Gherase Dendrino s-a născut la data de 2 septembrie 1901 în Turnu Măgurele, tatăl său fiind grec de origine. După absolvirea liceului, în perioada 1920-1927, a urmat Conservatorul din București, având ca profesori pe reputații muzicieni Dumitru G. Kiriac, Alphonse Castaldi și Dimitrie Dinicu. În paralel, a făcut și studii de Drept și de Medicină, dar nu a profesat în …
Citeşte articolul »Actul de la 23 august 1944 reflectat în filmul românesc
Ziua de 23 august 1944 este una din cele mai importante date din istoria țării noastre când, prin actul politico-militar organizat și pus în aplicare de regele Mihai și fruntașii partidelor vremii, conducătorul Guvernului, mareșalul Ion Antonescu a fost arestat iar România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste, trecând de partea Uniunii Sovietice și aliaților. Numit în felurite moduri, de …
Citeşte articolul »Gheorghe Cozorici-Un actor cu o voce inconfundabilă
Gheorghe Cozorici s-a născut la data de 16 iulie 1933 în comuna Arbore, județul Suceava, într-o familie modestă. După absolvirea școlii și liceului pe plaiurile sucevene, s-a angajat muncitor la Uzinele Vulcan din Capitală și, având talent actoricesc, a fost cooptat în brigada artistică a întreprinderii. Aici, a fost remarcat de marele actor Ștefan Ciubotărașu, care l-a îndrumat să urmeze …
Citeşte articolul »Liviu Vasilică-Un simbol al Teleormanului
Liviu Vasilică s-a născut la 2 iulie 1950 în comuna Plosca, județul Teleorman, într-o familie de intelectuali (tatăl său era director de școală iar mama sa profesoară). Încă din copilărie a îndrăgit cântecul popular, luând lecții de la rapsozii locali, de la care a învățat multe doine, balade, cântece de haiducie. În perioada 1974-1980 a urmat Facultatea de Medicină din …
Citeşte articolul »Cornel Chiriac – O legendă a muzicii, radioului și spiritului liber
În numărul actual al publicației noastre, întrerupem evocarea și omagierea marilor cântăreți români din prestigioasa galerie a creatorilor și interpreților de șlagăre nemuritoare, lăsând locul unui muzician desăvârșit, prezentator și comentator de muzică, erou de legendă al postului de radio Europa liberă: Cornel Chiriac. Cornel Chiriac, s-a născut la 9 mai 1942 în Cetatea Albă (Basarabia, acum Ucraina). Încă din …
Citeşte articolul »Andrei Blaier – Un regizor absolut
Andrei Blaier s-a născut la 16 mai 1933 în București, într-o familie modestă din cartierul Colentina, tatăl său fiind lăcătuș mecanic și membru al Partidului Comunist din România, aflat în ilegalitate. Pasionat de sport (baschet, fotbal etc.) și de film, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care l-a absolvit în 1956. Andrei Blaier a debutat în …
Citeşte articolul »Fory Etterle – Un actor total
Cristofor Etterle, pe numele său de scenă Fory Etterle s-a născut la data de 24 mai 1908 în Ploiești. A urmat liceul Ion Luca Caragiale din orașul natal, apoi Facultatea de Drept (părinții îl voiau avocat) și Conservatorul de Artă Dramatică din București, la clasa marii actrițe Lucia Sturdza Bulandra, pe care l-a absolvit în 1929. Din tinerețe, fiind pasionat …
Citeşte articolul »Tatiana Stepa-O voce stinsă prea devreme
Tatiana Stepa s-a născut la data de 21 aprilie 1963 în Lupeni, într-o modestă familie de mineri din Valea Jiului. Din copilărie a început să cânte și să ia lecții de vioară, pian și balet. A urmat Liceul de Arhitectură din București, remarcându-se ca solistă de muzică folk. Debutul în cariera artistică s-a produs în septembrie 1982 pe stadionul din …
Citeşte articolul »Mircea Veroiu-Un cineast desăvârșit
Mircea Veroiu s-a născut la 29 aprilie 1941 în Târgu Jiu, județul Gorj. Rămas de mic orfan de tată (a murit pe front în anul 1943), Mircea Veroiu a fost crescut de mama sa, Livia, artistă plastică, la fel ca și bunica lui, pictoriță, care i-au insuflat pasiunea pentru frumos. Debutul în cinematografie s-a produs în anul 1971 cu filmul …
Citeşte articolul »Horia Șerbănescu-70 de ani în slujba teatrului românesc
Horia Șerbănescu s-a născut la 16 martie 1924 în București, copilărind în Mahalaua Filantropiei. În anul 1929 la vârsta de 5 ani a debutat pe scena Teatrului de Revistă Cărăbuș condus de inegalabilul Constantin Tănase în rolul micului rege din piesa Miss Revista. A fost imediat remarcat de regizorii Teatrului Național din București fiind distribuit în rolul lui Statu Palmă …
Citeşte articolul »