Spionii şi loviluţia (II)

Spionii şi loviluţia (II)

Imperiul Britanic – savanţi în spionaj!

Aşa-numita „perioadă a imperiilor” dintre 700 şi 1900 a adus cu sine naşterea spionajului modern, concretizată în organizarea unor servicii, agenţii de informaţii eficiente şi marcată de activitatea unor agenţi profesionişti, ceea ce a avut repercusiuni reale în desfăşurarea unor evenimente istorice.
În secolul XIX, serviciile secrete ale Marii Britanii capătă contururi precise şi sunt adaptate la rolul Albionului pe plan mondial.
În 1844, este fondat „British Intelligence Service”, iar în a doua jumătate a secolului apar agenţii distincte însărcinate cu activitatea de informaţii şi contrainformaţii, MI5 şi MI6.
Anglia a fost probabil Marea Putere care a reuşit să desfăşoare cele mai eficiente acţiuni de spionaj în cele mai diferite puncte ale Europei şi chiar în afara ei încă din secolul XVII, prin intermediul unor agenţi care pot fi consideraţi adevărate personalităţi ale domeniului, dar şi culturale.
Este vorba, de exemplu, de Aphra Behn (1640-1689), denumită „Incomparabila”, una dintre primele scriitoare profesioniste din literatura engleză şi, concomitent, spioană în serviciul Angliei, mai ales în Ţările de Jos.
O altă personalitate culturală implicată în acţiuni informative a fost „părintele” lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe (1660-1731), considerat ca unul dintre întemeietorii serviciului de informaţii britanic.
Dintre spionii perioadei războaielor napoleoniene, în care ţinta spionajului britanic era bineînţeles Franţa, sunt de amintit diplomatul William Wickham (1761-1840) şi contele d’Antreg, care a fost agent dublu.
Un rol major în desfăşurarea de acţiuni informative chiar dincolo de graniţele Europei l-au avut exploratorii; dintre care s-au numărat somităţi ştiinţifice ale perioadei, ca şi aşi ai spionajului, deschizători de drumuri pentru expansiunea colonială britanică.
Dintre exemplele cele mai celebre sunt de amintit acelea ale lui William Moorcroft (1767-1825), considerat pionier al cunoaşterii geografiei Munţilor Himalaya, Francis Younghusband (1863-1912), care a avut un rol important în explorarea drumurilor spre India şi China.
Considerat unul dintre cei mai eficienţi spioni pe care i-a avut Anglia în secolul XIX, Francis Richard Burton (1821-1890) a fost, în acelaşi timp, un explorator şi om de ştiinţă de excepţie în Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi traducător al colecţiei de basme „O mie şi una de nopţi”.

Prusia şi „armata” celor 10.000 de spioni

Odată cu declanşarea politicii de unificare a Germaniei şi de impunerea ei pe plan internaţional, cancelarul Otto von Bismarck s-a preocupat de înfiinţarea unui serviciu de informaţii, pentru care au acţionat aproximativ 10.000 de spioni, trimişi în diferite ţări europene. Între aceştia s-au numărat cel care poate fi considerat un predecesor al spionajului industrial, Johann Gotfried Brugemann (1750-1802), care a furat secretul războiului de ţesut din Anglia, dar şi baroneasa Kaulla (1850-1910), devenită amantă a ministrului Apărării al Franţei.
Una din personalităţile cele mai importante ale „frontului secret” a fost, desigur, cancelarul austriac Klemens von Metternich-Winnerburg (1773-1859), care, cel puţin pentru o anumită perioadă, poate considerat drept „spionul-şef ” al continentului.
El a avut ocazia să-şi demonstreze abilităţile cu ocazia Congresului de la Viena care urma să stabilească organizarea Europei după războaiele napoleoniene.
Cu această ocazie, o serie de participanţi, dintre care oameni politici şi diplomaţi importanţi ai Europei, s-au oferit să-i furnizeze informaţii cancelarului austriac.
Un alt mare spion a fost considerat în acea perioadă ofiţerul Alfred Redi (1864-1913), unul din cei mai eficienţi agenţi infiltraţi („cârtiţă”), care a spionat pentru Rusia 12 ani.
De fapt, investigaţii mai noi au „demontat” în bună măsură această „legendă”, Redl rămânând nu numai ca un precursor al unei categorii de agenţi cu înclinaţii homosexuale, dar şi ca spionul care a comis un şir întreg de erori de neiertat care, de altfel, i-au determinat „căderea”.

BOGDAN PĂPĂDIE, GABRIEL I. NĂSTASE

(Din vol. Spionii și loviluția, Ed. Obiectiv, Craiova, 2014)