Angela Rodica Ojog – Brașoveanu

28 august 1939 București – 2 septembrie 2002 București

Evocările realizate de-a lungul anilor care marchează fiecare număr al revistei „Independența Română – Independența prin Cultură” evidențiază marile valori ale culturii noastre naționale, plecând de la cronicari și ajungând la scriitorii care au trecut de curând în neființă.

De data aceasta, aducem în prim-plan creator o doamnă ce traversează mare parte din secolul XX, mai ales pe o anumită latură a literaturii, cea polițistă, la atari standarde, încât și cei mai exigenți comentatori (Eugen Barbu și Emil Manu) au numit-o „Agatha Christie a României”. Personal, spun cu plăcere că Angela Rodica Ojog-Brașoveanu are un stil inconfundabil prin eleganță, cultură, distincție, atenție lingvistică, încrengătură ideatică, umor, atractivitate pentru cititori. „Operele complete” cuprind 38 de volume alcătuite, în principal, din romane polițiste, romane de spionaj, romane istorice, apoi povestiri, piese de teatru, scenarii de televiziune – toate concepute în aproximativ 33 de ani. S-a spus despre domnia sa că a fost unul din puținii scriitori profesioniști de la noi.

Angela Rodica Ojog (prin căsătorie, Brașoveanu) s-a născut la 28 august 1939, în București, într-un bloc pe malul Dâmboviței, pe la Podul Izvor, în apropierea Tribunalului și a vechii operete. Mama, Ana Ojog, era profesoară, iar tatăl, Victor Ojog, avocat. Acesta a fost de mai multe ori arestat și întemnițat pentru că a făcut politică liberală, ajungând deputat. Rodica a învățat primele clase la școala „Maison des Francais”, apoi la Liceul „Domnița Ileana” (azi, Mihai Eminescu) – între 1948 și 1954, când s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București. În 1956 a fost exmatriculată și arestată sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta. După excluderea din facultate, pentru a-și asigura un viitor, s-a căsătorit cu un aristocrat neamț din Timișoara, al cărui nume începea cu „von”. Cu toate acestea, aflăm dintr-un interviu realizat de Cristina Stănciulescu, pentru Radio Total, în decembrie 1997, că Rodica a alcătuit memorii la Ministerul Învățământului pentru a se putea întoarce la Universitate.

I s-a comunicat că acest demers era condiționat de un an de muncă necalificată într-o fabrică, unde să devină fruntașă în producție. Soțul ei n-a fost de acord, așa că tânăra a divorțat și s-a angajat ca muncitoare la fabrica de medicamente „Galenica”, unde, pe lângă faptul că a ajuns „fruntașă în producție”, a desfășurat și activități obștești la brigada artistică, la echipa de dansuri, la gimnastică, la cor. După scurgerea anului de „reabilitare”, în 1962 a dat examen de admitere la Facultatea de Științe Juridice din Iași, pe care a absolvit-o în 1967 la Universitatea din București. În 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune (Crima din Cișmigiu), și la insistențele soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, a realizat primul roman polițist, „Moartea semnează indescifrabil”. L-a publicat în 1971, la editura „Albatros”, colecția „Aventura”. Pentru o începătoare, scriitoarea dovedește un talent deosebit, alcătuiește o acțiune bine organizată și dovedește cultură exhaustivă la cei 30 de ani ai săi. Folosește mult dialog, umor bine dozat, acțiune antrenantă, suspans, număr redus de personaje, fir narativ ușor de urmărit, fără inutilități, descrieri care pun în valoare epoca surprinsă prin acțiune, ca pe o frescă socială, mai ales bucureșteană.

Pe lângă personaje reale, introduce multe altele imaginare, iar la sfârșit dă verdictul, aducând faptele să se desfășoare spectaculos ca-n filmele cu gangsteri. Personajele bănuite de crimă vor fi anchetate de un polițist, precum Ștefan Anghel, pe care cititorul îl apreciază și-l însoțește în intervențiile sale. În urma primului succes publicistic, scriitoarea a renunțat la avocatură, după șapte ani de practică, și s-a dedicat scrisului. Până în 1999, după propriile-i declarații și apoi verificat, a publicat 35 de romane, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic. A avut drept modele preferate pe Edgar Wallace, Georges Simenon, Karl May, Theodor Constantin, Haralamb Zincă. Rodica Ojog-Brașoveanu (ca scriitoare fiind cunoscută sub acest nume) a creat personaje care au fost îndrăgite de cititori, iar cărțile sale se vând și astăzi. Adeseori, anumite ziare se epuizează alături de romanele acestei minunate și prolifice scriitoare – cândva.

A trecut în neființă în 2002, la vârsta de 63 de ani. A fost căsătorită cu actorul Cosma Brașoveanu care a iubit-o pătimaș. El s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, după al cincilea infarct. Când în seara precedentă au fost întrebați de caricaturistul Matty, la Casa Scriitorilor, unde aveau rezervată o masă, ce sărbătoresc, ei au răspuns veseli: „Sărbătorim viața…”. A doua zi erau despărțiți prin destin pentru… toată viața. Parcurgând în mare parte scrierile Rodicăi OjogBrașoveanu, rămâi atașat de anumite personaje, precum boierul Radu Andronic, isteț și iscusit, contraspion cu tradiție și renume, ori de Minerva Tutovan, cadru militar, fostă profesoară de matematică, om de acțiune și permanent în mișcare.

Melania Lupu se înfățișează drept „hoața care nu fură, escroaca ce nu înșală”, personaj greu de realizat, dar modelat de autoare cu artă și măiestrie. Cărțile cu un caracter polițist semnate de Rodica Ojog-Brașoveanu au trăsături comune cu ale oricărei alte scrieri create pe această plajă: dibuim în ele o crimă sau mai multe, căutăm mai mulți suspecți alături de anchetatori, firește, facem cunoștință cu investigatorii sau aceștia se află pe aproape și se autosesizează, formând un duo dintr-un cadru superior și adjunctul său, de obicei naiv ori încă în faza inițierii. Mai descoperim observații psihologice fine, ironia, umorul, acțiunea alertă, învăluită în mister, precipitată chiar, „condusă precis și cu îndrăzneală”, trăirea intensă a personajelor și a cititorilor, prin suspansul creat și prin suspiciuni, bineînțeles. Nu uităm tensiunea evenimentelor.

Opera Rodicăi Ojog-Brașoveanu este amplă, numără multe titluri grupate în câteva compartimente. Pentru început, se despart de celelalte scrieri următoarele: „Panică la căsuța cu zorele”, 1977; „Întâlnire la Elizeu”, 1983; „O bombă pentru revelion”, 1999. În Colecția „Aventura” intră foarte multe lucrări: „Moartea semnează indescifrabil”, 1971; „Enigmă la mansardă”, 1971; „Cocoșatul are alibi”, 1973; „Anchetă în infern”, 1977; „Ștafeta”, 1981; „Apel din necunoscut”, 1985; „Crimă prin mica publicitate”, 1991; „Coșmar”, 1992; „Cutia cu nasturi”, 1994; „Poveste imorală”, 1998; „Un blestem cu domiciliu stabil”, 1998; „Telefonul din bikini”, 1999; „Răzbunarea sluților”, 2000; „Necunoscuta din congelator”, 2002. Colecția Logofătului Andronic cuprinde: „Agentul secret al lui Altân-Bey”, 1976; „Logofătul de taină”, 1978; „Ochii jupâniței”, 1980; „Letopisețul de argint”, 1981; „Vulturul dincolo de Cornul Lunii”, 1988. Un grupaj aparte este alcătuit din: „Spionaj cu Minerva”: „Spionaj la mănăstire”, 1972; „Omul de la capătul firului”, 1973; „Plan diabolic”, 1974; „Minerva se dezlănțuie”, 1974; „Stilet cu șampanie”, 1977; „Nopți albe pentru Minerva”, 1982; „Violeta din safe”, 1986. Din Colecția Melania Lupu, fac parte șase cărți: „Cianură pentru un surâs”, 1975; „Bună seara, Melania”, 1975; „320 de pisici negre”, 1979; „O toaletă a la Liz Taylor”, 1992; „Anonima de miercuri”, 1984; „Dispariția statuii din parc”, 1987. Dintre romanele istorice, enumerăm: „Al cincilea as”; „Întâlnire la Elysee”, 1983; „Să nu ne uităm la ceas”, 1989; „A înflorit liliacul”, 1990. Povestirile au fost grupate în două volume: „Grasă și proastă”, 2000 și „Bărbații sunt niște porci”, 2000. Au rămas piesa de teatru „Cursa de Viena”, 1984 și scenariile TV: „Crima din Cișmigiu”, 1969; „Șantaj”, 1981; „A doua variantă”, 1984; „Enigma” 1995-1996; „Poveste imorală”, 1998. De admirat asemenea palmares! Rodica Ojog-Brașoveanu a mărturisit că Melania Lupu este cel mai îndrăgit personaj al său. A fost inspirat dintr-o eroină secundară a filmului „Aeroportul”, alături de confidentul ei – motanul Mirciulică.

Ea este un personaj plin de candoare, mereu anchetată de maiorul Cristescu, dar nedovedită. Cea mai cunoscută carte a autoarei este „Cianură pentru un surâs”, din ciclul mai sus menționat, în care cititorul o cunoaște și o descoperă pe Melania, o bătrânică excentrică, dar plină de o aparentă inocență, detectiv și infractoare în același timp, cu fațete care înspăimântă și farmecă deopotrivă prin ondulațiile ei psihologice. În carte sunt prezentate întâmplări senzaționale, în care schema eliminării pe rând a vecinilor, prin plasarea cianurii în plombe, ne aduce aminte de „Zece negri mititei” a Agathei Christie. Autoarea atâtor lucrări atractive a creat în romanele sale de spionaj un alt tip de personaj – Minerva Tutovan – inspirat de propria profesoară de matematică, o femeie atipică, extrem de inteligentă, perseverentă în elucidarea cazului, subtilă și pentru subofițerul subordonat ei, cu un incredibil spirit de observație, dar foarte puțin atractivă.

În schimb, ea se simte foarte bine în pielea pe care o posedă. Romanele acestei serii degajă un umor specific, mult dialog, multe personaje, situații inedite, quiproquo-uri la miezul nopții pe străzile orășelului. Numele detectivei este ales pentru a marca înțelepciunea acesteia, precum cel sugerat de zeița latină Minerva, corespondent al aceleia numită Palas Atena din mitologia greacă. Scriitoarea îl introduce treptat pe cititor în tainele unui orășel – în „Nopți albe pentru Minerva”, spre exemplu: „Localitatea, o urbe măruntă împlântată la poalele muntelui, nu cunoștea evenimente mari, tragediile se consumau în parametri domestici și biologici, isprăvind rar la tribunal și cel mai adesea la cimitirul Buna Vestire din coasta târgului.

Oamenii, pașnici, se mulțumeau cu o existență domoală, cu ceasurile petrecute la televizor și în frizeria lui Mișu Postolache unde croșetau bârfă subțire. Se simțeau înțelepți, contemplând viața din spatele perdelelor dantelate, raționali pentru că stingeau lumina la primul surâs al luceafărului și pliveau duminica petece de grădină năpădite de iederă, glicină și flori albastre de munte”. În acest context apare și personajul cel mai inofensiv și mergem așa cu el preț de peste 250 de pagini până în finalul acțiunii romanului când se dovedește a fi autorul crimei. Orășelul fierbe din cu totul alte aiesme, care nu o conturbă pe înțeleapta investigatoare Minerva Tutovan ce-și duce până la capăt raționamentele legate de caz și-l demască pe făptaș. Asta era doamna maior Tutovan pe care n-o puteai ignora după cum nu o uitai în calitatea ei de profesoară „când îi surprindea pe elevi cu extemporalele de 15 minute ori prin întrebările <<ajutătoare>> pentru bun simț matematic, prin ironiile sângeroase și ochiul ei de lynx la teze. Nu copia nimeni și cel mai slab elev al ei putea candida la politehnică fluierând Dunărea Albastră”. Scrisul fluent, vocabularul agreat de orice cititor, acțiunile alerte au dus la succesul permanent al scrierilor Rodicăi Ojog-Brașoveanu.

Scriitoarea a fost fascinată și de domnia lui Constantin Brâncoveanu. Drept omagiu adus domnitorului martir, au apărut cinci romane în genul istoric-exotic, în care personajul principal este „logofătul de taină” Radu Andronic („Logofătul de taină”, „Agentul secret al lui Altân-Bey”, „Ochii jupâniței”, „Letopisețul de argint”, „Vulturul dincolo de Cornul Lunii”. În 1992 a scris singurul său roman SF – horror – „Coșmar”. După moartea soțului său, Cosma Brașoveanu, Rodica OjogBrașoveanu a finalizat un roman intitulat „Fiara”, lăsat în manuscris de bărbatul ei. Întâmplări cu oameni obișnuiți în situații inedite, plecând de la povești de dragoste (sau mai degrabă anti-povești de dragoste), șiretlicuri, mici înșelăciuni – prozele scurte din volumele „Grasă și proastă” și „Bărbații sunt niște porci” (ambele în 2000) sunt tot atâtea clipe de delectare purtând semnătura inegalabilei Rodica Ojog-Brașoveanu. În 2003 apare volumul „Agatha Christie a României – Rodica Ojog-Brașoveanu” scris de Mădălina Ojog-Pascu, nepoata sa, fiica fratelui scriitoarei, o carte în care sunt povestite întâmplări deosebite din viața scriitoarei de romane polițiste. Aceasta era „o mare profesionistă a scrisului”, spunea Valentin Nicolau, editorul cărților sale.

Și mai amintea acesta că autoarea personajului Melania Lupu consuma multă cafea tare și multe țigări. În 2002 a fost diagnosticată cu grave afecțiuni la inimă și plămâni. La începutul lunii septembrie ea s-a stins din viață, rămânând „marea profesionistă a scrisului. În alte împrejurări istorice și culturale, cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu ar fi avut un destin internațional”, mărturisește același editor. Multe din operele inegalabilei prozatoare au fost reeditate în mod repetat, pentru că stilul ei atrage, se citesc ușor și se vând mult mai repede decât alte tipuri de cărți. Numele autoarei are semnătură de liberă trecere pentru mai toate vârstele.

Cleopatra Luca