În multe expoziții de grup, am întâlnit mai întotdeauna, familia Stoican, alcătuiți din trei persoane: artista plastică expozantă, Luminița Stoican, soțul și copilul. Trei flori umane, într-un câmp de flori creat de doamna Luminița Stoican. De fiecare dată, în preajma exponatelor domniei sale, în majoritate flori și peisaje înflorate, mă simt parcă m-aș afla pe o pajiște presărată cu toate florile pământului care au răsărit din nemărginita fantezie a acelui vraci misterios și fără de moarte, bunul creator a tuturor viețuitoarelor și frumuseților din natura înconjurătoare.
Îmi amintesc vârsta fragedă, de 5-6 anișori, când mamele ne duceau pe noi, copii la marginea satului și în libertate deplină alergam ca ”nebunii” culegând la întâmplare, dar fericiți, tot ce ochiul nostru pofticios, de copil, întâlnea în cale și-și dorea. Cu brațele încărcate de flori, râdeam în paradisul acesta de culori și lumina, crezându-ne liberi ca rândunicile și fără de griji. Mamele ne urmăreau și admirau jocurile noastre” prostești”, cu mândria că fiul fiecăruia e cel mai isteț și mai sănătos. Numai pentru aceste amintiri, care în mijlocul florilor pictate de Luminița Stoican se transformă în plăcute trăiri, și merită toate mulțumirile subsemnatului.
Artista plastică, Luminița Stoican stăpânește știința și practica de a folosi expresia tonalităților, de a crea un echilibru între rigoarea construcției mentale și reveriile afective. Florile pictate, expuse de către Luminița Stoican, în imensele holuri ale hotelului „Kato”, din București, cât și într-un restaurant de pe C. Victoriei, artistic, conduceau spre sinteze în dorința domniei sale de a atinge esențe și a reușit, dacă subsemnatul, după mai mult timp, de la vizionare, am scris cele de mai sus. În fața dimensiunii majore a naturii, Luminița Stoican, ca o confruntare a fost obligată la o sinceritate stilistică în a-și demonstra reala măsură a propriilor sale forțe creatoare. În preajma tablourilor sale pictate cu tematică florală, simți la propriu, dar și la figurat că începi să respiri un aer curat. Stând de vorbă cu Luminița Stoican, în mijlocul familiei sale, soțul și fiul, trăiești siguranța unei plăcute voluptăți și anume aceea că, familia, oricât de mică ar fi ea, te face să te simți a fi fericitul scăldat, în oceanul numit iubire!
Distinsa doamnă Luminița Stoican iubește familia, iubește florile, grădinile și orizonturile, acele imagini ale infinitului ce devin în dibăcia minții sale creatoare și a mâinilor îndemânatice, concrete tablouri pictate, pe pânză, carton, sau hârtie, într-o cromatică de invidiat. Prin desen, culoare, compoziție, artista plastică, ca un vrăjitor animă lumea înconjurătoare, făcând-o să pulseze, și sub ochiul său profund face ca spiritul ei să devină un real partener credibil în ochii contemporanilor, prin numeroasele lucrări plastice, de neuitat, dar și de admirat! Vizitarea picturilor realizate de către Luminița Stoican constituie pentru privitorul obișnuit, nu numai un spectacol oferit de către aceasta, ci mai ales prin retrăirea, aproape până la identificare a momentului unic al facerii acestor lucrări, prin capacitatea artistei de a articula o dimensiune importantă a lumii în care trăim.
Vă mulțumesc pentru faptul că, florile dumneavoastră, mi-au furat gândurile, dar mai ales că am putut a retrăi copilăria!
Prof. Pictor Vergil Cojocaru-COVER
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro