Cel care adună fiecare umbră rătăcită pe drum, este poetul Alexandru Ciocioi, cel care urcă meticulos pe scara valorii în materie de scris. Originalitatea este trăsătura evidențiată în acest volum, reprezentând arta compoziției, pusă în coșul cu răspunsuri/ din cobilița vremii.
Prezenta secundă îl sărută pe frunte, îl face să simtă fluxul vieții, și nu se pierde. Ea rămâne o amintire ce dansează cu iarba. Picătura cu încărcătură filozofică, asemeni unei lacrimi discrete, este delicată și semnificativă, necuvântul îl binecuvântează în ploaia de izvoare, când necunoscutul de ape este o șoaptă.
Țipătul său zboară “la înălțime de îngeri” cu aripi de durere? De disperare? De aduceri aminte și nostalgii ori de satisfacție și bucurie? Nu! Este gândul, ca o coroană de gorun ce bucură cântul din poem. Da! Toamna inimii sale este întotdeauna verde… aducând în existență renaștere, echilibru, speranță și aici drag și pasiune pentru cuvântul din versuri, cuvântul componenta melodiei orchestrată cu iubire de către poet.
Doina Bârcă
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro