ATLANTIDA TRACICĂ

ATLANTIDA TRACICĂ

Puținii susținători ai plasării în Marea Neagră cred că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Șerpilor este o rămășiță a înfloritoarei civilizații de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa țară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanți și urmașii lor direcți – tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în Dacia preistorică, Nicolae Densușianu localiza Atlantida între Porțile de Fier și Sfinxul din Bucegi. Atlantis este tradus de unii lingviști prin Fericire, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Șerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică A fericiților.
Nu departe de Insula Șerpilor, arheologii ruși au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanților. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic Gânditorul și soția sa și datate 5.000 – 3.000 î.Hr. (vezi capitolul din această carte Artefacte importante). Însăși cetatea Histria conține o ciudățenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialiști, le spunem doar că astfel de construcții folosesc, la ora actuală, arhitecții japonezi pentru a atenua șocul cutremurelor. Este celebrul sistem de clădiri pe role care asigură siguranță, înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoșteau grecii veniți aici, pe țărmul Mării Negre, această tehnică? Și, dacă o cunoșteau, de ce cetățile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) și din alte zone colonizate nu au fost construite în același mod?…
Conform ipotezei susținute de tot mai mulți adepți, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Șerpilor. Locuitorii Insulei Șerpilor din Antichitate erau numiți Blajini sau Preafericiți și erau considerați urmașii atlanților.
Ipoteza existenței unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrățișată și de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susține că în urmă cu 7.000 de ani, fâșia de pământ care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugând civilizația momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spațiul românesc este și acela că, în faza de descompunere a imperiului lor, atlanții practicau intens sacrificiile umane, obicei sângeros și crud pe care-l aveau și geto-dacii.
Charles Berlitz a publicat intr-una din cărțile sale, Atlantis, al optulea continent, o hartă modernă a planșeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există și astăzi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanții au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmașii atlanților.
Poate au ajuns în Insula Șerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanții aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29.87 m și se pare că avea nouă altare. Funcționa și ca oracol și se spune că aproape totul era din aur, marmură albă și mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă.
Este posibil ca atlanții să fi ajuns și prin părțile Brașovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susține că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Șinca Veche a fost întemeiat de aceeași civilizație care a ridicat și Templul Alb din Insula Șerpilor. Un lucru este sigur și uimitor: tracii au avut cunoștințe extraordinar de avansate pe care nu aveau de unde să le ia…
Astronomul polonez M. M. Kamineski a calculat că așa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra în anul 9.541 î.Hr., ceea ce a dus la scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susține că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/ secundă, un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este, de semenea, arhicunoscută.
Oamenii de știință admit faptul că la baza mitului potopului a stat un fenomen real, verificabil istoric și arheologic, uriașele inundații fiind o consecință a încălzirii climei după ultima glaciațiune. Potopul menționat și în Vechiul Testament și apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, ar fi lăsat din Atlantida numai Insula celor 7 cetăți.
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio (SUA) și este specializat în inundațiile catastrofale care s-au abătut asupra pământului din cele mai vechi timpuri. Robinson sprijină ipoteza emisă de Robert Ballard, cum că potopul biblic a început în bazinul Mării Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetările sale nu țărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci țărmul nordic românesc, din apropierea Insulei Șerpilor, acolo unde aparatele de teledetecție au înregistrat o serie de construcții ciclopice stranii, piramide etc, ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.
Afirmă Michael Robinson: În cercetările mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice, care arată că toate civilizațiile își au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră și aici am avut acces la toate descoperirile făcute în România, descoperiri de care unii români nici măcar nu au auzit. Robinson și-a desfășurat cercetările de-a lungul bazinelor râurilor românești, despre care consideră că sunt rămășițe ale unui fluviu imens care străbătea continentul aurasiatic sau chiar ale unui lac cu apă dulce, care acoperea România, în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Michael Robinson susține că pe teritoriul României Mari ar fi existat fantastica Atlantidă, iar vestigiile descoperite în munții Bucegi (vezi cap. Uriașii din România din cartea a-II-a) nu sunt decât rămășițe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizație, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune această ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitate între cele două evenimente: Ceea ce oamenii au numit Noe și familia sa au fost, în fapt, singurii atlanți care au supraviețuit cataclismului… .
Sfinxul, care este cheia, farul Kogaionului, o înfățișează pe Marea Mamă, personificare a Pământului, matrice și receptacul al vieții. Principala funcție a Sfinxului din Bucegi a fost aceea de a se indentifica cu Zeița numită Tara, menționată și în tradițiile Indiei și Tibetului. În limba sanscrită Tara (Târa) înseamnă Stea, iar Tara (Târâ) înseamnă Salvatoare. Conform textelor budiste, Tara este Stea călăuzitoare, cea care arată drumul și conduce până la pragul realizării supreme.
Munții Carpați sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii cercetători le numesc atlante, alții pelasgice. În acest sens, Bucegii aprind imaginația oricui prin toponimie, dar mai ales, prin mulțimea de megaliți… Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt Sfinxul și Babele. Tuathanii sau hiperboreii nu au dispărut așa cum lasă să se înțeleagă legenda Atlantidei. Ei există și au existat întotdeauna.
În sfârșit, cât despre superioritatea tradiției dacice până în Evul Mediu, în epoca întemeierii Principatelor Române, aceasta nu are nimic neverosimil; în privința epocilor mai moderne, poate să nu fie vorba decât de o transmise mai puțin consistentă; evident, este destul de dificil să găsești ceva care să permită să fii absolut afirmativ în această problemă, ca și atunci când este vorba să știi până în ce moment tradiția druidică, pe de altă parte, a rămas cu adevărat vie…, spune R. Guenon în corespondența sa cu Vasile Lovinescu.
Iar Vasile Lovinescu ne spune următoarele: Dacia a fost centrul suprem al unei tradiții mult mai puternice și mai pure decât tradiția celtică. Ocupația romană a durat numai de la 110 la 275 d. Hr., în total 185 de ani. Mai puțin de o treime din Dacia a fost ocupată; Transilvania și Oltenia actuală. În tot restul țării, dacismul a subzistat fără să fie tulburat…Centrele spirituale ale dacilor se găseau în masivele centrale ale munților cei mai sălbatici și mai de nepătruns din Europa…. “Apa trece, pietrele rămân” spune tradiția românească și acei țărani de prin crângurile și cătunele munților, puțini și bătrâni, care mai știu legendele și tradițiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii și de Marea Maică Dochia, se încăpățânează cu îndârjire să păstreze intactă înțelepciunea Sf. Graal și inviolabilitatea misteriosului Avalon, locul unde se ascunde aceasta.

EMIL STRĂINU, EMILIAN M. DOBRESCU
Din volumul „Agenda Secretă.
Ce ne ascund Conducătorii Lumii?!?”