ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / SALONUL DE CARTE JURIDICĂ, POLIȚISTĂ ȘI CIVICĂ AL M.A.I.

SALONUL DE CARTE JURIDICĂ, POLIȚISTĂ ȘI CIVICĂ AL M.A.I.

SALONUL DE CARTE JURIDICĂ, POLIȚISTĂ ȘI CIVICĂ AL M.A.I.

În perioada 15-18 noiembrie 2017 a avut loc în cadrul Centrului Cultural al M. A. I. o amplă manifestare structurată pe trei direcţii, expoziţie de carte, lansări de cărţi şi prezentări de autori. Editura „Laurent” a Fundaţiei Literar-Istorice „Stoika” a avut un stand, cuprinzând cincisprezece titluri de carte, precum şi câteva zeci de exemplare din revista „Independenţa Română – Independenţa prin cultură”.
Pe data de 16 noiembrie a fost lansară traducerea lui Ştefan Stoika (1808-1878), „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei”. A luat cuvântul cunoscutul istoric timişoarean prof. dr. Radu Păiuşan, cel care a realizat introducerea, cât şi prezentarea personalităţii lui Ştefan Stoika.
Mulţumim pe această cale celor care ne-au facilitat participarea la acest salon de carte, doamnelor Florentina Cenja şi Carmen Tudorache, cât şi domnului Horaţiu Măndăşescu, animatorul din partea fundaţiei noastre a acţiunilor culturale pe care ni le-am propus.

FILS

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Un eveniment complex, literatură, muzică, actorie, desen

Am asistat, sâmbătă 30 septembrie 2023, în eleganta sală a Bibliotecii Metropolitane București la o …

Un secol de culoare – 2-15 octombrie 2023

Cercul Militar Național a găzduit în perioada 2 – 15 octombrie 2023 expoziția colectiva de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: