ARMATA DE REZERVĂ A ROMÂNIEI
INTEGRATĂ CU FORȚELE ACTIVE
Luna care abia s-a încheiat a consemnat o premieră pe plan național, în ceea ce privește parteneriatul public: astfel atât revista noastră “Independența Română-Independența prin cultură” cât și “Fundația literar istorică <>” au fost invitate public să devină partenerul oficial al “Asociației Ofițerilor în Rezervă” din România. Tot cu acest prilej a fost lansat un manifest oficial adresat Președintelui României, cât și celorlalți factori politici decidenți din România. Noi ne facem datoria morală, de a prezenta acest apel, la locul rezervat “Editorial”-ului. (Redacția)
Realitățile României și Europei de astăzi ne impun să aducem, din nou, în atenția autorităților statului român problematica rezervei armatei, în calitatea sa de componentă importantă a forțelor de apărare a țării, în cadrul apărării NATO.
Noi, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), membră a Confederației Interaliate a Ofițerilor în Rezervă din NATO (CIOR), avem ca obiective esențiale promovarea interesului național, valorizarea și dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor militare în rezervă și ale rezerviștilor voluntari pentru apărarea națională și colectivă.
Suntem profund îngrijorați de modul în care clasa politică actuală înțelege și acționează pentru sprijinirea Armatei României și în special a rezervei sale, pentru ca aceasta să-și poată îndeplini misiunile fundamentale prevăzute de Constituția României pentru apărarea țării, menținerea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a ordinii constituționale. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât mediul de securitate actual cunoaște o escaladare a riscurilor și amenințărilor la securitatea globală și regională, iar flancul sud-estic al NATO, zona Mării Negre în particular, sunt afectate de extinderea agresiunii Rusiei, inclusiv de amenințările sistematice ale conducerii Federației Ruse la adresa României, după instalarea sistemului antirachetă de la Deveselu.
Țările din flancul nord-estic au luat măsuri pentru întărirea armatelor naționale, pregătirea rezervei, integrarea acesteia în efortul apărării, pentru a fi capabile ca, împreună cu forțele NATO dislocate în zonă, să poată apăra teritoriile statelor membre împotriva oricărei agresiuni armate. În privința țării noastre, pilon de bază în flancul sud-estic, asistăm la o întârziere majoră a măsurilor ce ar fi trebuit să vizeze concomitent cu consolidarea forțelor active, pregătirea și susținerea rezervei acestora.
Am apreciat deciziile luate de structurile politice de conducere a României pentru alocarea a 2% din PIB pentru bugetul apărării, dar se acționează încet și fără orizont pentru înzestrarea armatei, dezvoltarea parteneriatului pentru industria națională de apărare, încadrarea deficitelor de personal ale armatei rezultate în urma unor decizii politice abuzive, pregătirea rezervei voluntare împreună cu forțele active, creșterea calității vieții și instruirii personalului armatei și a rezerviștilor la nivelul standardelor statelor membre ale NATO.
Dacă ne referim la pregătirea rezervei, deși aceasta a fost reluată foarte târziu, după mai mult de 10 ani de la renunțarea la serviciul militar obligatoriu ca urmare a trecerii la profesionalizarea armatei, în ultimii doi ani s-a reușit selecția a mai puțin de 10% din necesarul planificat și finanțat, consecință directă a prevederilor deloc motivante ale Legii 270/2015 privind statutul rezervistului voluntar. Mai mult decât atât, există o serie de nemulțumiri ale rezerviștilor voluntari selecționați și încadrați, ca urmare a modului de aplicare a legii și a neclarităților din ordinul de implementare a acesteia. Ca atare, opțiunile pentru voluntariatul militar în rândul tinerilor sunt din ce în ce mai reduse, datorită conținutului inadecvat al legislației în vigoare referitoare la stimularea financiară și posibilitățile complementare oferite tinerilor care aleg voluntariatul militar pentru a putea dezvolta o viitoare profesie militară. Avem exemplul statelor membre NATO pe care ar trebui să-l urmăm cu mai mulă convingere și să-l implementăm în politicile de apărare.
Pe de altă parte, atacurile iresponsabile ale unor decidenți politici și a unei părți a mediei la adresa armatei, menținerea în stare de vacantare a funcției de șef al Statului Major al Apărării de peste 3 luni, încercările tot mai frecvente de a angaja armata în jocul politic, incorectitudinea grilei de salarizare pentru personal militar activ, inconsecvența deciziilor politice referitoare la pensiile militare de stat, care au dus la emiterea a peste 10 decizii de pensionare pentru fiecare rezervist în câțiva ani, care au determinat, aproape de fiecare dată diminuarea pensiilor, neactualizarea pensiilor militare în acord cu sporirea veniturilor cadrelor militare active care a contribuit la răsturnarea ierarhiilor militare și nerespectarea principiului proclamat și aplicat în alte domenii de activitate: la muncă și responsabilitate egală, pensie egală, determină o îndepărtare a tinerilor față de profesia militară.
O influență negativă în orientarea opțiunilor tinerilor pentru profesia militară are și neaplicarea prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, care precizează în Capitolul IV, Secțiuna a 3-a că: „Pregătirea premilitară a tinerilor este organizată și se realizează în centre organizate pe lângă unitățile militare, de către Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. În acest scop, colaborează cu Ministerul Educației și Cercetării cu alte autorități ale administrației publice, precum și cu organizații neguvernamentale”.
Desfășurată conform legii, această activitate ar asigura însușirea de către tineri a unor cunoștințe și deprinderi militare și tehnice, călirea lor fizică și morală, întărirea sănătății, educarea acestora în spiritul disciplinei și ordinii, al patriotismului, al respectului față de tricolor, Imnul național și tradițiile românești, al responsabilității pentru apărarea României, în cadrul Uniunii Europene și al NATO.
Pregătirea sistematică a rezervei, pregătirea premilitară voluntară a tinerilor ar reprezenta o contribuție importantă a statului român la întărirea capacității sale de apărare, mai ales astăzi, în condițiile amplificării tensiunilor în zona de interes strategic al României și al NATO.
Noi, generalii și ofițerii din Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, împreună cu celelalte asociații ale veteranilor și rezerviștilor militari suntem gata să punem competența, experiența și capacitatea noastră de acțiune în sprijinul modernizării legislației, al promovării profesiei militare, al organizării și desfășurării pregătiri rezervei și instruiri premilitare a tinerilor, activități de înaltă responsabilitate patriotică.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
În numele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România
General locotenent (r) dr. Virgil BĂLĂCEANU
Președinte
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro