Carmacciu M. Ştefan (1894-1960)

Carmacciu M. Ştefan (1894-1960)

Amintire dragă

Pe manşeta primei pagini a unei reviste – „Răsboiul popoarelor” – citesc un text olograf al bunicului meu matern: „Citi în ziua de 11 Octombrie (1915 n.a.)”, semnează „Carmacciu M. Ştefan”. (M – iniţiala tatălui său, Mihalache).
A fost prieten printre alţii cu I. C. Frimu, dar nu a intrat în politică, respectiv în Partidul Socialist al aceluia, dominat, de fapt acaparat ulterior de alogeni şcoliţi la Moscova. Transmitea în familie: „Nu intraţi şi nu faceţi politică, cel mai adesea este acaparată de oameni fără scrupule. Deşi iniţial nu este, devine lacom, mincinos, trădător etc. Face totul pentru bani şi pentru a rămâne la putere. Dacă puteţi, aliaţi-vă cu oameni de cultură. Ei reprezintă o şansă de a contracara murdăria din politică”. Această conduită de viaţă a marcat-o însă, prin anii ’20 ai secolului trecut. Vorbea fluent bulgara şi turca, putând conversa în albaneză, greacă ori sârbă.
Prizonier fiind la Rusciuc (Ruse) în anul 1913, urma să fie executat a doua zi de gardienii turci. Ştiind limba în care vorbeau, a evadat în miez de noapte, alături de alte câteva zeci de prizonieri, trecând înot peste Dunăre. Au ajuns pe malul românesc câţiva, ceilalţi find omorâţi din ambarcaţiuni.
Fie-i amintirea veşnică, luminată să-i fie nemurirea!
Nu pot să nu-i fiu recunoscător că, pe lângă educaţia plină de caldă afecţiune călăuzindu-mi primii paşi în viaţă, printr-o minune, mi-au rămas câteva sute de ziare, periodice ori reviste de la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, aflate acum în patrimoniul Fundaţiei. Din podul casei plin cu mii de ziare, publicaţii ori cărţi, o parte a fost nevoit să le distrugă în perioada anilor ’49-’53, ani de teroare proletcultistă, altele s-au pierdut după demolarea casei de pe strada Crişan nr. 11 – sector 3 (unde a locuit până la sfârşitul vieţii) pentru a face loc viitorului Bulevard Decebal.

FLORIAN L. STOICA (STOIKA)