ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (VIII)

CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (VIII)

CARTEA AMINTIRILOR,
LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (VIII)

În numărul din aprilie 2018 al revistei „Independenţa română – Independenţa prin cultură” redăm câteva pasaje despre următorii artişit plastici:
Petru Udrea. În lucrarea „Zbor matinal astral”, compoziție interesantă, modernă și de viitor, găsim îmbinări imaginare între real și ireal. Tabloul, apreciat și de organizatori, a fost montat în centru, sus, în Sala Rondă a Cercului Militar Național, drept iubire și înțelegere pentru viitoare zboruri către Dumnezeu. După ce observi și admiri tabloul, un zâmbet al succesului omului asupra naturii și cunoașterii îți înfrumusețează fața și conștiința.
Prin arta plastică, Petru Udrea, folosind concepte compoziționale de viitor și culori alese după o logică a imaginației și înțelegerii, pregătește un singur drum către nemurirea artei sale.
S-a ferit să intre într-o criză cromatică și de prestigiu; pentru aceasta s-a străduit să se scufunde adânc în bucuria sforțărilor artistice pentru a cultiva interesul pentru culoarea și formele lumii înconjurătoare, cunoscută, palpabilă, precum și pentru cea de dincolo de existența noastră.
Tabloul expus în Sala Rondă a Cercului Militar Național va exercita o mare influență asupra întregii picturi a viitorului, viitor în care omenirea de pe pământ va circula și va intra în contact cu viața de dincolo de viața pământeană, fapt pentru care Petru Udrea merită toate laudele.
Veronica Ciobanu. Tabloul „Trandafiri”, printr-un desen mare, curgător și culori pe măsură, susținute de o tușă puternică, viguroasă, provoacă și cheamă publicul admirator al artei să admire și să respecte florile, protejându-le și întreținându-le să nu se ofilească. Floarea este o prietenă și este capabilă să trăiască sentimente comune împreună cu cel ce o îngrijește și o iubește.
În drumul său spre artă, artista plastică Veronica Ciobanu, într-o delicată inspirație și cu un bogat fond sufletesc, a reușit să redea în tablourile sale sentimente frumoase și nobile față de natura și subiectele reproduse între pereții unei pânze, ai unui carton sau a unei hârtii.
O participantă activă la multe expoziții de artă, în grupul de artiști se remarcă printr-o duioasă veselie. Prin culoarea și compoziția ultimelor lucrări plastice, autoarea ne expune o mare bogăție și varietate de sentimente, servindu-se de realiste imagini ale vieții concrete de înalte idei umaniste și de elementele subiective ale excepționalei sale personalități și fantezia sa artistică.
Lucrările sale precum și artista, prin cromatica, compoziția tablourilor și comportarea sa în lumea înconjurătoare, comunică o frumoasă și penetrativă impresie de armonie sentimental artistică și spirituală într-o dreaptă și nesilită credință în frumusețea și reușita artei plastice.
Cu imagini grațioase și pitorești, într-un stil familiar, variat și natural, vioi colorate și expresive, artista plastică Veronica Ciobanu îmbină plăcut realul înconjurător, pur, durabil și frumos cu fantezia artistică personală.
Cristina Maria Fildan. Tabloul „Bufnița” – cu ochii ei mari, clari și pătrunzători, bufnița rămâne simbolul inteligenței omenești; în diferite zone ale țării este considerată ca o pasăre ce transmite ghinioane și anunță decesuri în casele pe ale căror coșuri se așează.
Oamenii care vor să trăiască veșnicia de care le este dor, în adâncul sufletului lor, nu vor să se afle încă pe pragul mântuirii și, crezând în superstiția că bufnițele anunță moartea cuiva, le gonesc; nefiind păsări bine văzute, sunt chiar urâte și dușmănite de către oameni. Coloritul este o reușită care în tablou îmbogățește gândirea și ajută la limpezirea sentimentelor de mai bine pentru inteligență și bine, de frumos, pentru frumos.
În alte tablouri expuse alte dăți, de exemplu tabloul „Suntem unul”, artista, aflată în febra creației, simte cum inima îi bate „nebunește” în alergarea pentru căutarea și găsirea unor subiecte imaginare sau reale, pentru care Cristina Maria Fildan rămâne un meritoriu emigrant în arta plastică contemporană.
Elisabeta Vâlsănescu. O artistă care iubește mult natura cu puterea unei spiritualități cristaline și misterioase totodată. În urma unui exercițiu, de-a lungul anilor a căpătat o ușurință în a obține tonuri de griuri colorate, care, așternute pe pânză în uluitoare variații, bucură vederea și dă o stare de bine admiratorilor artei plastice.
„Delta și pelicanul ei” este un tablou care poate fi interpretat ca o reclamă turistică și o invitație în același timp pentru a vizita Delta Dunării, paradisul natural al păsărilor. În alte expoziții s-a remarcat cu „Roadele toamnei”, unde, printr-o luciditate artistică, a etalat calități artistice decorative deosebite. Recent a avut o expoziție personală în incinta Cercului Militar Național, Sala Foaier, unde subsemnatul a prezentat expoziția și exponatele, admirând împreună cu publicul prezent soluții plastice remarcabil găsite și cromatica ce a completat grațios seninătatea subiectelor alese de artistă, care parcă eveau la bază, în compoziție și rafinament, un caracter terapeutic, balsam de vindecare, mulțumire și o liniște a sufletului zbuciumat.
Emil Jean Țuculescu. „Florile în vază albastră” și „Pere pe farfurie” ne expun aprecierii un talent academic și un bun stăpânitor al compoziției și culorii.
Antagonic cu „Divinul” pictor doctor Ion Țuculescu, din punct de vedere cum vede fiecare rolul și semnificația artei plastice, Jean Emil Țuculescu – nepotul – rămâne la înălțimea artei plastice contemporane și a unei sincere aprecieri a unui public educat, degustător de frumos și artă plastică.
Tablourile domnului Emil Jean Țuculescu au farmecul lor artistic și un iz artistic venit din mai multe generații de pictori. Fiind rudă cu Ion Țuculescu, renumit pictor român și doctor, despre Emil Țuculescu voi scrie mai multe cuvinte laudative ce le voi dedica ultimei lucrări „Flori”, expusă și văzută în Sala Rondă a Cercului Militar Național. Divinitatea lui Ion Țuculescu nu i-a permis lui Emil să creeze la umbra sa.
Printr-o subită filozofie, în căutarea inspirației, într-o autenticitate spiritualizare a artei plastice, Emil și-a creat o superioritate artistică personală cu care se afirmă în expoziții. Are un suflet ales în care se ascunde o iubire aprinsă pentru artă, ca strălucirea într-o piatră prețioasă.
Mărturisirile sale sincere, atât în vorbire cât și prin arta plastică sunt dezarmante, rămânând doar o nobilă și sfântă apreciere a celor ce-i apreciază arta plastică, precum subsemnatul.
Flavius Micu. Tabloul „Florile din grădină”, deși caută să pară o pictură naivă, poate ocupa un prețios loc și în istoria artei plastice clasice, printr-o realizare clară, naturistă, muncită cu pricepere, trudă multă, neobositoare, ci plăcută, și multă ingeniozitate. Flavius Micu rămâne un om „neprihănit” în arta sa plastică. Maturitatea sa este arta de a trăi în bună înțelegere și o continuă muncă cu ceea ce ne este imposibil de schimbat.
Împlinirea celui care iubește arta sau pictura de șevalet este reușita transformării unei pasiuni într-o profesie plăcută și utilă atât pentru cel împlinit cât, mai ales, pentru cei din jur.
Lucrările artistului plastic Flavius Micu sunt rezultatul unei solemnități a tonalităților cromatice, unei evoluții a inspirației și o frumusețe de neînchipuit a plasticității imaginilor zămislite de pictor pentru oameni ca de-a pururi desfătare.
Peisajele sale înveșmântate de gingașe flori și holde încărcate ca bogate podoabe ale pământului sunt redate cu minuțiozitate, răbdare, îndemânare, talent și inspirație. Limbajul său artistic către arta naivă îi dă o adevărată savoare, în care trăiește coloritul detaliilor; printr-o abilitate a talentului său dă voiciune tablourile care duc la un spumos rezultat al artei sale, cu ingeniozitate inteligentă și șiretenie de invidiat, într-o neputință de a fi imitat trebuie să recunoaștem profunzimea gândirii sale artistice.

Pictor VERGIL COJOCARU-COVER
Expune fragmente, cuvinte potrivite, expresii frumoase şi afirmaţii laudative
despre artiştii plastici ce vor apărea în „Cartea amintirilor – loc de întâlnire
a excelenţelor”, lucrare ce se află în culegere la tipografie
.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ghițeanu Ecaterina (Nineta)

Motto: Cuvintele rămân pentru totdeauna mai ales când se adresează între doi Oameni. Când discuți …

Prini Adelmo

Artistul plastic Prini Adelmo, al cărui talent se desfășoară continuu și în cote din ce …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: