CALENDARELE POPORULUI ROMÂN

CALENDARELE POPORULUI ROMÂN

„Plouă în mai, se face mălai” sau Sfinţi, „pluvioşi”
de Florar –Gherman şi Ioan Fierbe Piatra

Florar, Frunzar sau Ierbar, aşa cum era cunoscută în cultura noastră tradiţională, luna mai aduce an de an o adevărată explozie vegetală, de unde şi abundenţa sărbătorilor populare dedicate naturii şi a ritualurilor de protecţie a recoltelor. Încă din prima zi a lui mai, se împodobeşte cu flori şi spice de grâu un pom de Armindeni – zi de început a verii, patronată de profetul Ieremia. Adus cu o zi înainte din pădure, pomul se aşează în faţa casei, unde rămâne până la vremea secerişului, urmând să întreţină apoi focul pentru coptul pâinii din grâu nou. Protejată împotriva grindinii şi vijeliei prin interdicţii de lucru, ziua de Armindeni era dedicată petrecerilor câmpeneşti, la care se bea vin pelin, de unde şi denumirea de „ziua pelinului” sau „ziua beţivilor”.
Sărbărtorile populare din luna mai au generat numeroase obiceiuri şi practici sezoniere, cele mai multe pentru fertilitate agricolă şi animală. Ropotinul sau Marţea Ţestelor, Lunea rătăcită, Matcălăul şi Joile Verzi se alătură sărbătorilor de sorginte mitologică ori religioasă – Rusaliile, Todorusalele sau Sfredelul Rusaliilor, Moşii de lapte, Ispasul (Paştele cailor), Neideile lui Ispas, Sfinţii Constantin şi Elena (Constandinu puilor), Sfântul Irimia (Sărbătoarea boilor).
Dintre acestea, două zile sunt dedicate unor sfinţi patroni ai ploilor, care generează interdicţii şi practici de apărare specifice: Sfântul Gherman şi Sfântul Ioan (cunoscut cu denumirea de Fierbe Piatra).

Patriarh al Constantinopolelui sub Anastasei al II-lea Artemie, Sfântul Gherman a rămas, în tradiţia populară, stăpân al stihiilor (în special ploaia şi vântul). Ghermanul era onorat mai cu seamă de agricultori şi crescătorii de vite, care credeau că sfântul le protejează recoltele şi animalele de viermi şi dăunători, de unde şi al doilea nume al zilei – Harmanul viermilor. Perioada coincide şi cu debutul ploilor de primăvară, născând credinţa că Sfântul Gherman dezleagă apele văzduhului şi eliberează grindina.

Ca să nu stârnească mânia sfântului, oamenii nu ies la lucrul câmpului de ziua lui, respectându-i autoritatea celestă, spre a fi protejaţi de vânt, ploi şi piatră, dar şi pentru bună recoltă.
În mediul păstoresc, Ghermanul era respectat cu aceeaşi stricteţe, brânza fiind scoasă din putini şi spălată, iar oile protejate de orice rană care ar fi putut prăsi (ghermăni) viermi, ca represalii la nesocotirea sărbătorii de către vreunul dintre ei.
Mai mult chiar, practicile feminine de înduplecare a Sfântului Gherman, spre oprirea prea multelor ploi de mai ori alungarea viermilor, vizau chiar un înconjur ritual ce trebuia dat ogorului, asigurând astfel belşugul la câmp şi în gospodărie.

Cel de-al doilea „sfânt pluvios” al lunii mai se sărbătorea pe 25 mai, ziua celei de a treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în vremea Sfântului Patriarh Inatie, în anul 860. În imaginarul popular, acesta devine Ioan Fierbe-Piatra, pentru că data sărbătorii se situează tot în perioada ploilor, sfântul putând să abată grindina, fulgerul şi trăsnetul asupra pământului şi oamenilor, fierbe piatra şi o răstoarnă peste ţarina celor care nu-i respectă ziua numelui. Cei ce lucrau în acest răstimp atrăgeau furia divină, declanşatoare de potop peste holde, urmând ca cei ce-l cinsteau pe sfânt să fie feriţi de furtună şi foc, de spirite rele şi chiar de dureri trupeşti. Oricum ar hotărî sfântul însă, cumpăna vremii rămâne mereu aceeaşi, căci „maiul ploios e iunie frumos”, închizând cercul unui cosmos pe care mentalitatea populară l-a construit cu migală, cu respect şi bun simţ al proporţiilor.

Toatea aceste credinţe şi practici ţin, ca urmare, de o perfectă rânduială, de un echilibru stabil cu cerul, pământul şi lumea al satului tradiţional românesc, care continuă şi azi să-şi trăiască ciclurile vitale cu ardoare, într-un perpetuu timp al trăirii şi al reînnoirii, menit să-l eternizeze.

Prof. drd. CORINA POPESCU