BĂTĂLIA DE LA CODRII COSMINULUI

BĂTĂLIA DE LA CODRII COSMINULUI

La 15 septembrie 1485, la ora prânzului sau puţin mai târziu, s-a desfăşurat o ceremonie rarisimă: depunerea jurământului de vasalitate al Domnului Moldovei, Ştefan, în faţa regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea (1447-1492), pe câmpia de lângă oraşul Colomeea. Sacrificiul era făcut de Ştefan pentru ajutorul promis de rege în vederea recuceririi cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă (Akermann), ocupate de otomani, în 1484. Evenimentul a avut loc în prezenţa boierilor moldoveni, a panilor poloni şi a celor două oştiri.
Regele, cu coroana pe cap, stătea pe tron, în cort, iar Ştefan a înaintat împreună cu boierii săi, precedat de un boier cu marele steag de mătase roşie pe care era stema ţării. Domnul a descălecat şi a intrat în cort. Draperiile cortului au fost lăsate. A îngenuncheat şi a depus jurământul de vasalitate.
În acest moment, din întâmplare, draperiile au căzut şi întreaga asistenţă a văzut pe Domnul moldovean îngenuncheat în faţa
suzeranului. Polonii au izbucnit în chiote, moldovenii au păstrat o linişte îndurerată. Steagul ţării şi steagurile boiereşti nu au fost distruse, cum se obişnuia, ci au fost duse în tezaurul regal.
Ştefan, care luase domnia în 1457, la o vârstă de cca 20-25 ani, avea peste 50 de ani şi nu a uitat umilinţa, mai ales că regele i-a dat un ajutor nesemnificativ, de vreo trei mii de oşteni şi nu l-a ajutat la recucerirea cetăţilor cucerite de turci. Mai mult, într-un act, regele polon preciza: prietenul şi sluga noastră, Ştefan, palatinul Moldovei.
În iunie 1492, Cazimir a murit. Avea cinci fii: Vladislav (rege al Boemiei, apoi, după moartea lui Matia Corvinul, în 1490, şi rege al Ungariei), Ioan Albert (încoronat rege al Poloniei), Alexandru (mare duce al Lituaniei), Friedrich (primat al Poloniei) şi Sigismund, fără coroană. Fraţii vor să-l căpătuiască şi hotărăsc că tronul Moldovei i-ar fi tocmai bun. Se întrunesc în 1494 la Leutschau, denumirea germană a localităţii Levoča din Slovacia, pentru a-şi „comemora“ tatăl. Hotărăsc să-l ajute cu toţi pentru obţinerea scaunului Moldovei. Pretextul invocat: vor cere recunoaşterea suzeranităţii lui Ioan de către Ştefan, iar în caz de refuz îl vor alunga cu armele. Nimic nu rămâne tainic şi Ştefan a aflat. Prin sistemul de alianţe creat, a cerut ajutor lui Ivan al III-lea, ţarul Moscoviei (fiica sa Elena/ Olena era nora ţarului); Mengli Ghirei, hanul tătarilor din Crimeea; Bartolomeu Dragfy, voievodul Transilvaniei (Birtoc, cuscru al lui Ştefan); Radu cel Mare din Ţara Românească (1495-1508).
A anunţat şi pe turci, şi pe împăratul Maximilian I (1493-1519). Totodată, a început acţiunea de apărare. A întărit cetăţile, a mărit garnizoanele din Hotin şi Suceava, a cumpărat cai, arme, armament, muniţie, a stocat rezerve de hrană şi nutreţuri.

În iunie 1497, regele Jan Olbricht a decretat concentrarea armatei în zona Lvov (Lyow, Lemberg) în vederea unei expediţii antiotomane. A angajat mercenari, a chemat sub arme pe vasali: Cavalerii Teutoni conduşi de Marele Magistru Johann von Tieffen. Pe 24 august 1497, polonii au trecut Nistrul pe la Mihălceni, îndreptânduse spre Suceava. Erau peste 80.000 de oşteni. Ştefan trimite o solie. Polonii pretind că au sosit să-l ajute pe Ştefan să recucerească Chilia şi Cetatea Albă, cum promisese regele Cazimir. Direcţia armatei polone nu confirma afirmaţiile.
A doua solie moldoveană este pusă în lanţuri, confirmând bănuielile lui Ştefan.
Armata sa avea 40.000 de oşteni. Ştefan cere ajutor aliaţilor şi îşi concentrează armata la Roman. Polonii înaintau încet pe un front larg. De la Nistru la Suceava sunt 100-120 km pe care invadatorii i-au parcurs într-o lună. Se purtau ca sălbaticii: jefuiau, omorau, incendiau. Ştefan pleacă din Roman cu oştenii săi, cu 2.000 de otomani şi cu un corp de oaste muntean. Moldovenii dau atacuri scurte şi dese. La 24 septembrie polonii ajung în faţa Sucevei şi, cu tunurile grele, încep canonada. Hatmanul Sucevei, Luca Arbore, rezistă asediului şi bombardamentelor. Cetatea Sucevei este aşezată la marginea oraşului, fiind accesibilă numai în sud, în celelalte trei laturi erau prăpăstii. Trei săptămâni a durat canonada. Ştefan şi moldovenii încercuiesc pe poloni, care ajung, din asediatori, asediaţi. Lipsită de aprovizionare, tabăra polonă suferă de foame. Soseşte un corp de 12.000 de transilvăneni ai lui Birtoc în ajutorul lui Ştefan. Vladislav al II-lea al Ungariei (fratele regelui polon) mediază înţelegerea cu moldovenii. Polonii se vor retrage pe acelaşi drum pustiit de armata lor, nu prin alte părţi, să strice ţara.
La 19 octombrie polonii ridică tabăra. Dar nu trec prin locurile devastate de ei, ci o iau spre Siret, apoi prin marele codru al Cosminului, spre Cernăuţi. „Au pornit pe altă cale, pe unde ţara era întreagă. De aceea s-a mâniat Ştefan voievod” – Letopiseţul de la Bistriţa. Drumul trecea printr-o pădure deasă de fagi seculari, pe valea pârâului Corovia, între satele Hliboca şi Cosmin, între care era înălţimea cotei 408. Polonii erau organizaţi în patru corpuri. Avangarda, formată din
nobilii din Vestul Poloniei, era urmată de nobilimea regală împreună cu regele bolnav, apoi nobilii din Estul Poloniei şi ariegarda formată din Cavalerii Teutoni şi alte cete poloneze. Era ziua de 26 octombrie 1497. După ce a trecut avangarda şi garda nobilă a regelui, a atacat cavaleria moldoveană, separând ultimele două corpuri de armată.
Pedestrimea a atacat din toate părţile.
Unii erau oameni ai locului care tăiaseră copacii. Aceştia, sprijiniţi provizoriu (înţinaţi) se prăvăleau asupra polonilor (tot astfel procedaseră oştenii lui Petru Muşat în 1376, în codrii Sepeniţului, la fel Bogdan al II-lea în 1450, în codrii Crasnei, împotriva aceluiaşi duşman, polonii, care înfrânţi de două ori nu învăţaseră lecţia umilinţei şi perseverau). Regele l-a trimis în ajutorul avangărzii pe palatinul Cracoviei, Ioan Tencinski, cu cavaleria grea, forţa de şoc a polonilor. Acesta respinge moldovenii şi salvează ariergarda, însă contraatacul moldovean distruge cavaleria grea care-şi lasă comandantul pe câmpul de onoare. Corpul militar al regelui răzbeşte prin pădure spre satul Cosmin şi oastea polonă, mult diminuată, se îndreaptă spre Cernăuţi.
O trupă de ajutor formată din o mie de călăreţi mazovieni este distrusă de moldovenii vornicului Boldur, în 29 octombrie 1497, la localitatea Lenţeşti. Atacaţi permanent, fugarii poloni reuşesc să ajungă la Cernăuţi, apoi să se retragă în Polonia.
Înfrângerea polonilor a fost catastrofală. Diverse izvoare istorice relatează faptul.
Proverbul: „Sub Jan Olbricht a pierit şleahta” (mica nobilime) este în mare parte adevărat. Un letopiseţ rus consideră că au fost ucişi 40.000 de poloni. Analele rutene exagerează înfrângerea invadatorilor: „Atât de mare a fost nenorocirea polonilor, abia încât unul din zece s-a întors cu craiul, care s-a îmbolnăvit din această cauză” (a murit în 1501). Prada a fost imensă.
Peste 6.000 de care acoperite au fost capturate de moldoveni. Prizonierii au fost executaţi în mare parte. Erau spânzuraţi câte doi, spate în spate, de pletele lor lungi. Cei rămaşi în viaţă au fost puşi să are multe câmpii şi plaiuri care au fost semănate cu ghindă. „Dumbrăvile de pomenire” (Ion Neculce: O samă de cuvinte) erau numite „Dumbrăvile roşii”. Acestea
erau Dumbrava Roşie de la Cotnar, de la Botoşani, „mai gios de Roman”.
Ştefan cel Mare şi-a plătit datoria de onoare pentru umilinţa suferită din partea tatălui (Cazimir al IV-lea) de la Colomeea, din 15 septembrie 1485, prin răscumpărarea acesteia la Codrii Cosminului în 26 octombrie 1497 (şi expediţiile de represalii din anii următori din Polonia) din partea fiului (Ioan Albert). Vasile Alecsandri a nemurit vitejia moldovenilor prin poezia Dumbrava Roşie.

VIOREL GH. SPETEANU