ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / ASOCIAȚIA LITERARĂ „PĂSTOREL”

ASOCIAȚIA LITERARĂ „PĂSTOREL”

Și-n acest număr vom continua a publica epigrame ale membrilor Asociației Literare „Păstorel”, de la Iași, acei corifei ai acestui gen literar care promovează umorul literar de cea mai bună calitate, exprimat prin epigramă, în special. Pentru cine nu a reușit încă, a ne citi, reamintim faptul că, în cei peste 42 de ani de funcționare aceștia au obținut peste 600 de premii naționale și internaționale, dintre care cinci premii USR. În acelați timp, ca orice revistă de cultură națională care se respectă, revista „Independența Română- Independența prin Cultură” prin publicarea acestor epigrame, ale celor de la „Păstorel” încearcă a-și aduce tributul său la omagierea celor 125 de ani, de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu.

(ARICIUC CORVIN)

LA ANGAJARE
Pe o fată-au angajat-o,
Fără-a fi prea multe taine,
Însă ce-a recomandat-o
Ea ținea ascuns sub haine

CONTRACT DE COLABORARE 
Nu se pierde mai nimic,
Este calculat chiar totul:
Nu-i dai medicului plic,
Sigur dai, la popă, ortul.

CARIERA DOMNIȚEI X
Prea multe n-are ea de spus,
Dar vrea s-ajungă cât mai sus,
Iar diploma la o adică,
O va obține-atunci când „pică”.

SOȚIA VÂNĂTORULUI
Soțul este vânător,
Dar a naibii femeiușca,
Ea „vânează”-n dormitor
Mai ceva ca el cu pușca!
Angela Pistol

IEȘENILOR, MADRIGAL
Nu-s pompieri, și nu au fost,
Nicicând, în Iași; ei n-aveau rost,
Căci păstoreii ne conving,
Și ne-au convins, că beau…de sting!

VACANȚĂ DE PENSIONAR
Pentru-o pensie aparte,
Care-n card abia tresaltă,
Marea este prea departe
Și o las, firește…baltă!

FĂRĂ COMENTARII
Noi, bărbaţii –asta-i soarta!
– Suntem, chiar din vremea veche,
Proştii fără de pereche,
Până ne-ntâlnim…consoarta!

EU AM ALES
De vinuri, droguri şi cafea
Eu n-am ştiut în viaţa mea,
Cât despre dame, ce să spun?
Că nu renunţ la ce e bun!

TRISTA REALITATE
Printre cei ce ne-au tradus
Vezi, dacă priveşti mai sus,
Mulţi penali, corupţi şi hoţi
Dar chiar mulţi… şi idioţi.
Vasile Vulpaşu

VEDETISME
Soacra mea, e fapt banal,
Ne se lasă, dă cu clanţa,
Că-i vedetă la jurnal,
Când mă saltă… ambulanţa!

BARONUL 
Baronu-i omul de substanţă,
Şi-a dovedit-o, nu o dată,
Că-i arestat, cu aroganţă,
Şi-i declarat…basma curată!

ROMÂNIA MEA DE BASM
În ţara noastră-i greu păcatul
Şi mă întreb, acuma, oare,
Povestea asta cu furatul
A devenit… nemuritoare?
Any Drăgoianu

MOTIVAȚIE NOCTURNĂ
Întors târziu, la ceas de seară,
Explică soaței pe-ndelete:
Am scump-o altă secretară,
Iar astea noi sunt tare-ncete.

BEȚIV MISOGIN
El declară clar pe față
Că nu bea nicicând Fetească:
De femei, întreaga viață,
A-nvățat să se ferească.

CONSTATARE 
E clar că m-am maturizat,
Căci azi trei sferturi de Cotnari,
Nu-mi par, cam tot atât de mari
Ca-n vremea când m-am însurat.
Dumitru Ivas

UNUI LITERAT RATAT
A scris mult, fără succes,
Şi, când praful s-a ales
A pretins că-i ne-nţeles.
Victor Iosif

UNUI REALES
Ales tot printre paladini
Spre dumnealui mai toţi ar spune:
Aici ar prinde rădăcini
Şi-un stâlp de-naltă tensiune!

UNEI CERŞETOARE
Trebuie să fii convinsă,
Şi repet, căci este cazul:
Dacă stai cu mâna-ntinsă,
N-ai să poţi spăla obrazul!

SOŢUL ERUDIT 
Drept la inimă te unge,
Soţul multe limbi vorbeşte,
Dar acasă când ajunge
Tace mâlc în româneşte.

SOŢI SCRIITORI
El scrie mult,
E şi de soaţă înşelat,
Dar satisfacţia e mare…
Că e tradus de-o scriitoare.

INSTANTANEU CONJUGAL
Ea tace și doar el vorbește,
Dorind-o-n pat, căci o iubește
Apoi, când pofta o să treacă
El n-o vorbi, ea n-o să tacă.
Vasile Larco

COTNARI vs POEŢI
Făcut, el este vin de soi,
Ca inspiraţie să-ţi dea P
ăcat, că mulţi poeţi la noi,
Au scris ’nainte ca să-l bea!

ROMANŢĂ PENTRU 70 DE ANI
Când umple de suspine zarea
Vecina ce o tot pândeşti
Te poţi uita căci şi uitarea
E scrisă-n legile-omeneşti

LA MEDICUL CARDIOLOG
Privind sinusoida care
Sălta frenetic pe ecran
Mi-a spus cu-o voce oarecare
– Se-ndreaptă sigur într-un an!

ISUS ŞI TÂLHARII
Când lumea de păcate-şi vede
Şi răutăţi din pricini varii
Să ne convingă-mi vine-a crede
C-au reuşit mai mult tâlharii.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

SACUL CU GLUME

Aplicația care îmi numără pașii m-a întrebat dacă am murit. Nu credeam în viața mea …

SACUL CU GLUME

  – Salut, Pizza Hut? – Nu, Google Pizza – Ahh, îmi pare rău… am …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: