ARO – Regina nopții

Cei care au trăit în România comunistă încă simt fiori reci când aud porecla „Regina Nopții“. Pentru că așa erau supranumite autospecialele ARO de miliție, care inspirau frică oricui se știa cu musca pe căciulă. Acelea erau dubele în care erau băgați atât infractorii, cât și cei care, prin acțiunile lor, încălcau oricare dintre reglementările aspre ale regimului. Însă Regina Nopții din acest articol nu mai inspiră frică, ci, cel mult, nostalgie. Acest ARO 243 D din 1984, care reproduce fidel o mașină a miliției din acea perioadă, este un vehicul istoric cu care Cristian Ozon, membru al Retromobil Club România, ia parte la parade și alte evenimente retro. Bucureșteanul în vârstă de 44 de ani e maestru de arte marțiale și s-a ocupat de antrenarea trupelor speciale DIAS încă din anii ’90, simțind mereu o atracție pentru autospecialele de poliție. Așa că, în 2013, și-a creat o Dacie 1300 de miliție, urmată la scurt timp și de o motoretă Mobra tot de miliție. „Ulterior, în club (Retromobil) au apărut multe alte reproduceri ale Daciilor de miliție, de parcă a devenit o modă printre pasionați, așa că m-am supărat și am hotărât să o vând pe a mea.“ Drept urmare, în 2016 Cristi s-a despărțit de Dacie, oferind și Mobra la pachet. „Un an mai târziu, am vândut și un ARO M461 C militar, iar la insistențele familiei, m-am hotărât să-mi cumpăr un ARO 243. Apoi, am avut o străfulgerare – să combin acest ARO cu ideea de la Dacia de miliție.” Astfel s-a născut primul și singurul ARO de miliție existent în prezent.

Reproducere dificilă

Dacă pentru Daciile de miliție există numeroase fotografii, care le-au permis pasionaților să reproducă fidel mașinile, în cazul autospecialei ARO lucrurile nu au fost la fel de simple. „Dacia a fost mult mai prezentă în numeroase filme românești din perioada comunistă, însă pentru ARO mi-a fost mult mai greu să găsesc i m a g i n i . Din fericire, am un bun p r i e t e n , Costică Voicu, fost instructor al miliției călare, care a trăit printre ele. El m-a ajutat să identific modificările necesare și echipamentele de care aveam nevoie. Țin minte că, acum 20 de ani, când mă duceam la el în unitate, încă aveau ARO-uri revopsite cu însemnele poliției“, spune Cristi. După identificare, a început vânătoarea de piese. „Am apelat la mai mulți prieteni de-ai mei, foști milițieni, și am reușit să le găsesc.“ Girofarul, de exemplu, este un model Elba care s-a montant pe Daciile de salvare chiar și după anul 2000. „Stația ADA-02 a fost mai greu de găsit, iar goarna TOA e de origine japoneză, pentru că România avea pe atunci un acord comercial cu Japonia.“ Suportul de pe uși în care sunt depozitate cătușele, bastonul și bagheta reflectorizantă a fost găsit de Cristi tot la un prieten de-al său, coleg din Retromobil. „Andrei Rotaru avea montați asemenea suporți tot pe un ARO, o fostă mașină de poliție din 1996. L-am rugat să-mi găsească și mie unii identici și m-a servit.“ Grătarul care securizează geamul de la ușa din spate a fost o piesă pe care Cristi a căutat-o multă vreme, însă fără succes. „În Râmnicu Vâlcea, la un moment dat a funcționat un parc de dezmembrări unde erau depozitate multe mașini casate de instituțiile statului. După ce acesta s-a desființat, am păstrat legătura cu administratorul, iar într-o zi, m-a sunat să-mi spună că a găsit două astfel de grătare, care fuseseră demontate de pe foste mașini ale SRI.“ Pe lângă echipamentele specifice modelelor de miliție, Cristi a montat pe mașină și câteva dotări de confort care erau oferite în acea perioadă de uzina dacă servodirecția nu pare atât de ieșită din comun, nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că mașina dispune și de o instalație de aer condiționat. „Un coleg din club m-a sunat într-o zi să-mi spună că a cumpărat un sistem de aer condiționat identic cu cel montat pe ARO-urile 304 și 306 folosite la parade de Nicolae Ceaușescu. Evident, m-am dus să văd minunea și, într-adevăr, așa era“. Instalația fusese cumpărată din Câmpulung, de la fiul unui fost director al uzinei ARO. „Aceste sisteme de aer condiționat se montau pe mașinile de export pentru țările calde, iar directorul și-a instalat unul pe AROul său de serviciu, pe care apoi l-a demontat și l-a păstrat când a renunțat la mașină“. Cristi l-a convins pe colegul său de club să-i vândă instalația, apoi a consultat un specialist, care i-a cerut 2500 de euro pentru a monta aerul condiționat pe mașină și a-l face funcțional. „Din fericire, apoi am găsit un electrician priceput, care mi-a făcut aceeași operațiune cu 800 de lei, inclusiv conversia necesară pentru a funcționa cu agent frigorific modern“.

Schimb de roluri

Deși nu am trăit perioada în care Regina Nopții semăna frică pe străzi, trebuie să recunosc că acest ARO 243 bleumarin, cu girofarul său înalt amplasat pe „cocoașa“ plafonului, arată amenințător. Deschid ușa din spate și mă așez pe una dintre cele două banchete laterale, pe care erau transportate persoanele reținute. Lipsa geamurilor laterale și plafonul care îmi stă lipit de creștetul capului accentuează senzația de claustrofobie, așa că mă trag mai în față, pentru a vedea microfoanele și amplificatorul cu dispozitiv de alarmare (ADA-02) montate între scaune. Interiorul mașinii este 100% original și impecabil conservat. Explicația o reprezintă faptul că acest ARO a făcut parte din stocurile de război ale armatei, fiind păstrat într-o hală până acum câțiva ani, când a fost vândut la licitație, având un rulaj de doar 700 km. Cobor din compartimentul pentru persoanele reținute și mă urc pe locul milițianului, la volan. Admir bordul simplist, păstrat neschimbat de la primele modele ARO, din anii ’70, și-mi trec mâinile peste crestăturile de pe volan, menite să îmbunătățească aderența în timpul manevrării acestei mașini de teren de 1745 kg, care, în mod normal, venea fără servodirecție. Apăs ambreiajul dur, verific dacă transmisia este „pe liber“ și întorc cheia în contact. Electromotorul se opintește un pic cu propulsorul diesel de 3,1 litri, după care agregatul pornește, zgâlțâind toată mașina și umplând cabina cu sunetul motorului „de Brașov“. Cobor frâna de mână, selectez treapta întâi a transmisiei, bucurându-mă de sentimentul unic al unui levier care intră direct în cutie, și eliberez ambreiajul. Fără a fi nevoie să accelerez motorul, ARO-ul se pune în mișcare, după care calc pedala de accelerație și demarez pe drum. Explicația pentru comportamentul motorului stă în originile acestuia. Lansat în 1978, propulsorul D127 este, la bază, un motor de tractor UTB U445, cu pompa de injecție modificată pentru a dezvolta o putere mai mare și a urca mai mult în turație. Acesta dezvoltă 68 CP și 186 Nm, cuplul fiind disponibil integral de la 1600 rpm. Motorul „de Brașov“ a fost apreciat pentru simplitatea lui și pentru forța de care dădea dovadă, însă masa proprie ridicată (480 kg cu tot cu transmisie și reductor) și vibrațiile pronunțate pe care le generează duceau în timp chiar la ruperea șasiului. Acest risc nu se aplică însă în cazul mașinii lui Cristian Ozon, care este folosită ocazional, de plăcere, și întreținută impecabil. Și care, pe lângă inedita echipare de miliție, mai oferă ceva inedit – posibilitatea de a simți contrastul dintre personalitatea de tractor a motorului și cabina răcită eficient de instalația de aer condiționat japoneză, de care se bucura cândva doar cel mai iubit fiu al poporului.

Alin – Alexandru Ionescu