Pasionată în același timp de muzică și teatru Calciu Anisia Alexandra s-a născut în data de 7 iunie 2009, în București. Este elevă a școlii Sfântul Vasile din Ploiești, în clasa a V-a. Urmează cursuri de muzică în cadrul școlii Crina Mardare din București, sub îndrumarea doamnei profesoare Ileana Lenghel, atelier de teatru și cursuri de dansuri grecești în cadrul Comunității Elene Prahova, curs de pian cu doamna profesor Lia Mocanescu, cursuri de dans în cadrul școlii Fabis Art School având-o profesoară pe doamna Ioana Olaru, cursuri de teatru cu domnișoara profesor Andreea Moldovianu, atelier de handmade în cadrul Casei de Cultură I. L. Caragiale. Iubește câinii, pisicile și caii, i-ar plăcea să aibă un adăpost pentru animale. Stiluri de muzică preferate: pop, musical. Pe latura artistică ca model de urmat Anisia le are pe Stela Popescu, Nico Matei și Shakira. A urcat prima dată pe scenă la vârsta de 4 ani și de atunci a participat la foarte multe spectacole și concursuri, ajungând să dețină la 11 ani nu mai puțin de 76 de diplome, 54 de trofee și multe medalii. Exemplificăm dintre trofeele și premiile obținute:
- Premiul I sectiunea recitare la Festivalul de teatru și umor Jean Constantin; •
Premiul “Supervedeta festivalu-lui” în cadrul Festivalului Național al Teatrelor de Revistă pentru copii, “Toată lumea râde, cântă și dansează” – 2019; •
Trofeul la secțiunea teatru și Premiul I secțiunea muzică etno la Festivalul “Iedera, un colț de rai”- 2019;
Premiul I la Festivalul de interpretare și creație ”Dragobete pupă fete“, muzică pop – 2019;
Premiul “Cea mai bună actriță“ la festivalul “Dragobete pupă fete”;
Premiul III la festivalul de teatru pentru elevi “George Constantin” – București 2019;
Premiul I pentru show, Premiul I secțiunea Eurovision și Premiul I secțiunea teatru la Festivalul ”Arca lui Noe” – 2018;
Premiul pentru atitudine scenică si Premiul I la Festivalul Tinereții 2018;
Premiul “Mica vedetă a festivalului” în cadrul festivalului “Toată lumea cântă, râde și dansează” – 2018;
Locul I la festivalul Vocea Tinereții Bascov 2018;
Premiul I la Festivalul Tinereții 2017;
Trofeul la festivalul “Global Master Fest” 2017;
Trofeul Categoriei la festivalul “Andantino” – 2016;
Trofeul pentru cel mai bun show la festivalul “Star de 5 *****” – 2016;
Trofeul grupei la festivalul “Star de 5*****” – 2016;
Diploma de apreciere din partea Uniunii Elene din România, pentru onoarea cu care reprezintă diaspora elenă din România; Anisia visează să ajungă o mare artistă, să cânte, să joace și să danseze pe cele mai mari scene ale lumii! Dacă ar câștiga un premiu mare în bani și-ar îndeplini visul de a construi un adăpost pentru animale. Consideră că lumea ar fi mai bună, dacă nu ar mai exista copii necăjiți și animale abandonate.
Coordonator teatru Marina Liliana Calciu
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro