ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / Acupunctura în mileniul a III-lea

Acupunctura în mileniul a III-lea

De mai mulți ani auzim în jurul nostru vorbindu-se de un tip de medicină alternativă din ce în ce mai folosit: Acupunctura — o știință multimilenară ale cărei baze teoretice se sprijină pe bioenergetica umană.

Există o anatomie, o fiziologie și o f iziopatologie energetică din care decurge, în mod logic, o terpeutică vizând restabilirea echilibrului energetic atunci când acesta a fost tulburat. Bazată pe legile fizicii de existență, de manifestare și de evoluție a energiei, acțiunea acupuncturii este tot de natură fizică. Existența acupuncturii constă în explicarea fiziologiei umane (a microcosmosului) prin aceleași legi prin care acționează întregul Univers. Privită prin prisma celor două coordonate, de mișcare și de timp, materia și energia se află într-un echilibru, exprimând o existență unică, pe care chinezii din vechime au denumit-o Qi. Noțiunea reprezintă simbolul care integrează evoluția unui “CE” situat între masă și energie, aflat în perpetuă mișcare, desfășurată în timp. Qi-ul biologic este o reflectare și o formă de manifestare a Universului cu care se află în relație obligatorie, continuă și indefinită. În virtutea acestei legi, orice obiect, orice ansamblu și orice fenomen desfășurat în lumea anorganică sau în lumea vie este rezultatul interacțiunii dintre cele două componente complementare, pe care chinezii le-au numit Yang (plus) și Yin (minus).

Conform acestui concept, orice fenomen este în raport inseparabil cu un alt fenomen care îi este opus lui și complementar. Omul este un ansamblu energetic din numeroase subsisteme Yang și Yin, fiecare dintre ele aflate în echilibru dinamic intern și în corelație strânsă cu celelalte subsisteme învecinate. Rezultă, în final, un sistem biologic echilibrat, reprezentând în același timp “un tot”, dar și o parte a întregului, adică a Universului. Bazele teoretice ale acupuncturii, stabilite în mileniile ce au precedat era noastră, decurg logic din conceptul filosofic al unei legități universale. Rezultând din observarea atentă a fenomenelor ce se desfășoară în natura, etapele și ciclurile naturale au fost incluse în cinci mari categorii, simbolizate prin cinci elemente: Foc, Pământ, Metal, Apă și Lemn. Aceste cinci elemente exprimă dinamismul și raporturile care se stabilesc în cursul evoluției între elementele de bază Yin și Yang și simbolizează cinci categorii de fenomene legate între ele, care decurg unul din altul, realizând cicluri de producere și de control. Cele cinci elemente, în notația ideogramatică chineză, au mai mult sensul de cele cinci transformări, iar înlănțuirea lor exprimă, în plan fiziologic, ritmurile endogene și exogene regăsite în activitatea tuturor celulelor și organelor. Totodată, întregul sistem energetic al meridianelor de acupunctură este cuprins într-una dintre cele cinci transformări (elemente) și, în același timp, aceste elemente ordonează meridianele în concordanță cu relațiile de interdependență cu ansamblul Universului, din care fac parte. Întregul sistem teoretic ce stă la baza acupuncturii este foarte complex, dar nu reprezintă scopul acestui articol. Simplist vorbind, starea de sănătate a organismului, este uneori perturbată de apariția unor blocaje energetice sub influența unor cauze interne sau externe, iar acupunctura, prin stimularea unor puncte din sistemul de meridiane, elimină aceste blocaje energetice.

Deși poate părea simplu din exterior, să pui câteva ace în câteva puncte și apoi să obții, de exemplu, o normalizare a tensiunii arteriale sau să faci să dispară o durere de cap, știința care stă în spatele alegerii doar a anumitor puncte dintre cele peste 300 de puncte de acupunctură, ascunde o complexitate de nebănuit și necesită mulți ani de studiu și mai ales de practică. Și dacă am amintit de practică, ar trebui să amintesc aici afecțiunile care pot fi tratate cu ajutorul acupuncturii. Sunt foarte multe; aș începe, în primul rând, cu toate tipurile de dureri: ale articulațiilor, de spate, de cap asociate menstruației, dureri musculare, migrenele, nevralgie de trigemen, dureri de burtă, dureri în piept etc. Apoi afecțiuni ale sistemului respirator: răceli, rinite alergice sau cronice, astm, diverse tipuri de sinuzite, gripă. De asemenea, tratează afecțiuni ale sistemului digestiv: diareea, constipația, hiperaciditatea, ulcerul gastric, grețuri, vărsături, indigestii, balonări, dar și unele afecțiuni cronice ale sistemului digestiv. În sistemul urinar și reproducător, acționează în tratarea infecțiilor urinare, urinări frecvente, tulburări menstruale (ciclu dureros, sângerări anormale, ciclu neregulat), probleme de infertilitate sau de libidou.

De asemenea, poate trata afecțiuni ale sistemului cardiovascular, precum tulburări de circulație, aritmii, palpitații, hipertensiune arterială, circulație periferică deficitară și altele. Multă lume știe că sfera durerilor, acute sau cornice, răspunde foarte bine la tratamentele de acupunctură, însă puțini știu că sunt multe afecțiuni din cadrul sistemului nervos care reacționează foarte bine la acupunctură: depresie, teamă, anxietate, iritabilitate, insomnie, atacuri de panică, afecțiuni ale sistemului nervos vegetativ sau diverse stări emoționale negative. Deoarece afecțiunile care pot fi tratate sau ameliorate cu ajutorul acupuncturii sunt multe, cred că mai simplu ar fi să enumăr afecțiunile care nu reacționeză la acupunctură. Acupunctura nu are efect în special în bolile cronice degenerative, evident, în bolile incurabile (cancer, sida), dar în cazul cancerului, acupunctura poate fi folosită ca tratament paliativ, poate atenua, de asemenea, efectele secundare ale chimioterapiei. Evident, ca orice sistem medical, are anumite limite care țin și de karma de vindecare a pacientului și, de ce nu, a terapeutului și nu se substituie tratamentului alopat, respectiv pacientul nu trebuie să întrerupă medicația pe parcursul tratamentului de acupunctură. Probabil că mulți din cei ce citesc această revistă se vor întreba dacă acupunctura dă rezultate în tratamentul bolii vedetă a acestui an: infecția cu SARS-COV-2. Nu l-am introdus pentru că nu am tratat niciun pacient încă. La începutul lunii februarie profesorul nostru, dr Octavian Sbarna, care este unul dintre cei mai buni terapeuți din Europa, a organizat un seminar special, consacrat tratării simptomelor diverselor faze ale infectării cu acest virus, conform simptomatologiei descrise de către medicii din țările unde acesta se manifesta, în special în China. Din fericire, niciunul dintre pacienții mei nu a fost infectat cu acest virus. Înainte de începerea perioadei de izolare, ultimele tratamente pe care le-am facut pacientilor mei au fost cele pentru întărirea sistemului imunitar.

Conform unui proverb oriental, “nu te apuci să sapi fântâna atunci când deja îți este sete”, așa procedăm și noi, terapeuții școlii Shen – de medicină orientală, asigurând pacienților noștri tratamente care să îi facă mai puțin receptivi la bolile sezoniere și, în acest caz la infecția cu SARSCOV- 2. Evident, cel mai important factor de protecție este expunerea cât mai puțin la infectare, prin măsurile arhicunoscute deja. Am amintit la începutul articolului de influența Universului asupra sistemului energetic uman. De fapt, influența Universului nu este doar asupra sistemului energetic, ci și asupra destinului fiecărui om. Ideograma ființei umane ne simbolizează ca fiind supuși influenței energiilor Cerului și a energiilor Pământului. Maeștrii orientali au cuantificat cu aproximație influența energiilor Cerului ca fiind 33% și constituie ceea ce numim Destin, pe care îl putem decodifica din studiul hărții BAZI a persoanei respective. Pentru cei care nu știu foarte multe lucruri despre BAZI, pot să spun că este un fel de hartă astrologică ce ne poate ajuta să aflăm provocările pe care le va întâlni o persoană pe parcursul vieții, ce abilități, ce idealuri, pentru care profesii are înclinații, ce tip de partener atrage și multe, multe alte lucruri. Pe noi, terapeuții, ne interesează și pentru că ne arată predispozițiile spre anumite afecțiuni, atât în momentul nașterii, cât și pe tot parcursul vieții. Pentru cei interesați să afle mai multe lucruri despre aceasta, poate voi avea ocazia să detaliez într-un număr viitor al revistei. Revenind la influențele la care este supusă ființa umană, alte 33% sunt influențele date de către energiile Pământului și le putem afla din analiza Feng Shui- ului casei în care trăim sau a biroului în care ne desfășurăm activitatea, iar restul de 33% îl reprezintă energia omului și înseamnă tot ceea ce facem din punct de vedere spiritual: rugăciune, meditație, yoga, tai chi, dezvoltare personală, toate tipurile de terapii, de la psihoterapie la acupunctură. Probabil că mulți cititori își vor pune întrebarea care influență este mai mare. Răspunsul ar fi: toate. Influența negativă a uneia dintre tipurile de energie poate fi atenuată dacă ne folosim înțelept de influențele celorlalte două. De exemplu, un destin aparent dificil (influența energiilor Cerului) poate fi atenuat prin folosirea la maximum a potențialului oferit de Feng Shui-ul casei și prin practici spirituale și dezvoltare personală. Surprinzător, influența unui Feng Shui nociv este mult mai vătămătoare decât am fi tentați să credem. Și din experiență, am întâlnit persoane care au dezvoltat boli grave la câțiva ani după mutarea într-o locuiță cu Feng Shui negativ.

Dar aceasta este o altă poveste. Eventual poate voi detalia cu altă ocazie. Și dacă tot am amintit de influența energiilor cerului ar fi locul să amintesc de influențele acestui an. Acest an 2020, al Șobolanului de Metal, cred că va rămâne un an de referință în istoria umanității. Din punct de vedere astrologic, există o corelație între aspectele astrale (în special cele ale astrologiei vestice) și tot ceea ce se întâmplă și se va întâmpla în restul acestui an. Nu vreau să par negativist, sper să mă înșel, dar eu cred că din septembrie lucrurile se vor agrava atât din punct de vedere medical, cât mai ales, economic. Nu mă refer neapărat la țara noastră, sper să ne fie mai bine, mă refer în special la zona Americii și a Europei de Vest, dar acest an ne va determina să facem transformări radicale în bine, în multe domenii ale civilizației umane. Sper ca informațiile oferite despre acupunctură și nu numai, v-au trezit curiozitatea, dragi cititori, curiozitate pentru mai multe informații și de ce nu, pentru tratamente prin acupunctură. Cei care doresc mai multe informații despre lucrurile din acest articol, pot trimite intrebările pe adresa de mail: ioatim@yahoo.com. Va doresc multă sănătate și sper să ne reîntâlnim în paginile acestei minunate reviste, cu alte informații, într-un număr viitor.

Asistent, terapeut Marc Tudose

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Primul transplant la om al unui rinichi de porc

În ziua de 16 martie 2024, la Spitalul din Boston (Massachutes, SUA), s-a efectuat primul …

Necesitatea reformării sistemului de sănătate

România produce de departe cel mai mare număr de medici raportat la populație. Ansamblul indicatorilor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: