ANESTEZIA SAU PSEUDO-ANAISTHĒSIKOS

ANESTEZIA SAU PSEUDO-ANAISTHĒSIKOS

Medicul Cătălin Traian Guran s-a născut pe data de 29 octombrie 1976, la Câmpulung – Muscel (judeţul Argeş). A absolvit, în 2001, Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.
În perioada mai 2003 – mai 2004 a efectuat un stagiu de terapie intensivă, iar între mai şi noiembrie 2004 unul de anestezie şi SMUR, ambele la “Hopital de Hautepierrre, Strasbourg, Franța“. Din iunie 2012 este medic primar ATI.
Cătălin Traian Guran este membru al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă din 2002, membru ESA – (European Society of Anesthesiology) din 2007 şi membru EAACI – (European Academy of Allergology and Clinical Immunology) din 2006.
A participat la numeroase congrese de specialitate, iar dintre publicaţiile medicului amintim: “Moartea clinică între medicină, filozofie, paranormal” (2005), “Ventilaţia non-invazivă prelungită în ARDS sever. Case report – Why intubate when you ventlilate?” şi “Presepsina – Procalcitonina – SOFA”, Congresul Societăţii Române de ATI – 2016.

Departe de a avea pretenția valențelor literare ale lui Alexandru Odobescu, prezentul articol își propune să arunce o rază de lumină asupra științei (cei mai orgolioși dintre noi ar ridica-o chiar la rangul de artă) anesteziei, încercând să înlăture câteva din elementele de mit sau magie asociate acestei specialități.
Prima oară, termenul „anestezie” a fost menționat în 1846, de către Oliver Wendell Holmes, într-o scrisoare către dentistul William T. G. Morton, cel care este creditat cu prima demonstrație a folosirii eterului în chirurgie. Combinând doi termeni din greaca veche, prefixul „an-”(însemnând „fără”) și „aisthēsia” („senzaţie”), Holmes, ulterior profesor și decan la prestigioasa Harvard Medical School, a creat un nume „care va fi repetat în limbile tuturor raselor civilizate ale omenirii”.
Desigur, încercări de a atenua răspunsul la agresiunea chirurgicală au existat din negura timpului – extractele de plante cu efect analgezic și hipnotic sunt menționate în izvoarele scrise și nescrise din preistorie – sumerienii și egiptenii cunoșteau și foloseau opiul extras din semințele de mac și respectiv extractul din fructele de mandragoră, iar chinezii foloseau amestecul de vin împreună cu omag multicolor (Aconitum variegatum) sau inhalarea de cannabis. Antichitatea clasică, Evul Mediu și Renașterea au adus mici progrese, fără însă a schimba radical „teama de cuțit”.
Cronologic vorbind însă, primul anestezist și prima operație sunt menționate în Geneză: „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne” (Vechiul Testament, Geneza, Cap. 2, Verset 21), lucru care, în timp, a dat naștereprobabil butadei cu care colegii chirurgi ne tachinează deseori: „Care este diferența dintre Dumnezeu și un anestezist? Dumnezeu nu se crede niciodată anestezist!”.
Adevărul este că senzația că ai viața pacientului în mâinile tale – la propriu – este copleșitoare, iar orgoliul generat de aceasta poate avea consecințe dramatice. A fi anestezist presupune bineînțeles cunoștințe solide în medicină, dar și cunoștințe și abilități tehnice speciale – anestezia și terapia intensivă reprezintă probabil ramura medicală cea mai tehnologizată. În plus, empatia, înțelegerea și aplecarea asupra suferinței aproapelui pot da o conotație aproape mistică gestului terapeutic. Iar toate acestea se petrec uneori în secunde, secunde în care viața pacientului este în cumpănă.
De aici și satisfacția imediată când pacientul își reia activitatea cardiacă și are din nou puls sau își revine la starea de conștiență după o comă, sau mai banal – face parte din rutina zilnică, dar deloc insignifiant pentru pacient – trezirea dintr-o anestezie generală.
De la cele mai mici intervenții și până la ramurile chirurgicale de vârf, actul anestezic rămâne ancorat în patru principii de bază – hipnoza (somnul profund, pierdere a conștienței, amnezia actului operator), analgezia (lipsa completă a durerii actului chirurgical), relaxarea musculară și menținerea homeostaziei (diminuarea reactivității reflexe vegetative, inconștiente a organismului la stimularea dureroasă chirurgicală). Oricare dintre acestea este inadecvat manipulat, consecințele pot fi serioase pentru pacient. În plus, faptul că pierzi controlul asupra propriului corp și chiar asupra sufletului sunt de natură să creeze anxietate.
Aceasta, împreună cu teama mistică de necunoscut, sunt poate motivele pentru care s-au născut o mulțime de întrebări și îndoieli, unele devenind chiar mituri cu transmitere orală și chiar pseudoştiințifică, și pe care, pe lângă informația medicală propriu-zisă, consultația preanestezică are datoria să le clarifice. Ele variază de la „şi dacă mă trezesc la mijlocul operaţiei” – să nu uităm că sunt operații de mare finețe în neurochirurgie în care chiar îți propui să trezești pacientul în timpul abordării unor centri neurologici preciși – până la eternul „şi dacă nu mă mai trezesc din operație?”.
Doar câteva din acestea vor fi trecute succint în revistă.
Anestezicele ca „ser al adevărului”?

Parțial adevărat: în anumite condiții – sub influența medicamentelor istorice (etilenă, scopolamină) sau actuale (ketamină, propofol, oxid nitros) folosite în anestezie – pacienții pot deveni logoreici, dezinhibați verbal sau motor până la agitație sau halucinații. Confidențialitatea actului medical presupune însă că aceste lucruri nu vor fi repetate în afara blocului operator. Anestezia „nu prinde” dacă pacientul bea, fumează sau consumă diverse substanțe halucinogene? Firește, la anumite substanțe poate apărea o toleranță, dar dozele de anestezic se administrează în mod ideal prin titrare – doze succesive, urmărind reactivitatea organismului – quantum satis. Fumatul poate induce sinteza anumitor enzime mitocondriale hepatice care metabolizează unele anestezice mai rapid, altele mai lent. La marii consumatori de cafea, întreruperea acesteia preoperator poate fi responsabilă de o cefalee (durere de cap) sănătoasă.
O anestezie scurtează viața cu un an sau omoară neuronii? La anumite categorii de pacienți – vârstnici, chirurgie cardiovasculară, dezechilibre biologice importante, anumite medicamente – se pot dezvolta tulburări cognitive: dezorientare, agitație, mergând până la delirium postoperator, unele din ele impresionante pentru cei din jur, în special pentru familia pacientului. Din nou, evaluarea atentă preoperator și comunicarea deschisă pot minimiza impactul acestor feomene. Există, de asemenea, studii care par să lege expunerea la anestezicele volatile, în condiții de tulburări circulatorii și dezechilibre majore de oxigenare, de progresia bolii Alzheimer.
Trezirea (neintenționată) intraanestezică?
Realitate – în proporție de 0,02 până la 0,2% din numărul total de operații, în anumite condiții de inadecvare a profunzimii anesteziei la condițiile de instabilitate ale pacientului sau malfuncții ale echipamentului. Consecințe: anxietate, tulburări de somn, tulburări de stress post-traumatic. „În fiecare an, peste 21 de milioane de oameni beneficiază de anestezie generală.
Marea majoritate cad într-un somn plăcut. Nu-și amintesc nimic. 30.000 din acești pacienți nu sunt așa de norocoși. Aceste victime sunt complet paralizate. Nu pot cere ajutor. Ele sunt conștiente” (Awake – Sub anestezie, 2007. Producător: Greene Street Film, scenariul și regia: Joby Harold, Distribuția: Hayden Christensen, Jessica Alba). În ceea ce privește siguranța actului anestezic propriu zis, pregătirea personalului și monitorizarea complexă, mergând până la tehnici de electrofiziologie și biologie moleculară, au permis scăderea incidentelor și accidentelor intraanestezice.
Personal, îmi place să compar anestezia, în special anestezia generală, cu un zbor cu avionul – în cea mai mare parte a timpului nu ai controlul asupra a ceea ce te înconjoară, bine făcută și aplicată atunci când trebuie este cea mai sigură, iar inducția și trezirea sunt ca decolarea și aterizarea – pline de potențiale pericole, atunci se pot întâmpla accidentele catastrofale – dar „pasagerul” va vedea la sfârșit fețele zâmbitoare ale „echipajului” care îi spun că totul s-a terminat cu bine. De aceea, uneori zâmbesc în sine când îi spun pacientului în gând: Zbor plăcut!

Dr. CĂTĂLIN TRAIAN GURAN
Medic primar Anestezie și terapie intensivă