noi, să se răstignească pentru noi, deci nu poate să nu ne iubească şi ea pe noi, nu poate să nu aibă şi ea durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate să nu sară şi ea în ajutorul nostru, dar numai de la El primeşte şi ea putere să ne ajute în diferite necazuri şi greutăţi. De aceea este necesar să ne rugăm şi Maicii Domnului cerându-i nu ca să ne mântuiască sufletul, ci ca să ne scape sau izbăvească din diferite nevoi, să ne ajute în diferite greutăţi şi să-l roage pe Fiul ei să ne dăruiască mântuirea cea dorită” (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1993, p. 165).
Preot dr. MARIUS FLORESCU
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro