ACASĂ / ARTICOLE / ESEU (pagina 10)

ESEU

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (VIII)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (VIII)   – O prezentatoare care face reclama unor bijuterii zice: „Pe parcursul oricarei ore, vă (…)”. Formularea corectă este : Pe parcursul oricărei ore. Pronumele interogativ-relativ care are următoarele forme cazuale: N/Ac – care; G/D – căruia (s. masculin şi neutru) şi N/Ac – care; G/D – căreia (s. feminin). Pronumele nehotărât oricare, fiind compus …

Citeşte articolul »

CORDUL FISCAL

CORDUL FISCAL   Când vorbeşti despre cord, gândul te duce instantaneu către unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman – inima. Aceasta funcţionează pe principiul „totul sau nimic”, dacă da, da; dacă nu, adio, colivă, lumânări şi tămâie însoţite de zona verde unde nu este nici durere, nici speranţă. Inima are patru camere principale care asigură funcţia de …

Citeşte articolul »

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (VII)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (VII)   Un politician (jurist) zice: „Acesta era atributul meu în funcţia pe care o deţineam eu…”. – Atribut – însuşire esenţială a unui obiect, semn distinctiv, parte secundară de propoziţie care determină un substantiv sau substitut al acestuia. – Atribuţie – sferă de autoritate, de competenţă; însărcinare, datorie, muncă dată cuiva spre îndeplinire. O moderatoare …

Citeşte articolul »

EMINESCU ȘI CARAGIALE O AMICALĂ ARMONIE A CONTRARIILOR

EMINESCU ȘI CARAGIALE O AMICALĂ ARMONIE A CONTRARIILOR   „Antitezele sunt viaţa”, afirma mereu Mihai Eminescu, făcând profesiune de credinţă romantică, în prelungirea celebrei dileme heraclitiene. Lezând logica imediatului, existenţa poetului confirmă, ea însăşi, validitatea principiului antic coincidentia oppositorum, implicit în privinţa legăturilor prieteneşti pe care le-a păstrat vii, în pofida deselor fracturi biografice. Este şi cazul relaţiei lui cu …

Citeşte articolul »

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (VI)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (VI)   Pe un post de televiziune, realizatoarea – specialistă în „problemele învăţământului”, zice: „Toată lumea, până la guvernanţi, vorbesc despre …”. Teama de a nu face un dezacord dintre predicat şi subiect a dus, în acest caz, la o greşeală numită hipercorectitudine: predicat cu verb la persoana a III-a plural pentru un subiect simplu exprimat …

Citeşte articolul »

UN DECEMBRIE „ÎNGHEȚAT“

UN DECEMBRIE „ÎNGHEȚAT“   Iată, vin colindătorii şi cu ei încep ritualurile de iarnă, foarte puţin diferite pe întinderile geografice ale României, în care se celebrează sărbătorile specifice sfârşitului de an. Cel sfârşit ducă-se pe pustiu iar cel nou să vină în ograda noastră spre a ne aduce pace, sănătate, belşug şi îndestulare, spune fiecare în gândul său. În mare, …

Citeşte articolul »

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (V)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (V)   În timpul cutremurului de la Amarice – zice un reporter – s-a produs un imens şi uriaş dezastru. – Imens (cf DEX) (adj) – extraordinar de mare. – Uriaş – adj – enorm, colosal, gigantic. – În limba română, adjectivul se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat (omul bun, vremea bună). …

Citeşte articolul »

AVEM OARE PARTIDE ?

AVEM OARE PARTIDE ?   Dacă e să luăm în considerare accepţiunea standard că politica reprezintă ştiinţa şi arta de a guverna un stat, în chintesenţa ei, această definiţie, pe de-o parte, ar fi îndestulătoare, dar de cealaltă parte a unei minime analize, este eliptică. Ca ştiinţă, politica are un fundal prestabilit asupra formelor de organizare şi conducere a comunităţilor …

Citeşte articolul »

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (IV)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (IV)   Substantivele care sunt compuse pe baza elementului de supunere „log”, precum psiholog, biolog, oftalmolog, virusolog, bacteriolog etc, au forma concretă de feminin prin adăugarea terminaţiei „ă”: psihologă, biologă, oftalmologă, bacteriologă etc, ci NU bioloagă, psiholoagă… Rădăcina log vine din „logos” (cuvânt, cuvinte sau ştiinţă), din greacă şi se păstrează întocmai. Denumirile neologice ale unor …

Citeşte articolul »

STATUL INFRACTOR?!

STATUL INFRACTOR?!   „L’etat c’est moi”. Ludovic al XIV-lea sau „Regele Soare” a clasificat într-un mod cât se poate de direct relaţia Conducător – Supuşi. În plin Ev Mediu, atunci când el şi-a dobândit aura de Conducător deplin (1638-1715), marcând până la Revoluţia Franceză ce a ţinut de la 1789-1799 absolutismul Conducerii de „la centru”, a avut tupeul să rostească …

Citeşte articolul »