AVEM O ROMÂNIE PROSPERĂ!

AVEM O ROMÂNIE PROSPERĂ!

Asist cu un necesar decalaj de timp la un film referitor la execuţia soţilor Ceauşescu, consideraţi de către Tribunalul legal constituit că au dus ţara de râpă, prin tembelele investiţii în industrie, agricultură, infrastructură, achiziţii militare de tot felul etc, privând poporul român de alimente, căldură, electricitate, combustibil şi altele.
O măsură binevenită, cu atât mai mult că trebuia să fie o lecţie pentru toată suflarea românească, prin împuşcarea lor în ziua de Crăciun, cu spatele la o veche cetate, că a ajuns în sfârşit în faţa plutonului de execuţie fiind eliminat pentru totdeauna conducătorul unic, numit ulterior dictator, care ne îndobitocise prin preamărirea spiritului naţionalist român.
Ce dacă şcoala, educaţia, sănătatea erau gratuite iar celelalte elemente de confort (în ultimii ani de disconfort) aveau valori modice, dreapta judecată a celor care au dat lovitura de stat şi-a spus cuvântul şi acei „nemernici” dictatori au dispărut fizic, chiar dacă aveau maladii diverse şi în câţiva ani sfârşeau în mod natural. Precum Jivkov la bulgari, care a fost „păzit” să nu i se întâmple ceva neplăcut până a trecut în lumea drepţilor.
Iată, cu noua Conducere, România având în conturi 8,5 miliarde de dolari şi cam tot atâția ca datorii ale altor ţări către noi (la valorile actuale ceva spre 50-60 miliarde de euro), a început vasta operaţiune de reconstrucţie pe baze capitaliste a ţării noastre. S-a început cu agricultura, unde cele trei milioane de hectare irigate erau insuficiente, iar cu ajutorul Băncii Mondiale în scurt timp, adică până în anul 1993, s-a reuşit dublarea acelor suprafeţe, devenind astfel cel mai mare producător zonal de cereale/ legume/fructe pentru întreaga Europă şi nu numai.
Având deja a opta flotă mondială, pe mările şi oceanele lumii transportăm, pe lângă alimente, şi echipamente tehnice, produse de cele peste 4.000 de întreprinderi. Acestea din urmă fiind în parteneriate de 51% statul român şi 49% ale marilor corporaţii mondiale, momite că aici există o forţă de muncă super-calificată, sindicalizată şi disciplinată, salariile medii lunare în acel moment nedepăşind 500 $/lună.
În Adunarea Constituantă prezidată
de iubiţii noştri noi conducători Iliescu/Gherman/Bârlădeanu/Roman etc s-a luat hotărârea ca proprietatea să fie sacră şi inviolabilă şi niciun intrus din afară să nu poată dobândi vreun metru pătrat de teren decât dacă are cetăţenie română, timp de 20 de ani, vine aici cu cel puţin 250.000 $ (ca în Ungaria de exemplu), putând cumpăra maximum cinci hectare de teren.
S-a stabilit ca restituirea proprietăţilor confiscate numai de regimul comunist să se facă cu acte opozabile până în anul 1995, după care să fie decăzuţi din drepturi. Îndestularea celor care le revendică să fie promptă şi cu adevărată măsură, orice fel de derapaj fiind taxat cu pierderea calităţii. Pădurile nu vor putea fi înstrăinate niciodată şi nici castele/aşezăminte/ construcţii de orice fel în care Statul român a cheltuit mai mult de 100.000 $. Resursele minerale de orice fel vor fi pentru totdeauna în gestiunea statului, putând fi concesionate pe durate maxime de cinci ani, după care vor fi renegociate obligatoriu redevenţele.
Banca Naţională a devenit garantul independenţei tuturor băncilor româneşti, putând fi înstrăinate pachete de 5% o dată la cinci ani. Bancorex-ul – cea mai cunoscută bancă pe plan mondial – a fost protejată spre a reprezenta cu cinste interesele României. Guvernatorul Băncii Națioanle are un mandat de maximum cinci ani, nerevizuibil.
După adoptarea Constituţiei, legile ordinare au consfinţit că drumul firesc al nostru este cel al Franţei, devenind în scurt timp, datorită potenţialului tehnic/resurse minerale/muncitori un partener de nădejde al acestei mari puteri, locul nostru fiind acum în cadrul celor şapte care hotărăsc soarta Europei. Au plecat ceva specialişti din ţară, dar prin actualul salariu mediu de 1600 $/lună, cei mai mulţi se gândesc dacă mai e cazul să emigreze, deoarece condiţiile de trai de la noi au devenit comparabile (unele chiar superioare) celor din alte ţări europene şi de peste ocean.
Am capitalizat Bancorex-ul cu cei 8,5 miliarde de dolari, am mai atras şi din cei disponibili în străinătate încă pe atât, devenind un model economic apreciat în zonă.
Cu peste 25 milioane de locuitori şi cu 250.000 de încadraţi în zona militară, cu tehnica de vârf aferentă, discuţiile cu marii jucători din domeniul armamentului se desfăşoară relaxat, în avantajul tuturor celor interesaţi.
În anul 1992 a venit o delegație japoneză care ne-a propus, pentru o viitoare dezvoltare urbană, o serie întreagă de proiecte, însuşite în totalitate; şi au trecut la treabă. Bucureştiul are şosele/ străzi suspendate, traficul se realizează fluent la orice oră din zi ori noapte. În ţară aşişderea, centurile ocolitoare ale tuturor reşedinţelor de judeţ asigură o fluenţă nemaiîntâlnită a milioanelor de maşini care brăzdează România.
Suntem acreditaţi de către partenerii noştri ca fiind o putere nucleară. Proiectele „Defunctului” existente la Unitatea de Cercetare din Piteşti au fost „sigilate” spre a nu fi folosite în alte scopuri. Centrala atomică de la Cernavodă a fost finalizată cu o mică întârziere până la sfârşitul anului 1991. Avem suficientă energie electrică atât pentru populaţie cât şi pentru întreg complexul industrial românesc, astfel încât economia „duduie”. În plus, noua centrală atomică aflată în zona Făgăraşului a fost finalizată la sfârşitul anului 1995, astfel că am devenit, atât pentru vecinii noştri cât şi pentru partenerii europeni, cel mai important furnizor de energie electrică.
După modelul francez, deoarece fostul preşedinte François Mitterand ne-a sprijinit într-un mod nemaiîntâlnit în istoria recentă a omenirii, cu proiecte, cu investiţii şi cu resurse financiare consistente, considerându-ne ca o a doua Republică a sa, astfel încât ne-am identificat nu numai lingvistic dar şi material cu această uriaşă forţă economică, împreună demonstrând că o cooperare de acest gen este benefică ambelor ţări şi popoare. Au fost cârcotaşi minusculi, precum Olanda, care şi-au revizuit grabnic poziţia; pentru bunul motiv că acum, când UK părăseşte UE, am devenit brusc al treilea contributor al Uniunii şi pe cale de consecinţă Rotterdamul, ca port, a devenit istorie, portul Constanţa fiind principala cale navală din Europa.
Am agregat prin pactul de la Hermannstadt (Sibiul de astăzi, desigur) o Uniune Est Europeană (după modelul Visegrad) cuprinzând, pe lângă România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Republica Moldova, Macedonia, la un loc în jur de 80 de milioane de suflete care în cadrul UE şi NATO au o justificată şi solidă reprezentativitate.
România este un jucător credibil, predictibil, cu potenţe evidente economice şi militare, ajutând sistemul creat cu decenii în urmă de către Robert Schuman, adică viitoarea UE. Suntem mândri, patria este prosperă; partidele care se succed la putere au ţinte de plan bine definite pe cinci/zece/douăzeci de ani pe care le respectă, nefiind niciun fel de derapaj în acest sens.

Copiii noştri au o educaţie desăvârşită, din ’90 până în prezent am avut doar doi miniştri la învăţământ, trei la sănătate etc. Avem o viaţă fericită, reflectată şi în media care, în afară de programe culturale/sportive/cosmetică/ agricultură, pentru altceva nu au subiecte, precum în Olanda, de exemplu. În planul reprezentativităţii ştiinţifice şi culturale, avem doi câştigători ai Premiului Nobel, unul din domeniul chimiei şi celălalt al valorificării resurselor naturale, acesta descoperind uriaşele rezerve de minerale din Apuseni absolut necesare pentru dezvoltarea ştiinţifică planetară, de fapt cele aflate în partea de jos a tabelului lui Mendeleev.
În plan sportiv, în anul 2002, după pregătiri intense, am ajuns în finala Campionatului Mondial de Fotbal. La toate disciplinele atletice ori de echipă avem campioni mondiali sau europeni. Asistenţa medicală este de excepţie, cu investiţii de miliarde de euro, parte din resurse proprii, parte din fonduri europene. De fapt, din aceste ultime fonduri, asemănător Poloniei, am folosit 100% din ce ne-a acordat UE. În România nu există noţiunea de şpagă, de foloase necuvenite, de
deturnare de fonduri etc, pentru că aceste atitudini nu fac parte din cultura noastră, fiecare se mulţumeşte cu salariul/venitul/ câştigul obţinut pe căi legale. Gândul îmi zboară spre o multitudine de „realizări măreţe”, dar în faţa mea apare figura scriitorului evreu Franz Kafka, care a trăit şi a scris în Cehoslovacia după căderea Imperiului Austro-Ungar din 1918; acesta, atât în „Procesul” dar, mai ales, în „Metamorfoza” caricaturizând sistemul birocratic existent atunci (sau pe care l-a intuit) până la ultima fibră de absurd.
De fapt, cele prezentate până acum se înscriu perfect într-o viziune a absurdului, o viziune tragicomică a realităţilor pe care nolens-volens suntem obligaţi a le trăi.
Lăsând în plata DNA-ului şi a justiţiei pe cei care au devalizat România şi încă o fac, vor răspunde în faţa istoriei, că „Procesul” nu se va opri niciodată. Poate ne-ar ajuta mult mai pragmatic Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, una din cele mai uimitoare scriituri din secolul al XVI-lea. În vasta descriere asupra feluritelor treburi necesare apărării şi consolidării ţării îşi pune întrbarea: „Spune-mi acum, ticăloase suflete, unde iaste domnia noastră, unde iaste muma noastră, unde sunt feciorii şi fetele suflete, unde este slava cea deşartă a lumii acestiia şi bucuriia ei?”. Şi multe altele pe aceeaşi temă.
În ansamblul lor, aceste Învăţături sunt valabile şi astăzi, după aproape şase secole.

FLORIAN LAURENŢIU STOIKA