Oamenii de cultură ai neamului nostru trebuie să fie uniți și să vegheze, la hotarele țării și ale culturii românești. Dacă dezvoltăm ideea privind unitatea limbii și a culturii române, vom constata niște rezultate uimitoare. Înfăptuirea unității unui popor, nu este doar rezultatul unor acțiuni politice, militare și diplomatice, ci, este și rodul, (nu am nici o îndoială) rugăciunii lui …
Citeşte articolul »CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE
Nu pot semna o rubrică de cultură și educație și să nu mă înfior atunci când aud niște extravaganțe, ca să fiu delicată în exprimare, de genul scoaterii baladei Miorița din cărțile școlare. Quousque tandem abutere,/…/ patientia nostra? după cum îl apostrofa Cicero pe Catilina. Bineînțeles, până când vom mai tolera ca toți neaveniții să dispună după creierul lor, de …
Citeşte articolul »CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE Rămân la părerea că televiziunea, folosită în mod rațional, este una dintre cele mai importante surse de cultură și educație. Iată Teleenciclopedia, după cum am mai spus, este o emisiune care ar trebui să fie urmărită de copii de la cea mai fragedă vârstă. Micile fragmente, oferite de aceasta, sunt adevărate lecții de morală, de dragoste maternă, …
Citeşte articolul »CULTURA ȘI MASS-MEDIA
CULTURA ȘI MASS-MEDIA Emisiunea lui George Grigoriu de la Realitatea spirituală , care se transmite duminică, la ora 14, este un model de mod în care se poate face educarea și culturalizarea, fără ostentație, plăcut și atrăgător. Duminică 17 martie ne-a plimbat prin istorie, într-o vizită la Mânăstirea Curtea de Argeș. Împreună cu ghidul său, parohul Adrian Enache, ne-au dezvăluit …
Citeşte articolul »CULTURA ȘI MASS-MEDIA (II)
CULTURA ȘI MASS-MEDIA (II) După părerea mea, televiziunea este mijlocul de comunicare în masă căruia îi revine, în mod deosebit, rolul educativ și, în principiu și face acest lucru. Iată câteva exemple din luna ianuarie și februarie: TVR 1 a prezentat, în luna ianuarie, documentarul Habemus papam care a făcut o trecere în revistă a ultimilor papi: de la Papa …
Citeşte articolul »CULTURA ȘI ACTUL DE CULTURĂ
CULTURA ȘI ACTUL DE CULTURĂ Vorbeam data trecută despre necesitatea educației permanente, dar educarea se face în mod permanent și prin diverse acte de cultură, manifestări sau proiecte, nu numai de țară, ci și ale unor persoane sau organisme particulare., pentru că Prin cultură se ajunge la libertate, după cum considerau umaniștii noștri. În luna ianuarie a avut loc o …
Citeşte articolul »CULTURA ȘI EDUCAȚIA
CULTURA ȘI EDUCAȚIA Omenirea a progresat în ultima vreme rapid, incomparabil cu secolele trecute. Știința a luat o amploare fără precedent. Toate descoperirile și invențiile ultimului secol aproape că depășesc orice închipuire. Adevărurile științifice, datorită cercetării continue, pot fi oricând depășite, pot apărea fațete noi, noi posibilități revoluționare, ori acest progres perpetuu impune omului modern un efort permanent, ca să …
Citeşte articolul »CULTURA – UN SEMN PRIN TIMP
CULTURA – UN SEMN PRIN TIMP Cultura nu reprezintă numai totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire, ci și totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești, când ea nu va mai fi. Ne punem întrebarea: ce valori vor rămâne după noi? Ce ne va reprezenta în istorie? Grecia antică a lăsat …
Citeşte articolul »MASS-MEDIA ȘI CENTENARUL
MASS-MEDIA ȘI CENTENARUL După cum anunțam în numărul trecut, voi mai cita câteva articole scrise în revista Certitudinea, pentru a ne da seama de contribuția substanțială a acestei publicații la lămurirea importanței Centenarului și la scoaterea la iveală a unor adevăruri. De remarcat serialul Procesul comunismului, care a ajuns, în nr. 24 al revistei, la al XV-lea episod; Documentele Marii …
Citeşte articolul »MASS-MEDIA ÎN ANUL CENTENARULUI
MASS-MEDIA ÎN ANUL CENTENARULUI REVISTA „CERTITUDINEA” După cum anunțam în numărul trecut, voi continua să spicuiesc din revista de cultură, identitate și atitudine „Certitudinea” cele mai interesante articole, de această dată din „Paginile Centenarului”. E greu să redai într-un spațiu atât de redus chiar și esențialul din două pagini ale celor 17 numere de revistă (nr.8- nr 25) apărute până …
Citeşte articolul »