ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (IX)

CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (IX)

CARTEA AMINTIRILOR,
LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (IX)

În numărul din mai 2018 al revistei „Independenţa română – Independenţa prin cultură” redăm câteva pasaje despre următorii artişti plastici:
Alexandrina Dinu. Om, prieten și artist plastic deosebit, sunt calități care o ridică pe doamna Alexandrina Dinu deasupra multora. Mamă și bunică extraordinară, plină de grație, înțelegere și iubire, reușește cu ușurință să-și dezvelească sufletul în fața admiratorilor artei sale plastice, avizi de frumos.
Printr-o simplitate jucăușă și folosind detalii picturale proprii, artista Alexandrina Dinu, cu o bogată îndemânare coloristică, creează tablouri magice care din punct de vedere artistic reușesc să „vorbească”. O interesantă alchimie fascinantă a culorilor „naște” o încântătoare armonie coloristică, echilibru perfect între o emoționalitate înnăscută și o elaborare compozițională pe măsură. Arta plastică a Alexandrinei Dinu este o „scăpare din ghearele răului”, urâtului și bolii, este un act vindecător, atât fizic, cât și moral.
În doamna Dinu – ca de fapt în toți – există energii așteptând nedeclanșate în „omul” dinăuntrul nostru ieșirea la lumină a individualității fiecăruia. Toți artiștii plastici își doresc ca cerul se se-ndure să dea virtuții drepturile sale „ca prin darul minunatei arte să aibă și-n viață parte… când nu știm că-n cer n-au preț, nici bani, nici aur… Doar bunătatea rămâne scump tezaur”.
Bunătatea artistei plastice Alexandrina Dinu se manifestă și în expoziția cu vânzare în scop caritabil pentru ajutorarea unui copil aflat în suferință, care a avut loc în Galeria Labyrinth, în data de 23 martie 2018, fapt ce mi-a inoculat cuvinte frumoase și expresii potrivite la adresa artistei, dar care cred că nu vor fi niciodată la înălțimea gestului său uman, demn, frumos, altruist.
Mihaela Pițigoi. Avocat și artist plastic, poet, scriitor, la care imboldul firii de a crea frumuseți rămâne neabătut printr-o divină mânuire a culorilor.
Gloria minții e dornică să progreseze în redarea frumuseții formelor naturale, prin compoziții și desen curgător, depășind cu mult posibilitățile penelului. O desăvârșită pictură, cu semnătura „Pițigoi”, devine brand artistic prețios, atât pentru avocata Mihaela cât și pentru publicul admirator și degustător al artei sale plastice aplicate. Deseori gingășia glasului, în procese, se transformă în „unghii ascuțite” în aflarea adevărului și pentru îndreptarea nedreptăților.
Iubirea pentru arta absolută și generoasă ca lumina soarelui este o clocotitoare trăire în cruntul șuvoi al vieții; pentru doamna Mihaela Pițigoi, este un vrăjit izvor ce împrăștie plăcere tuturor, iubirea în arta plastică este o inspirație în crearea unui absolut de vis, care murmură viață, ce nu se va stinge niciodată.
Pentru doamna avocat Mihaela Pițigoi, iubirea pentru artă constituie adevărate secrete de suflet, o intimă muzică cromatică a sufletului. Cu tact, talent și dibăcie artistică s-a îndreptat către artă, iar arta a venit în întâmpinarea sa cu brațele deschise, rezultatele neașteptând să apară întru bucuria tuturor.
Roland Opriș. Deși inginer, este un om deosebit pe care Dumnezeu l-a hărăzit cu înclinări artistice. Prin eforturi proprii, cu sentimente și sensibilități frumoase și nobile a reușit să se manifeste cu deosebit succes și în pictură. Bun cunoscător în domeniul de activitate ingineresc, a îmbinat tehnica cu arta plastică, reușind o nedespărțită simbioză artisticotehnică.
Tablourile sale expuse au fost apreciate de un public nobil, admirator de artă și frumos. Ca inginer, știe că o simplă dorință nu se va transforma în realitate fără o continuă activitate și că un om adevărat strălucește prin realitatea succesului său, și nu prin vorbele sale.
Dintr-un peisaj de iarnă pe care l-am remarcat într-o expoziție de grup, pictorul inginer Roland Opriș a demonstrat că posedă un răsunător spirit de observație; cu o puternică pasiune și cu un stil de mare simplitate și precizie coloristică a lăsat impresia că este un apreciat peisagist. Pictura sa, dacă o admiri și știi să o privești, te simți de parcă te-ai afla în mijlocul naturii, unde parfumul florilor, suav, puternic și îmbietor te poartă într-o lume de vis. Tablourile sale arată farmec și grație, frumusețe și extaz artistic, de nu-ți vine a crede că sunt făcute de mână de om, de mână de inginer.
Inginerul Roland Opriș este artistul plastic care vede și redă natura într-o firească simplitate, folosind o paletă într-un colorit vibrant care produce emoții artistice sincere și profunde.
Gabriela Guțescu. Pictor polivalent, care folosește cu mult talent și folos artistic o multitudine de tehnici în arta picturii. Înconjurat de tablourile realizate de artista plastică Gabriela Guțescu, te simți de parcă ai fi un turist rătăcit, care nu știe ce să admire și să aprecieze mai întâi, dar care vrea ca timpul să stea pe loc. Am văzut multe expoziții în care a expus Gabriela Guțescu. Față de tablourile artistei, multe picturi ale altor artiști păreau a fi biete orfane. Critica de specialitate apreciază cu deplină dreptate activitatea artistică a doamnei Gabriela Guțescu. La Palatul Parlamentului, în sala de expoziții „Constantin Brâncuși”, lucrări ale artistei au fost expuse pe peretele central. De asemenea, și într-o expoziție dintr-o sală a Cercului Militar Național.
Bucuria subsemnatului a fost mare, deoarece, cu ani în urmă, încă din fașa creației am avut viziunea unei artiste ce prin arta sa va putea fi contemporană cu viitorul, un nume demn și respectat al artei plastice românești.
Constat o evoluție a sensibilității și a bunului gust care îndreaptă fenomenul de artă plastică către un ideal al expresivității pe care îl îmbogățește prin regenerarea modurilor de a interpreta o artă plastică.
Așa să-i ajute Dumnezeu, că din partea mea are toată apreciarea și respectul!
Victoria Dincă excelează prin pictura pe sticlă, nepărăsind nici pictura pe pânză, carton sau hârtie. Un om vesel, sociabil, care iubește, apreciază și respectă toți colegii de breaslă și nu numai.
Într-un spațiu artistic, pe sticlă, dincolo de închipuire, printr-o binecuvântare care aparține cerului, artista plastică Victoria Dincă pictează peisaje, adevărate rupturi din natura înconjurătoare, parcă tăiate cu o foarfece magică din realitate, precum și compoziții inspirate prin mintea sa creatoare, izvor de frumusețe și încredere.
Unii artiști plastici realizează lucrări cu țelul de a evada din rău și urât către ceva mai nobil. Artista Victoria Dincă pictează în credința unui ideal, într-o virtualitate promițătoare. Datorită sufletului său însetat de cunoaștere artista trăiește într-un ideal artistic către care se îndreaptă cu neprefăcută dragoste, prin mijlocirea frumuseții.
Doamna Victoria Dincă, prin felul său uman, vesel și altruist, este plină de energie pozitivă, de parcă ar fi fost botezată cu apa vie din lacrimile preacurate a dimineților cu rouă, senine, frumoase, dătătoare de viață.
Elena Căpruci. Dorința unui artist plastic este să împărtășească tuturor înțelepciune, aprecierea frumosului, iubirea și respectul pentru semeni și pentru artă. Încă din anii studenției, viitoarea artistă plastică și cadru didactic Elena Căpruci, pentru a crea emoții artistice, și-a depus sentimente și rațiunea în creațiile sale plastice, lăsând pe pânză, carton sau hârtie amprenta sufletului său.
Nudurile par a fi vii și nu realizate printr-o mirifică combinație cromatică, unde parcă sub piele pulsează viața. Tablourile cu naturi moarte, pentru artista plastică Elena Căpruci, devin adevărate trăiri care ne însoțesc în viața de toate zilele. Cromatica tablourilor sale are un efect vizual estetic plăcut, care dezvăluie privitorului și admiratorului artei artistei plastice starea sufletească în care au fost realizate. În disperata încercare de a cuprinde frumusețea tablourilor pictate de Elena Căpruci, nu-ți poți permite a pierde nicio secundă din timpul trecerii printre tablouri aflate pe simeze în expoziții. Toată arta plastică – brand Elena Căpruci – are o largă gamă către realitate, datorită sufletului său bun și blând, întotdeauna frumos. Icoanele realizate pe lemn sau sticlă sunt adevărate ferestre deschise către Dumnezeu, prin care noi, pământenii, comunicăm cu cei dragi plecați în lumina veșnică.

Pictor VERGIL COJOCARU-COVER
Expune fragmente, cuvinte potrivite, expresii frumoase şi afirmaţii laudative
despre artiştii plastici ce vor apărea în „Cartea amintirilor – loc de întâlnire
a excelenţelor”, lucrare ce se află în culegere la tipografie.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ghițeanu Ecaterina (Nineta)

Motto: Cuvintele rămân pentru totdeauna mai ales când se adresează între doi Oameni. Când discuți …

Prini Adelmo

Artistul plastic Prini Adelmo, al cărui talent se desfășoară continuu și în cote din ce …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: