ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / ROMÂNIA, CAMPIOANA EUROPEI LA TENIS DE MASĂ

ROMÂNIA, CAMPIOANA EUROPEI LA TENIS DE MASĂ

ROMÂNIA, CAMPIOANA EUROPEI
LA TENIS DE MASĂ

Într-o perioadă în care sportul românesc contează tot mai puțin în întrecerile internaționale, echipa feminină de tenis de masă a României a obținut o performanță extraordinară. Naţionala formată din Elizabeta Samara, Daniela Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs, Irina Ciobanu și Adriana Diaconu au devenit campioane europene, după o așteptare de 12 ani. În finala turneului continental găzduit de Luxemburg, româncele au învins cu scorul de 3-2 Germania, echipa în fața căreia pierduse acest trofeu atât în 2013, cât și în 2015. Formația noastră mai cedase și finalele europene din 2010 și 2011, ambele în fața Olandei.
Acesta este cel de-al 4-lea titlu european cucerit de echipa feminină de tenis de masă a țării noastre, după cele dobândite în 1992 (Germania), 2002 (Croația) și 2005 (Danemarca).

FINALĂ DRAMATICĂ

România a început Campionatul European în Grupa B, unde a obținut victorii pe linie: 3-0 cu Olanda, 3-1 cu Cehia și 3-1 cu Luxemburg. În „sferturi”, a învins Portugalia cu 3-0, iar în penultimul act a trecut cu același scor de Rusia. Adversara tricolorelor din finală, Germania, era campioana continentală a ultimelor trei ediții și vicecampioană olimpică la Rio, unde cedase finala disputată împotriva Chinei.
Lupta pentru trofeu a început cu meciul dintre Eliza Samara și Han Ying, jucătoare chineză naturalizată, care ocupă primul loc în clasamentul european feminin. Românca a cedat primul set, a revenit în următorul, iar în final s-a impus cu 3-2. Germania a egalat însă, după ce Xiaona Shan (o altă sportivă născută în China) a învins-o net, 3-0, pe Daniela Dodean-Monteiro. A venit rândul Bernadettei Szocs, care a înfruntat-o pe Nina Mittelham. Jucătoarea noastră a câștigat primele două seturi, l-a cedat pe al treilea, dar a reușit să câștige cu 3-1, iar România trecea din nou în avantaj. Numai că Eliza Samara, care a acuzat dureri la umărul stâng, a fost învinsă de Xiaona Shan (1-3), astfel că totul depindea de ultimul meci, dintre Daniela Dodean-Monteiro și Han Ying.
Daniela a început extraordinar, câștigând primele două seturi. L-a cedat pe al treilea, iar în cel de-al patrulea era condusă la un moment dat cu 10-8. A revenit însă extraordinar, a câștigat cu 12-10 și a declanșat fiesta în tabăra României.

PETRECERE CU SARMALE

„Am așteptat 12 ani pentru această medalie de aur. În cele din urmă, a venit… Fetele mi-au spus la începutul finalei că fiecare dintre ele trebuie să câștige o partidă. Așa s-a întâmplat, iar titlul european e al nostru”, a declarat, după finală, Viorel Filimon, antrenorul echipei feminine de tenis de masă a României. „Nu o învinsesem niciodată pe Han Ying și am simțit că acesta este momentul potrivit. Sunt foarte fericită că nu a reușit să revină până la 2-2, ar fi fost un cu totul alt scenariu. Presiunea ar fi devenit insuportabilă”, a precizat și Daniela Dodean-Monteiro, cea care a adus punctul de aur pentru România.
Jucătoarea a mai mărturisit, pentru prosport.ro, că tricolorele au avut parte de o petrecere inedită după finala europeană câștigată în fața Germaniei: au fost invitate la Ambasada României din Luxemburg, unde succesul a fost sărbătorit cu o oală de sarmale!

ÎMPOTRIVA NATURALIZĂRILOR

Ca și în alte sporturi, moda naturalizărilor a prins și în tenisul de masă. Tot mai multe țări importă jucătoare sau jucători din China, sportivii de aici fiind recunoscuți pe plan mondial drept maeștri ai acestui sport. Viorel Filimon, antrenorul echipei feminine a României, a dezvăluit că, dintre participante, doar țara noastră, Rusia și Cehia au fost naționalele care n-au avut în lot jucătoare chineze naturalizate.
„Franța și-a luat o chinezoaică, Spania, din nou, o altă chinezoaică… China este China, produce în permanență, jucătoarele de acolo migrează în toate statele din lume. Speram să se încetinească acest fenomen, dar se pare că nu”, a precizat antrenorul român.
Oficialii Federației Române de Tenis de Masă s-au declarat repetate rânduri împotriva naturalizărilor. „Nu vrem să aducem jucătoare din China, ci să creștem sportivii noștri. Avem copii și antrenori deosebiți, nu trebuie să importăm valoarea. Ne mai trebuie doar câteva lucruri, gen finanțare, sprijin și infrastructură”, susține Cristinel Romanescu, președintele forului român de specialitate.
„«Chinezoaicele» noastre sunt mai bune! Sub nicio formă nu vom naturaliza asiatice, avem fetele noastre care alcătuiesc o echipă de vis. E o coeziune fantastică, toată lumea gândește românește”, a precizat și Beatrice Romanescu, managerul Federației Române de Tenis de Masă și soția conducătorului acestui sport în țara noastră.

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FCSB, campioană după nouă ani de așteptare

După nouă ani de așteptare, în care părea că se abonase la locul doi în …

Povestea lui Gheorghe Dungu, cel mai longeviv portar al Rapidului

Probabil că sunt destui iubitori ai fotbalului care nu știu cine este Gheorghe Dungu, deși …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: