PROFESOR NICOLAE T. DELEANU UN CERCETĂTOR ROMÂN, PIONIER AL ŞTIINŢELOR DE GRANIŢĂ

PROFESOR NICOLAE T. DELEANU

UN CERCETĂTOR ROMÂN, PIONIER AL ŞTIINŢELOR DE GRANIŢĂ

Despre Nicolae T. Deleanu, datele biografice sunt controversate, începând cu cele ale naşterii sale. Dincolo de aceste incertitudini rămân realităţile incontestabile: munca şi rezultatele remarcabile pe care le-a obţinut prin talent şi renunţări de la tentaţiile unei vieţi uşoare, superficiale.
Născut la Galaţi, în anul 1887, Nicolae T. Deleanu şi-a urmat destinul profesional „pas cu pas”. După abslovirea liceului şi a Facultăţii de Medicină Bucureşti, secţia Farmacie (1903), va frecventa cursuri de specializare la Universitatea din Geneva (1906) şi va absolvi cursurile superioare de Bacteorologie la Institutul Imperial de Medicină din Petrograd.
Aici a studiat biochimia germinaţiei seminţelor (1909). Destinul lui Nicolae T. Deleanu, la fel ca al fiecăruia dintre noi, a fost şi este „marca noastră înregistrată” de către Divinitate.
Destinul, ca dar de la Dumnezeu, este unic şi ireversibil pentru fiecare muritor, întrucât el ne decide sorţile.
Destinul lui Nicolae T. Deleanu a fost unul marcat de momente benefice pentru umanitate şi datorită rezultatelor muncii sale şi a soluţiilor originale pe care le-a oferit semenilor săi în rezolvarea unor probleme ştiinţifice care până la el, erau fără răspuns. În laboratorul de chimie vegetală a Universităţii din Marburg, sub conducerea profesorului Arthur Meyer, a studiat respiraţia plantelor şi a frecventat cursurile de Farmacografie şi Chimie Farmaceutică ale profesorilor Arthur Meyer şi Ernest Schimd. (1910-1913).
Ulterior, la propunerea profesorului Ernest Schimd, va lucra împreună cu acesta în laboratorul de chimie fiziologică al Şcolii Superioare Tehnice din Zurich (1913).

Între anii 1912-1914, Nicolae T. Deleanu îşi va desfăşura activitatea profesională ca şef de lucrări în laboratorul de fiziologie vegetală a Institutului Botanic al Universităţii din Bucureşti. În anul 1914 va susţine examenul de liberă practică a farmaciei din România la Direcţiunea generală a Serviciului Sanitar. Între anii 1914-1917 a activat ca şi chimist legist pe lângă Ministerul Justiţiei. În anul 1915 a fost propus de Consiliul Profesional să predea cursul de toxicologie la Secţia Farmacie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial solicită participarea la concursul pentru ocuparea Catedrei de Farmacie chimică şi galenică la Faculatatea de Farmacie a Universităţii din Iaşi. Primul Război Mondial îl va găsi pe Nicolae T. Deleanu implicându-se ca farmacist militar cu gradul de căpitan în rezervă comandant al navei Turtucaia.
Cariera sa universitară va evolua de la profesor provizor (1 februarie 1916), profesor agregat (12 iulie 1916-1920), profesor titular (singurul profesor titular al facultăţii, 1 februarie 1920-1925) la catedra de Farmacie chimică şi galenică în cadrul Facultăţii de Farmacie de la Universitatea din Iaşi.
În această poziţie a predat cursurile: „Farmacie chimică galenică”, „Analize chimice şi băuturi”, „Toxicologie”.
A făcut parte din Comisia care a redactat şi semnat, împreună cu profesorii Şt. Minovici, M. Georgescu, I. Vintilescu, Memoriul pentru expunerea de motive pentru înfiinţarea Facultăţii de Farmacie în cadrul Universităţii din Bucureşti, către Ministerul Instrucţiunii Publice (1914). Eforturile sale nu au fost zadarnice, dimpotrivă, au fost recunoscute şi de către conducerea Universităţii, care l-a numit şef al catedrei de chimie analitică a Facultăţii de Farmacie începând cu 10 octombrie 1925 şi până în anul 1942 şi decan al aceleiaşi facultăţi între anii 1927-1931.
Recunoaşterea valorii sale profesionale a fost făcută de numeroase instituţii academice din ţară şi din străinătate, prin acordarea de diverse titluri academice. În anul 1939, Faculatatea de Farmacie din Paris îi acordă profesorului universitar doctor Nicolae T. Deleanu titlul de Doctor Honoris Causa.
Printre numeroasele sale realizări ştiinţifice care au contribuit la dezvoltarea ştiinţei, deschizând noi coridoare ale cunoaşterii aş evidenţia următoarele: absorbţia şi rolul substanţelor minerale, respiraţia, dezasimilarea şi transportul substanţelor asimilate, dozarea clorofilei, carotenului şi xanofilei, transportul de substanţe organice în corpul plantelor, dinamica acumulării, dar mai ales a migraţiei negative sau inverse a sărurilor din plantă în sol.
A descoperit, împreună cu Arthur Meyer, bioritmul diurn al intensităţii respiraţiei la funze.
Ca o concluzie, putem aprecia faptul că cele aproximativ 70 de lucrări originale realizate singur sau în colaborare, publicate în reviste din ţară şi străinătate în domeniile fiziologiei şi al biochimiei vegetale şi al chimiei analitice au determinat progresul ştiinţei la nivel naţional şi mondial.

Conf.univ.dr. GABRIEL I. NĂSTASE