ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS (pagina 7)

ASCLEPIOS

PICIORUL DIABETIC

PICIORUL DIABETIC   Diabetul miellitus este alcătuit dintr-un grup heterogen de afecțiuni metabolice caracterizate de hiperglicemie cronică precum și alterări ale metabolismului glucidic, lipidic și proteic rezultând din defecte ale secreției de insulină, ale acțiunii insulinei, sau dintr-o combinație a celor două. Hiperglicemia a jeun și postprandială este responsabilă de într-o mare măsură de complicațiile acute, pe termen scurt, și …

Citeşte articolul »

ANESTEZIA SAU PSEUDO-ANAISTHĒSIKOS

ANESTEZIA SAU PSEUDO-ANAISTHĒSIKOS     Medicul Cătălin Traian Guran s-a născut pe data de 29 octombrie 1976, la Câmpulung – Muscel (judeţul Argeş). A absolvit, în 2001, Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”. În perioada mai 2003 – mai 2004 a efectuat un stagiu de terapie intensivă, iar între mai şi noiembrie 2004 …

Citeşte articolul »

AUTOVINDECAREA – MECANISMUL LA NIVEL CELULAR

AUTOVINDECAREA MECANISMUL LA NIVEL CELULAR   Deşi oamenii au ajuns să trăiască din ce în ce mai mult datorită progreselor înregistrate în diagnosticul şi tratamentul bolilor acute (infecţii, infarct miocardic, tulburări de ritm severe etc), sau poate tocmai de aceea, prevalenţa bolilor cronice în populaţie este în continuă creştere de la an la an: diabet zaharat, cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă, …

Citeşte articolul »

MAGNEZIUL UN MIRACOL PRIMEJDUIT

MAGNEZIUL UN MIRACOL PRIMEJDUIT     Magneziul este cel mai important element implicat în apariţia vieţii. Intervenţia brutală a omului în natură a modifi cat echilibrul acestui element. A publicat prima monografie autohtonă despre magneziu (Magneziul: biologie clinică, tratament. Ed. Enciclopedică București 1994.) Numeroase lucrări științifice comunicate și publicate având ca obiect magneziul. A descris un sindrom legat de deficitul …

Citeşte articolul »

VACCINAREA FACE DIFERENȚA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

VACCINAREA FACE DIFERENȚA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE     Prin vaccinare, sistemul imun al copilului este „antrenat” sau „instruit imunologic” să producă anticorpi și „celule de apărare specifice împotriva virusurilor sau microbilor care determină boala pentru care s-a făcut vaccinarea. La o întâlnire ulterioară cu aceleași virusuri sau cu aceiași microbi, copilul ori nu se va îmbolnăvi, ori va face …

Citeşte articolul »

DIABETUL – ȘANSE DE SUPRAVIEȚUIRE

DIABETUL – ȘANSE DE SUPRAVIEȚUIRE   O boală a stresului sau moştenită, diabetul cucereşte, din păcate, destul teren în timpurile noastre. Dar nici în vechime nu era o necunoscută, stau mărturie izvoarele egiptene care o descriau prin anii 1500 Î. E. N., iar tot atunci medicii indieni au identificat-o şi au observat că urina dulce atrage furnicile. Grecul Apollonius din …

Citeşte articolul »

STRESUL – Doar o provocare a lumii moderne?

STRESUL – Doar o provocare a lumii moderne?   Stresul, care pare a fi o maladie a societăţii moderne, are vechi rădăcini în istoria mai apropiată sau mai îndepărtată a societăţii umane. Întrun anume sens, mergând strict pe formula abstractă a acestui termen, toate societăţile, de la cea primitivă până în prezent, au fost clădite întrun anume sens pe stres. …

Citeşte articolul »

ABISUL SEXUALITĂȚII UMANE

ABISUL SEXUALITĂȚII UMANE   Coloana vertebrală a umanităţii are două componente principale: religiozitatea, ce reprezintă dimensiunea spirituală a omului, aspiraţia sa către transcedent şi sexualitatea, care este legătura cea mai puternică cu realitatea efemeră a lumii pământeşti. Din perspectivă religioasă, sexualitatea ne-a fost dată de către Dumnezeu ca pedeapsă după Păcatul Originar. Cel puţin aşa afirmă Sfinţii Părinţi. Cu toate …

Citeşte articolul »

CUM PUTEM PREVENI MORŢILE SUBITE LA TINERII SPORTIVI?

CUM PUTEM PREVENI MORŢILE SUBITE LA TINERII SPORTIVI?   Una din cauzele morţii subite la tineri, revenită în actualitate în ultima vreme, ca urmare a mediatizării largi, în mass-media, este cea cauzată de aritmiile cardiace maligne survenită la tinerii sportivi în timpul efectuării unui efort fizic intens. Astfel, aflăm aproape o dată pe an de sportivi de performanţă în vârstă …

Citeşte articolul »

ASTROLOGIA ÎN PSIHOTERAPIE

ASTROLOGIA ÎN PSIHOTERAPIE   Pare ciudată asocierea celor două tehnici de mai sus. Pentru că astrologia este un mijloc de a folosi astrele drept destinometru, în sensul de a citi, în funcţie de poziţia şi distanţele dintre anumite corpuri cereşti, ce anume urmează să se întâmple cu corpul, sufletul şi spiritul celor care au şansa de a-şi cunoaşte cu exactitate …

Citeşte articolul »