CRENGUȚA CORINA MACARIE
S-a născut la data de 11 august 1965 în comuna Rădeşti, judeţul Galaţi.
Sudiază înaltă educaţie şi calificare în domeniul artelor plastice. Bogată activitate expoziţională. O activă organizatoare a acţiunilor artistice. Participantă la tabere de creaţie în ţară şi în străinătate. Pentru activitatea sa artistică permanentă a fost răsplătită cu diplome şi premii şi popularizată în mai multe cărţi şi reviste de specialitate. Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala din Brăila, recunoscându-i meritele artistice a primit-o în rândurile membrilor săi, secţia pictură. În felul acesta am ajuns „colegi”, membri definitivi ai UAPR, artista plastică Crenguţa Macarie la filiala Brăila, subsemnatul la filiala din Bucureşti. Cine o cunoaşte pe artistă, ca om şi ca artist plastic, nu poate scrie nimic în favoarea ei fără să adauge cuvinte frumoase, mici expresii potrivite care să egaleze, darămite să depăşească harurile unui om-înger aruncat de Dumnezeu pe pământ, haruri dăruite de creator prin ursitoarele bune, când a numit-o prin detaşare la ambasada cerurilor, relaţii cultural-artistice, între cer şi pământ.
Nu poţi găsi cuvinte care să depăşească talentul ei divin, hărăzit de Dumnezeu. Tot ce atinge cu mâna sa sfântă şi fermecată devine artă. Activitatea sa artistică din toate ramurile artelor plastice, sculptură, desen, pictură, artă religioasă şi artă decorativă, este o fereastră larg deschisă către Dumnezeu, prin care îşi etalează idealul suprem de frumuseţe dăruind oamenilor şi creatorului momentele cele mai frumoase şi fericite ale vieţii sale creatoare.
Artista plastică Crenguţa Corina Macarie, în calitatea sa de „înger detaşat”, s-a „acomodat” şi a devenit o adevărată pământeană „devotată” idealului său artistic. Toate lucrările sale plastice sunt generoase identităţi artistice care vor aparţine viitorului, viitor cu care astista Crenguţa Corina Macarie, luminat înger al artei, va reuşi să fie contemporană.
Talentul şi voinţa artistei îi conferă puterea unui cutezător, pe care nimeni şi nimic nu îl vor putea opri din drumul către culmile gloriei şi fericirii, reuşind să se smulgă dintr-o viaţă anostă. Cu o sete nepotolită pentru artă şi cu un suflet profund emoţionant, în dialog personal artist şi arta sa, Crenguţa Corina Macarie va avea în toată viaţa sa ca „norocul” – activitatea sa aritstică – să îi acorde întotdeauna şansa învingătorului.
Personal, o consider pe talentata Crenguţa Corina Macarie „un lujer de tăria parfumurilor” care reuşeşte să împlinească la superlativ, spre mulţumirea şi lauda tuturor, vocaţia cu care a fost dăruită de către Dumnezeu. Portretele sale devin personaje cu expresivitate ce pot fi luate drept repere în arta plastică românească a prezentului. Arta plastică a Crenguţei Macarie este un total de afinităţi pe plan spiritual, păstrându-şi propriul destin, pe care, la naştere, ursitoarele bune au suflat ca parte din harul divin cu care au fost dotate de Dumnezeu. Fără pic de invidie, admir şi mă înclin în faţa artei şi artistei plastice Crenguţa Corina Macarie.
Prin fantezia descriptivă şi artistică, Crenguţa Corina Macarie creează universuri sensibile în care, prin dezinvoltură, căldură, vibraţii cromatice şi prospeţimea ductului pictural, toate lucrările sale plastice, peisaje, portrete, flori, natură statică, conferă calităţi afective operei artistei şi un deosebit farmec plastic care imobilizează realitatea şi noţiunea de om. Ca oricare artist plastic care trăieşte într-o continuă activitate, nelinişte şi uneori nemulţumire profesională, practic şi Crenguţa Corina Macarie este obligată să trăiască murind, într-o lume pământeană care este o oglindire imperfectă a lumii de dincolo. Prin lucrările sale plastice de o înaltă înţelegere sublimă, artista încearcă, de multe ori reuşind, ca lumea noastră pământeană să se transforme într-o perfectă oglindire.
Pictor profesor VERGIL COJOCARU-COVER
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro