ANDREEA RUXANDRA TUDOR – „13 a fost întotdeauna numărul meu norocos”

ANDREEA RUXANDRA TUDOR

„13 a fost întotdeauna numărul meu norocos”

Andreea Ruxandra Tudor (Ruxy ART) are 21 de ani, este din orașul Giurgiu și studiază la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București (secția Sârbă – Engleză) și la Universitatea Româno-Americană (clasă de Limbă Coreeană). Din anul 2011 este membră activă al cenaclului literar „Luceafărul” din Giurgiu, coordonat de poeta Dunia Pălăngeanu și începând din anul 2017, membră a cenaclului de tineret „Aldebaran”, Giurgiu.
A început prin a scrie poeme în vers alb pe care le-a publicat în diverse reviste locale sau naționale. Primul premiu l-a obținut în anul 2013, pentru participarea la concursul național de creație literară „Petre Ghelmez”, ediția XI-a.
Prima ei colaborare a fost în anul 2014, prin participarea cu creații proprii la realizarea albumului „Poemele orașului”. În același an a primit premiul cultural pentru literatură „Marga Dumitrescu Frasinu” în cadrul cenaclului „Luceafărul”. În vara anului 2014 a primit premiul II pentru poezie în cadrul concursului de creație literară „Vara Visurilor Mele”, ediția XIII-a, organizat de Revista și Editura Amurg Sentimental, București, urmând publicarea în antologia câștigătorilor din anul respectiv.
„Menționez că 13 a fost întotdeauna numărul meu norocos”, spune ea și se pare că așa este, chiar îi poartă noroc. În anul 2015 a obținut primul premiu internațional în Ruse, Bulgaria, din partea Centrului Cultural „Hristo Botev” pentru participarea în proiectul „Popas cultural transfrontalier” alături de cenaclul „Luceafărul” din Giurgiu.
În 2016 a primit al doilea premiu internațional în Ruse, din partea Centrului Cultural „Hristo Botev” pentru participarea în concursul de creație proprie „Поезия от двата бряга на Дунава” (Poezie pe ambele maluri ale Dunării). În același an a primit și premiul pentru participare deosebită în cadrul concursului „Poemele și Muzica Dunării”, ed. I. Giurgiu.
De asemenea, anul 2016 a reprezentat pentru ea un an de debut în redactarea de articole și de proză.
A apărut cu un articol în cartea „Pe cărările vietii” (2016) a autorilor Ion M. Dincă și Bilcea N. Daia, iar în vara aceluiași an a primit premiul I pentru proză în cadrul concursului „Vara Visurilor mele”, ediția XV-a, organizat de Revista și Editura Amurg Sentimental, din București. În anul 2017 a apărut în antologia „Tribuna Scriitorilor Fără Prejudecăți” (Stagiunea a II-a) a Editurii Amurg Sentimental.
Noi îi dorim ca nu numai cifra 13 să-i poarte noroc, ci fiecare zi, să aibă inspirație, să se perfecționeze în tot ceea ce face și să-și urmeze visele.

Prof. MAGDA BĂCESCU

ORIGAMI
Cât timp a trecut…nu știu și nici nu vreau să știu,
Dar știu că a trecut și rareori,
Când mă lovește răutatea din ochii lor,
Îmi mai amintesc de vorbele tale și de tine,
Și fără vre-un sentiment sau resentiment,
Mă întreb dacă mai ești și dacă ți-ai mai scris pe suflet cuvinte
Și după ce am plecat, dacă le-ai scris tot cu cerneală neagră…
Dar nu te teme, nu o să te caut.

Nu am putut atunci să te înțeleg,
Nici tu pe mine.
Eu am plecat, tot eu te-am urât,
Dar ai jucat și tu rolul tau…
Plimbându-mă prin fum, rătăcindu-mi inima în nonculori.

Erai origami…
Erai origami de la început.
O pagină scrisă, dar nu pe înțelesul tuturor, nu așa cum
voiau ei…
Și deja erai origami.

Eu nu…
Eu eram o pagină albă și atât…
Fără vre-un cuvânt, dar șifonată…
Și tu m-ai îndreptat.
Dar nu ai scris nimic…
De ce?
Nici un cuvânt, nici măcar un punct, un semn,
Nimic…

Tu nu știai să faci origami, dar ai încercat cu mine,
Ai încercat să-mi dai o formă,
Iar eu încercam să o schimb pe a ta.
Încercând să-mi dai o formă
Îmi vorbeai…nu scriai, doar vorbeai…
Uneori prea mult, alteori deloc,
Uneori îmi dădeai speranță,
Alteori blamai lumea.

Cu timpul am început să-ți descifrez vorbele,
Când prea mulți au încercat să scrie ce au vrut pe mine,
Abia când alții au vrut să-mi schimbe mie formă,
Dar eu nu i-am lăsat.

Am început să te iert, să gândesc că poate aveai și tu
dreptatea ta,
Ascunsă prin colțuri de origami…
Dar să nu crezi că m-ai salvat îndreptându-mă atunci,
M-am salvat singură, tu ai fost doar un origami ce nu știa
cum să modeleze
O foaie albă.

Acum, după mult timp, sunt origami.
Am povestea mea, am o formă…
Am aripi de hârtie,
Iar cuvintele scrise pe ele mă fac să zbor…
Am și culori…
Îmi amintesc că tu n-aveai…
Peste negrul și albul origamiului tău
S-a așternut doar praful uitării.