ACASĂ / ARTICOLE / ARTE VIZUALE / Anca (Ana) Horescu

Anca (Ana) Horescu

Mă numesc Horescu Anca (Ana), m-am născut în București, într-o zi de vară, probabil de acolo vine iubirea pentru culoare și viață. Domeniul în care am activat a fost cel legat de sănătate și în perioada respectivă nu m-am gândit că viața și destinul mă vor întoarce în domeniul picturii, deși întotdeauna am admirat și privit cu intensitate arta sub orice formă.

Momentul în care stresul a pus presiune asupra mea, mi-a declanșat dorința de a face ceva, ceva care să-mi dea satisfacție și acela a fost imboldul în care am luat pensula și am început pictura acum trei ani. În scurt timp, am avut și satisfacții. Premii între 2020-2022: mențiune specială la Festivalul de Arte Câmpina, premiul al II-lea la concursul internațional – Jurnal de toamnă – Republica Moldova, premiul al II-lea la Salonul de Primăvară organizat de AAPB, premiul al III-lea la Festivalul 4 Arts, dar și numeroase participări la expoziții colective în București, Bacău, Moinești și în străinătate Ecuador, Argentina, Bruxelles.

Motto: Niciodată arta nu îndepărtează pe niciun artist, pictor, scriitor, muzician de studiul naturii.

(Cover) Artista plastică în fața căreia natura se descoperă cu toate resursele nelimitate ce le poate oferi numai imaginației artistice a inițiaților. Artista plastică Ana Horescu pictează în ulei și acrilic, într-o desăvârșită viziune originală, natura cu flori, peisaje, expresia umană în construcții, case vechi și noi.

Prin unitatea și coerența imaginii plastice a celor mai variate aspecte ale naturii, culoarea, compoziția, desenul și misterul sunt un amestec cromatic între real și fantastic, de lumină, umbre și întuneric. Se evidențiază, mai ales, prin explozia de bucurie, de exuberanță sintetizând în esența artistică o concepție cu totul originală despre viață. Artista pictează mult și bine și nu-și pierde niciodată încrederea în izbândă. Artista plastică are un puternic și frumos simț pentru expresivitatea plastică, fapt care îi dă valoare și personalitate artistică. În unele lucrări, dă sentimentul eternității și al infinitului,încareprivireaiubitorilorșiadmiratorilor artei sale este antrenată într-un univers de magie a cărui identitate devine astfel perceptibilă.

Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Jan Leaua

Motto: Arta adună și unește oameni. – născut la 06.12.1968 în comuna Puiesti, județul Buzău …

Elena Morozan

Importantă personalitate artistică, a frumosului comportament, a bunului simț, a veseliei și a artei plastice …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: