BIODIVERSITATEA, CONDIŢIA SUPRAVIEŢUIRII

BIODIVERSITATEA, CONDIŢIA SUPRAVIEŢUIRII

„Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ţine seama de legile ei” (Grigore Antipa)

Natura este viaţa însăşi. Utilizarea judicioasă a resurselor naturale, protecţia şi conservarea naturii, a diversităţii biologice, buna administrare a bogăţiilor naturale protejate, apărarea împotriva calamităţilor naturale, dezvoltarea unui management durabil al resurselor şi nu în ultimul rând reducerea poluării şi crearea unor sisteme concrete de urmărire a deşeurilor, toate acestea ar trebui să fie priorităţi ale decidenţilor de pe întreaga planetă. Protejarea biodiversităţii este în opinia mea, condiţia supravieţuirii noastre. Dar ce este biodiversitatea şi cum ne protejează ea viaţa?
Biodiversitatea reprezintă varietatea imensă de ecosisteme şi specii care ne înconjoară. Ea este asigurarea noastră de viaţă, oferindu-ne hrană, apă, aer proaspăt, ne fereşte de dezastre naturale şi de boli şi contribuie la echilibrarea climei. Biodiversitatea reprezintă capitalul nostru natural, oferindu-ne servicii în cadrul unui ecosistem care ne susţine economia. Afectarea, deteriorarea sau diminuarea biodiversităţii pun în pericol, zi de zi, specii şi habitate, bogăţiile şi beneficiile pe care ni le oferă natura şi ne punem astfel în pericol traiul, viaţa. În prezent, numărul speciilor pe cale de dispariţie se află la un nivel îngrijorător. Având ca principală cauză activităţile oamenilor, speciile sunt în prezent distruse de până la 1000 de ori mai repede decât în mod natural: conform datelor Organizaţiei Pentru Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), 60% dintre ecositemele lumii sunt degradate sau folosite nesustenabil; 75% dintre speciile de peşti sunt supra-exploatate sau degradate, iar 75% din diversitatea genetică a recoltei agricole a fost pierdută la nivel global începând cu 1990. Aşadar, pierderea biodiversităţii este la fel de importantă ca modificările climaterice – modificările climaterice şi pierderea biodiversităţii aflându-se în strânsă legătură.
În acest sens sunt urgent necesare eforturi coordonate şi intense pentru oprirea actualei tendinţe.
În anul 1992, la Rio de Janeiro – Brazilia, Conferinţa Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia asupra diversităţii biologice, ratificată de Parlamentul României, prin Legea nr. 58/1994. Obiectivul central al Convenţiei este conservarea biodiversităţii, suportul şi garanţia dezvoltării durabile a sistemului economic şi social. Trebuie precizat faptul că degradarea biodiversităţii este un fenomen global, fenomen puternic influenţat de creşterea exponenţială demografică şi de formele şi ritmul dezvoltării sistemelor socio-economice. Abordarea ei la nivel global este însă îngreunată de decalajele şi inechităţile economice şi sociale existente în lume, care împiedică implementarea Convenţiei asupra biodiversităţii. Convenţia pentru conservarea biodiversităţii de la Rio de Janeiro (1992) a promovat o serie de principii bazate pe valenţa economică, socială, ecologică, ştiințifică, culturală, estetică a biodiversităţii şi a recunoscut dreptul suveran al fiecărei naţiuni de a ocroti şi conserva speciile existente în propria ţară şi de a-şi stabili reţeaua de arii protejate.
Eficienţa măsurilor de conservare este periclitată şi de unele procese şi fenomene globale, practic ieşite de sub control: ploile acide, efectul de seră, diminuarea stratului de ozon, nitrificarea şi acidifierea solurilor, deşertificarea etc… Toate acestea se întâmplă în pofida acţiunilor întreprinse pentru a combate pierderea biodiversităţii, acţiuni care au venit ca urmare a stabilirii obiectivului Uniunii Europene pentru biodiversitate pentru 2010, fixat în anul 2001. Beneficiile acestor acţiuni au fost contrabalansate de presiunea continuă şi în creştere asupra biodiversităţii şi componentelor acesteia, înmulţirea speciilor străine, poluarea şi schimbările climatice. Alte cauze indirecte, cum ar fi creşterea populaţiei, lipsa de informare cu privire la importanţa biodiversităţii şi faptul că valoarea economică a acesteia nu este reflectată în deciziile luate pentru protejarea ei, au un impact important asupra biodiversităţii.
Biodiversitatea joacă un rol esenţial în susţinerea vieţii şi a mijloacelor de existenţă, a dezvoltării economice şi sociale şi a bunăstării oamenilor, precum şi în atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului actual. Prin urmare, conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, inclusiv conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, sunt obiective comunitare esenţiale şi de interes general.
Este evident faptul că oamenii trebuie să acţioneze urgent, să se informeze legat de consecinţele acţiunilor pe care le întreprind şi să-şi schimbe atitudinea pentru bunăstarea planetei. La baza elaborării strategiilor de conservare a biodiversităţii stau fundamentele teoretice furnizate de ştiinţe ca ecologia, genetica populaţiilor, biogeografia, economia, sociologia, antropologia etc.
Oamenii de ştiinţă din întreaga lume înţeleg pericolul în care ne aflăm cu toţii şi abordează problematica sub diferitele ei aspecte, trăgând nenumărate semnale de alarmă. Astfel, de mare interes este faptul că, în data de 3 mai 2011, Comisia Europeană a adoptat o nouă strategie pentru a stopa diminuarea biodiversităţii şi a ecosistemelor în cadrul Uniunii Europene, până în anul 2020 – Asigurarea noastră de viaţă, capitalul nostru natural: Strategia Uniunii Europene pentru Biodiversitate – strategia pentru anul 2020.
Noua strategie se aliniază cu două angajamente pe care liderii Uniunii Europene şi le-au luat în luna martie 2010.
Primul angajament este şi obiectivul menţionat în slogan: „Oprirea pierderii biodiversităţii şi degradării serviciilor oferite de ecosisteme în Uniunea Europeană până în 2020 şi refacerea acestora pe cât posibil, sporind în acelaşi timp contribuţia Uniunii Europene pentru evitarea pierderii biodiversităţii la nivel global”. Cel de-al doilea angajament este reprezentat de viziunea pentru anul 2050: „Până în anul 2050, biodiversitatea Uniunii Europene şi serviciile oferite de ecosisteme – capitalul natural – sunt protejate, valorificate şi restaurate corespunzător pentru valoarea intrinsecă a biodiversităţii şi pentru contribuţia esenţială a acestora la bunăstarea oamenilor şi la prosperitatea economică şi pentru ca schimbările majore cauzate de pierderea biodiversităţii să fie evitate”.
De asemenea, noua strategie este aliniată cu angajamentele globale făcute la Nagoya, în luna octombrie 2010, în cadrul Convenţiei pentru Diversitate Biologică, când liderii mondiali au adoptat un pachet de măsuri pentru a aborda pierderea biodiversităţii în următoarea decadă. Există şase obiective mari şi 20 de acţiuni pentru a ajuta Europa să-şi atingă ţinta. Cele şase obiective se referă la: implementarea legislaţiei Uniunii Europene cu privire la mediu pentru protejarea biodiversităţii; o mai bună protecţie a ecosistemelor şi folosirea infrastructurilor verzi; folosirea agriculturii şi acţivităţilor forestiere sustenabile; administrarea corectă a stocurilor de peşte; control sporit a speciilor străine; contribuţie sporită a Uniunii Europene pentru evitarea pierderii biodiversităţii.

Ca ţară membră a Uniunii Europene, România nu poate sta deoparte şi nu poate ignora îngrijorările mondiale, cu atât mai mult cu cât teritoriul ţării noastre dispune de o mare biodiversitate şi de sisteme ecologice intacte. Vastitatea minunatei Delte, densitatea marilor carnivore, rezervaţiile naturale muntoase sunt binecunoscute ca şi capital natural al României. Ecosistemele naturale şi semi-naturale constituie mai mult de 47% din suprafaţa ţării. Diversitatea florei şi faunei se traduce prin existenţa de populaţii de lupi, urşi, râşi, vulpi, precum şi bazine forestiere intacte. Romania numără 963 de arii naturale protejate, care însumează peste 7% din suprafaţa ţării. Din întrega reţea naţională de arii protejate, Delta Dunării se distinge, atât ca întindere (580.000 ha), cât şi ca nivel al biodiversităţii. Delta Dunării are mai multe tipuri de statut la nivel european şi mondial: statutul de Rezervaţie a Biosferei, statut de Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională) şi statut de Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.
Datorită diversităţii habitatelor se găseşte şi un nivel ridicat al diversităţii speciilor de floră şi faună. De aceea, pe teritoriul României sunt identificate cca. 3700 de specii de plante, dintre care 4% îl reprezintă speciile endemice (cele răspândite pe o suprafaţă restrânsă, bine definită). În ceea ce priveşte fauna, sunt identificate un număr de circa 33800 specii de animale, dintre care circa 33. 100 nevertebrate şi circa 700 vertebrate. Acest lucru face ca România să fie una dintre cele mai bogate ţări din punct de vedere al potenţialului peisagistic, fapt ce determină, în timp, dezvoltarea turismului.
Iată doar câteva motive pentru care este imperios necesar să se ia în calcul dezvoltarea cadrului legislativ precum şi o mai fermă aplicare a legislaţiei existente pentru protejarea biodiversităţii.
Şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea canalelor de comunicare a necesităţii protejarii biodiversităţii: popularizarea exemplelor de bune practici, evenimentele de profil, conferinţe tematice, iniţierea unor dezbateri naţionale cu participarea factorilor politici, comunităţii ştiinţifice şi academice, mediului de afaceri, partenerilor sociali şi societăţii civile. Salut în acest sens excelenta colaborare dintre Universitatea Ecologică Bucureşti şi Ministerul Mediului privind proiectele de comunicare publică din domeniul ecologiei, proiecte pe care le cunosc şi le apreciez.
Păstrarea biodiversităţii este un obiectiv important pentru România şi suntem cu toţii obligaţi să punem în faţa decidenţilor varianta optimă. În trecut, în momente de mare cumpănă, românii au ştiut să strângă rândurile şi să acţioneze în favoarea poporului şi a ţării. Nutresc speranţa că o vom face şi acum.

EVELYNE MARIA CROITORU
Specialist în Comunicare şi Relaţii Publice