„AM REALIZAT O COLECŢIE, DAR NU O COLECŢIE OARECARE” – DOINA BÂRCĂ, ÎN DIALOG CU PROFESORUL NECULAI ANTON

„AM REALIZAT O COLECŢIE, DAR NU O COLECŢIE OARECARE”
DOINA BÂRCĂ, ÎN DIALOG CU PROFESORUL NECULAI ANTON

– Domnule profesor, ştiu că dumneavoastră aveţi de mult timp o preocupare cu totul deosebită în raport cu ale noastre, cu ale celorlalţi colegi de Asociaţie. Vă rugăm să ne spuneţi despre ce este vorba şi cum a apărut ideea.
– O idee nu vine niciodată singură, din nimic. Trebuie un context. În cazul meu, contextul există. Sunt profesor de limba franceză. Ca să transmiţi cunoştinţe celorlalţi este nevoie de o permanentă documentare pentru a fi actual şi atractiv. O bună documentare se realizează prin strângerea de materiale utile. Această activitate a condus la formarea unei deprinderi. Aceea de a colecţiona texte, înregistrări, informaţii şi date ce ţin de meseria de profesor. După 22 decembrie 1989 am avut prezenţa de spirit să constat că în domeniul massmedia urma să se producă o mare schimbare izvorâtă din sentimentul de neîngrădită libertate care a cuprins întreaga populaţie. Apăreau peste noapte zeci de foi, foiţe, broşuri şi cărţi în care românii îşi exprimau nestăvilit gândurile atât de disimulate odinioară. S-a produs o adevărată explozie a presei de toate nuanţele. Momentul trebuia fructificat în mod inteligent. Am început să colecţionez numerele inaugurale ale tuturor publicaţiilor care apăreau şi care îmi cădeau în mână. La un moment dat o parte din acestea au început să dispară. Pot afirma acum că din cele circa 3500 de piese colecţionate de mine, cel puţin 85% au decedat.
– La ce ajută toate acestea?
– Ajută. Şi încă foarte mult. Întreprinderea mea nu este neapărat un act de cultură. Dar poate fi un gest de cultură. Publicaţiile adunate şi organizate pe domenii, tendinţe, nuanţe etc pot oferi un tablou sugestiv al presei în evoluţie din ultimii 20 de ani. Dacă ar mai fi însoţită de un studiu bine documentat ar putea constitui o ilustrare completă a istoriei recente.
Colecţia cuprinde, de asemenea, unele numere unice în felul lor. De exemplu, o publicaţie nu a reuşit să treacă de numărul 1 sau 10, probabil că patronul sau directorul acesteia nu a mai avut bani sau a renunţat pur şi simplu la idee. Altele au apărut o singură dată pentru a puncta un eveniment deosebit, hazliu, care rămâne în memoria colectivă ca reper pentru evocarea unei gafe monumentale a unei manifestări necontrolate, vezi „Măi animalule!”, „Găozarul” etc. Or, toate aceste „accidente” sau „surprize” semnificative îşi au rolul lor în a pigmenta un tablou veridic al publicisticii vremii, mai ales că acestea nu sunt înregistrate oficial în repertoriul naţional al bibliotecilor.

– Ce aţi realizat până acum şi ce vă propuneţi în perspectivă?
– Am realizat o colecţie, dar nu o colecţie oarecare. Nu este vorba de cutii de chibrituri sau de etichete. Este vorba de documente care identifică momente autentice ale istoriei recente. Aşa cum acele desene milenare de pe pereţii peşterilor evocă o lume de mult dispărută, tot aşa aceste publicaţii apărute la un moment dat reprezintă o frântură de civilizaţie, o stare de spirit, o atitudine, toate sintetizate într-o mentalitate concretă. Şi dacă acest document este, în plus, inaugural (an 1, numărul 1), aniversar (numărul 100, numărul 1000), numărul special sau promoţional, cu atât mai mult el îşi îndeplineşte rolul său de autentificare istorică, deoarece oferă publicului crezul pe care şi-l propune, un crez nuanţat, asemănător societăţii actuale.
– Cunoaşteţi pe altcineva din ţară sau din străinătate cu preocupări asemănătoare cu ale dumneavoastră? Aţi intrat deja în contact cu cineva sau vă programaţi ceva în acest sens?
– Da. Însă eu am fost cel căutat. Am fost contactat chiar de ziarişti care m-au prezentat în paginile unor ziare ca „Adevărul”, „Jurnalul Naţional”, ”Cotidianul”, T.V. „Good Life’ etc. Acest lucru s-a datorat faptului că am creat un site pe Internet (www.optsinoism.ro). Ulterior am mai fost contactat de o altă persoană din provincie care a colecţionat cam acelaşi număr de publicaţii. La rândul meu am luat legătura cu un anticariat din Bucureşti care avea în colecţie publicaţii din perioadele antebelică, 1945-1989 şi după aceea. Toate însă însumau o cifră de ordinul sutelor. Cam în aceeaşi perioadă am încercat să intru în Cartea Recordurilor. Cei de la Guinness Book mi-au răspuns în două rânduri: o dată să mă felicite pentru acţiunea mea şi a doua oară să-mi explice că în acest moment Guinness Book nu mai publică decât recorduri de tipul „cel mai lung cârnat, cea mai mare prăjitură etc.”
În 2007 am participat în calitate de expozant la Târgul de Carte „Gaudeamus”. Am avut astfel prilejul să arăt unui public avizat o colecţie inedită. Toţi cei care s-au oprit în faţa standului au constatat că este interesant şi încărcat de cultură.
– Presupunând că după aproape 20 de ani aveţi o colecţie bogată, vă rugăm să ne spuneţi dacă şi cum ar putea fi consultată de către cei, să zicem aşa, din afară. Nu se poate ca o asemenea „avere” să nu fi stârnit interesul şi curiozitatea multora.
– Este adevărat că această colecţie este bogată şi ea creşte pe zi ce trece. Aş dori să adaug faptul că sunt în posesia unei a doua colecţii, alcătuită din publicaţii cumpărate zilnic şi care acoperă săptămânal toată perioada primilor 5 ani de la 22 decembrie 1989. Iată deci o adevărată sursă de documentare pentru ziarişti, istorici, curioşi sau nostalgici. În perspectivă, dorinţa mea clară se referă la realizarea unui material informatizat, bine documentat şi util care să poată fi accesat şi consultat pe Internet de către orice doritor bine intenţionat.