AUPRCR. Asociația Urmașilor Persecutaților Regimului Comunist din România

Regimul comunist din România, instalat la putere după ce trupele invadatoare sovietice au ocupat țara, a fost etichetat pe drept cuvânt ca ilegal, ilegitim și criminal, suprimând democrația și instaurând o teroare fără precedent. Bucovina și Basarabia au fost rupte din trupul țării, iar un milion (cifra se poate ridica la 1,5 milioane) de cetățeni români până atunci au fost deportați în Siberia spre exterminare. 150.000 de ostași români au fost luați în mod abuziv prizonieri după așa numitul armistițiu de la 23 august 1944. În perioada stalinistă ce a urmat și în special după instalarea guvernului pro-bolșevic de la 6 martie 1945, țara a fost împânzită de închisori politice, cea de la Pitești deținând un trist record în materie de tortură.

La Canalul Dunăre-Marea Neagră, devenit lagăr de exterminare, au fost duși cei considerați neconvenabili noului regim: intelectuali, fruntașii satelor, membri ai altor formațiuni politice în afara partidului comunist, preoți, țăranii care s-au opus colectivizării forțate etc. În celelalte temnițe – Sighet, Aiud, Gherla, Jilava etc. au fost încarcerați, torturați și uciși numeroși opozanți anticomuniști, a căror unică vină a fost aceea că nu au aderat la ideologia regimului.

Familiile tuturor acestor victime au fost persecutate în cele mai variate forme, de la exmatricularea copiilor din școli, până la degradarea profesională și lipsirea de drepturi. Persecuțiile au continuat pe tot parcursul regimului comunist, inclusiv după marea amnistie din 1964, urmată de eliberarea deținuților politici (care au supraviețuit). Atât aceștia, cât și familiile lor au suferit cumplit din cauza prigoanei la care au fost supuși. Evident, au fost luați în lucru de securitate (poliția politică) a vremii și urmăriți/ supravegheați în permanență fiind apriori considerați “dușmani de clasă”.

Urmașii deținuților politici (copii, nepoți, rude) au avut interdicție la funcții oficiale – oricât de bine erau pregătiți și instruiți, au fost marginalizați și oprimați punându-li-se un stigmat de oameni ostili regimului pentru toată viața. Suferințele fizice și psihice îndurate de cei în cauză sunt greu de imaginat și descris în câteva rânduri ale publicației. După evenimentele din decembrie 1989 puterea politică a fost preluată-continuată de fosta nomenclatură și urmașii săi: membri ai CC al UTC au devenit miniștri, toate posturile cheie din stat au fost ocupate de foștii secretari de partid, securiști, membrii lor de familie și afinii. Statul român postrevoluționar nu își asumă crimele din perioada comunistă, oferind victimelor un minim de daune morale, ba chiar excluzând și de la acestea mari categorii de persecutați.

Noul regim a continuat însă să plătească sume importante așa zișilor ”ilegaliști” comuniști, care luptaseră pentru dezmembrarea României și se împotriviseră organizațiilor și partidelor care doreau salvarea țării în fața bolșevizării. Paradoxal este faptul că în timp ce foștii deținuți politici și urmașii acestora au azi pensii de mizerie, torționarii lor au pensii speciale foarte mari. Asociația Foștilor Deținuți Politici are ca membri pe foștii deținuți și pe deportați. Domnul președinte AFDPR Octav Bjoza, demis din funcția pe care o deținea în guvernul Cîțu printr-o decizie arbitrară a acestuia, este cel mai de seamă purtător de stindard al acestei organizații. Numărul foștilor deținuți politici se împuținează pe zi ce trece.

Marea masă a urmașilor persecutaților regimului comunist este dispersată, nu și-a obținut drepturile și despăgubirile ce i se cuvin decât în foarte mică măsură, mai mult, sunt marginalizați în continuare, adesea în forme inadmisibile. Din motivele amintite mai sus și pentru această largă categorie de persecutați a fost înființată AUPRCR, având ca scop progresul României pe calea democrației, valorile de cinste, adevăr, dreptate și patriotism fiind pietrele sale de temelie. Organizația militează pentru refacerea României Mari de odinioară și nu precupețește niciun efort pentru recuperarea teritoriilor românești de peste Prut.

Prin numeroasele activități ce le desfășoară Asociația Urmașilor Persecutaților Regimului Comunist din România în parteneriat cu AFDPR, Fundația Memoria (îndeosebi filiala Argeș, condusă de prof. univ. dr. Ilie Popa) și alte organizații cu preocupări asemănătoare cinstește eroii-martiri uciși în luptele din munți, în lagărele comuniste de exterminare și memoria tuturor celor care și-au sacrificat viața în lupta anticomunistă. De asemenea luptă pentru ca memoria marii terori comuniste care a culminat în anii 50-60 să rămână vie, îndemn și exemplu pentru refacerea țării.

Comunismul a transformat România într-o mare închisoare cu granițe bine păzite pentru ca nimeni să nu poată evada, legăturile cu românii din afară fiind interzise. Ziarele românești din afară nu puteau intra în România, iar posturile de radio care emiteau din occident erau bruiate, în frunte cu Radio Europa Liberă. Mai mult, se făcea închisoare dacă cineva era reclamat sau surprins că asculta aceste emisiuni. Cei din Diaspora erau considerați dușmani ai regimului. AUPRCR dorește reluarea și intensificarea legăturilor cu toată suflarea românească din întreaga lume, oameni în care flacăra dragostei față de cultura, neamul și țara aceasta arde cu însuflețire.

Din păcate, în prezent, asociația menționată, apolitică și non-profit, are puțini membri, nereușind să se facă suficient cunoscută din cauza faptului că televiziunile centrale, radioul și presa nu-i acordă atenția cuvenită, iar opinia publică nu este sensibilizată cu importanța cunoașterii istoriei reale a României, a adevărurilor crude pe care trebuie să ni le asumăm cu toții, indiferent că ne convine sau nu. Prezența Asociației Urmașilor Persecutaților Regimului Comunist din România este și o formă de reacție umană la criza morală infernală pe care țara noastră o traversează de foarte mulți ani și totodată un apel la cinste, onoare, dreptate și echitate, valori fără de care nu se poate construi nimic durabil și cu atât mai puțin o societate modernă.

O realizare majoră a AUPRCR care merită menționată este ridicarea monumentului de la Mediaș. România are o tradiție străveche în sculptură, este ceva transmis genetic, astfel încât după Constantin Brâncuși continuă să apară noi și valoroși deschizători de drumuri. Unul dintre aceștia este Ion Constantinescu, realizatorul monumentului de la Mediaș amplasat în piața Corneliu Coposu, martir al temnițelor comuniste, cel care i-a stat alături lui Iuliu Maniu și a luptat pe baricadele național-țărănismului și creștindemocrației până la ultima sa suflare. Piața centrală a orașului este acum împodobită cu o operă de artă modernă încărcată de simboluri care vor reverbera în viitor.

A fost dăltuit în marmură un mare și plin de suferință capitol al istoriei noastre naționale, ridicat grație strădaniei Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) dar și al Asociației Urmașilor Persecutaților Regimului Comunist din România (AUPRCR), Szilagyi Alexandru, fost deținut politic, fiind cel care printr-o perseverență greu de egalat a reușit să transforme umbra unui vis într-o realitate strălucitoare în lumina ce vine din afară dar care iradiază și dinlăuntrul acestei opere de artă, prin care marmura a fost făcută să vorbească. O contribuție importantă aparține Primăriei Mediaș. Monumentul este o performanță a sculpturii simboliste, care îmbină esteticul cu mesajul care se vrea transmis.

El se înfățișează ca o mare carte deschisă, este cartea istoriei, în centrul căreia aflăm simbolurile credinței, jertfei și speranței. La bază este Cartea legii, peste care se ridică cele trei trâmbițe ale bibliei vestitoare din și către ceruri, încadrând apoi trei personaje, un bărbat, o femeie și un copil, vlăstare ale perpetuării în veacuri, mai sus vedem gratii de închisoare care de fapt sunt cruci mari, iar altele, mai mici, fiecare cu martiriul său, risipite pe toată suprafața, totul încadrat într-o ogivă simbolizând credința care se înalță și ne înalță.

O perforație permite luminii divine a cerului să străpungă marmura, venind de sus și din spatele monumentului, acesta putând fi privit din orice parte ne-am afla, dezvăluindu-și înțelesurile. Astfel, la baza monumentului, în spate, vedem lanțurile cu care erau legate gleznele sângerânde ale deținuților politici, care târau după ei ghiuleaua, bila de fier care le îngreuna mersul sporindu-le suferința și încercând să le anuleze speranța unei eliberări pe care mulți dintre ei au dobândit-o doar odată cu trecerea din lumea aceasta.

Monumentul este un loc al reculegerii cutremurătoare, unde lacrima cinstește memoria prea multor oameni jertfiți în numele barbariei comuniste adusă din estul dominat de Lenin și Stalin. Asociația prezentată desfășoară în permanență activități culturale, de înaltă ținută științifică și morală în care militează neobosit pentru cinstirea eroilor-martiri ai luptei anticomuniste și cunoașterea adevărului istoric de către toți românii, în special cei tineri pentru ca ororile trecutului să nu se mai repete niciodată la noi în țară și nicăieri în lume.

Corneliu Zeana; Horaţiu Măndăşescu