ARMINDENUL – „Dulce ca Pelinul“

ARMINDENUL – „Dulce ca Pelinul“

O fericită expresie antinomică, „dulce ca pelinul“, leagă o străveche sărbătoare solară, „armindenul“, de o tradiţie recentă, îmbrăcată în haine proletare: 1 Mai „muncitoresc“, ambele celebrate prin petreceri câmpeneşti la care participă întreaga comunitate. De fapt, denumirea tradţională de „maiul“, sau „iermindeni“, înseamnă, într-o traducere aproximativă din slavonă, „Ziua Sfântului Ieremia“.
În această zi, dacă nu se întâmpla să fie post, era dezlegare deplină la vin şi friptură de miel. Gospodarii obişnuiau să iasă la iarbă verde cu toată familia şi să bea, neapărat, vin roşu, despre care se spune că întăreşte „maiul“ (ficatul), păstrând sănătoasă şi viguroasă pentru tot restul anului persoana care consuma acest produs. Obligatoriu, vinul era „dres“ cu ramuri verzi de pelin, o plantă aromatică şi cu gust amărui, despre care se spunea că „înnoieşte“ sângele. Se credea că cine bea vin roşu cu pelin este mai rezistent la boli. De altfel, expresia „roşu în obraji“ se referea direct la consumatorii de vin din acest sortiment. Exista şi superstiţia că cine se sustrage de la acest obicei are parte de necazuri, cel dintâi fiind acela că i se va strica vinul din pivniţă, prinzând „floare“, adică mucegai. La rândul lor, femeile profitau şi ele de pauza de armindeni, sub rezerva că cine munceşte în această zi are parte de vifor şi furtună şi riscă să piardă laptele de la vaci.

În consecinţă, cu mic cu mare, românii de odinioară, ca şi cei de azi, ieşeau la petreceri câmpeneşti, de la care lăutarii erau nelipsiţi. Convingerea generală era că „armindenul“, sărbătoare a vegetaţiei reînnoite, aduce noroc, iar dacă se mai întâmpla să şi plouă, bucuria era dublă, căci „plouă în mai, avem mălai“. Scotocind mai adânc în lada cu zestre tradiţională, găsim denumirea de arminden asociată cu un copac (o prăjină) înalt, având în vârf, în loc de vegetaţie, o roată sau o cunună artificială de spice şi flori. Sensul acestui „arbore al vieţii“ sau „arbore cosmic“ era, susţine etnologul Romulus Vulcănescu, acela de substitut mitic al ciclului activităţilor calendaristice, respectiv al sărbătorilor cu dată fixă şi mobile de peste an. Stâlpul de armindeni, înlocuit adesea cu un pom fructifer în care se atârnau icoane, dar şi fructe ori dulciuri cu rol ceremonial, constituia, în opinia cercetătorilor, un monument „stilimorf“, prezent în toate creaţiile spirituale tradiţionale, provenind din fondul străvechi, mitologic.
În concluzie, oamenii care invadau pădurile, spălându-şi faţa şi mâinile cu rouă, apoi cinstind cum se cuvine vinul cu pelin şi bucatele tradiţionale, celebrau, fără să ştie, un cult ancestral, ce împletea magia cu medicina empirică, pelinul fiind considerat din vechime una din plantele cu rol benefic în farmacologia populară.

MARIAN NENCESCU