ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XV)

CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XV)

CARTEA AMINTIRILOR,
LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XV)

În numărul din noiembrie 2018 al revistei „Independența Română-Independența prin cultură” redăm câteva pasaje despre următorii artiști plastici:

Andreea Gheorghiu. Este o artistă plastică atât de frumoasă și atât de umană, iar privirea și vorbirea ei arată atâta bucurie de-ai crede că-n univers alta nu poate să mai fie. Când întâlnești o personalitate ca artista plastică Andreea Gheorghiu și când intri în dialog cu ea, glasuri îngerești parcă vin ca dintr-un cor amplu divin. Pictura sa, ca tot ce e viu, vrea hrană cu lumină la micul dejun, la prânz, la cină. Pictura ei pare a fi o nemuritoare lumină pe care artista a adunat-o în pumni și a întins-o pe pânză, carton, hârtie.
Tablourile sale, multe în tehnica griurilor colorate subtil, sunt suave armonii cromatice cerești, prin care parcă Dumnezeu a coborât printre noi, prin harul artistic înmânat pictoriței încă de la naștere prin ursitoarele bune. Multe tablouri ale Andreei Gheorghiu, ca și iubirea, pot fi un frumos și izbavitor balsam, de pus pe rana veche pentru a o vindeca. Timpul pe care îl petreci în preajma tablourilor și al artistei parcă lungește clipa până la o dimensiune fără de contur, iar bucuria de a fi văzut asemenea lucrări plastice dă roade, devenind mai bun, mai înțelept, mai uman. Mulțumesc clipei fără de margini că a înlesnit revederea unui asemenea om, sincer, iubitor de oameni și artă, drăgălaș și pătimaș în a-și realiza visurile pentru care a fost trimis pe pământ de la Ambasada Pământenilor din Cer. Mintea artistei plastice Andreea Gheorghiu creează și luminează ca un fulger roditor care împodobește totul în lumina colorată super-dimensionată cromatic. Sănătate și delicatețe în continuare unui frumos tărâm visător, cu lumină mistuitoare caldă ca razele soarelui.

Victoria Soare. Am vizitat expoziția „Confluența Artelor” din Piața Amzei împreună cu un fost coleg de liceu, doctor în medicină, care, despre exponatele doamnei Victoria Soare, exprimându-și părerea pe care i-am cerut-o, a zis: „Este o artistă selectivă și are expuse lucrări plastice de înaltă ținută”. Am privit cu atenție personajele, operele și i-am dat dreptate fostului meu coleg, am gândit că admiratorii unui artist plastic apreciză și văd în pictura preferatului pictor un petic de cer, cu taine tălmăcite în tremuratul pensulei creatoare de frumuseți cromatice. Toate picturile personalității sale, care îl urmărește toată viața, și după trecerea în neființă, precum umbrele vagoanelor în mers, aleargă în bătaia razelor de soare.
Picturile doamnei Victoria Soare sunt o totalitate de cuvinte pictate cromatic pe pânză pentru a înveseli și a îmbogăți privirea celui ce caută frumosul prin arta plastică. În jurul tabloului am simțit un miros puternic de iarbă cosită proaspăt, iar în spatele orizontului peisajului am încercat să descifrez un traseu întortocheat, de vis, provocat de rațiuni ale sufletului meu misterios.
Am apreciat arta și pe artista Victoria Soare care, prin febra creației sale, reușește ca inima și judecata privitorului să fie vie.

Valentina Ionescu. Este un om artă universal valabil, atât în pictura sa cât și în persoana sa divinul a suflat cu harul său dumnezeiesc frumusețe, gingășie, armonie. Toate lucrările sale plastice, flori, peisaje, case, pescăruși, biciclete, scutere, personaje, sunt gesturi emblematice prin care își desăvârșește încontinuu autenticitatea emoțiilor cu o pasiune care atinge înalte performanțe artistice.
Tablourile sale sunt dialoguri directe între culoare și desen, între artistul expozant și publicul admirator al artei sale, între credință și puterea de creație, între inteligență și imaginație, între gravitate și bunul simț. Artista Valentina Ionescu, cu o nobilă virtute care o caracterizează, spiritualizează lucrările sale plastice, deseori pictând cu interiorul sufletului său bun, blând și iubitor de frumos. Macii pictați de la Valentina Ionescu sunt rupturi din suflet, până la sacrificiu.
Oricare lucrare plastică ce are drept semnătură Valentina Ionescu este banca sigură de depozitare a valorilor, care nu va da faliment niciodată și la care dobânzile vor fi permanent în creștere.

Arhitect Cristina Țurlea. Are lucrări în care nu putem face abstracție de impactul decorativ, al forței în care picturile pot articula un spațiu cu inteligență aplicată și ne induc precum o componentă sonoră, în care publicul admirator al artei sale își poate imagina o muzică cerească.
Tablourile sale, prin compoziție și culoare, găsesc fericirea în gândul privitorului.
În tablouri are instinctul de a reașeza, construind o nouă realizare compusă din lumi diferite, dar care au puncte esențiale de comunicare și înțelegere. Arta plastică și profesiunea aleasă, cu gravitate și profunzime, îi vor aduce multă împlinire. Voința arhitectei Cristina Țurlea de a picta este poruncă divină, în care armonia spiritualității este risipită cromatic pe pânză, carton, hârtie. Când admiratorul artei sale plastice privește tablourile, atât compozițional cât și cromatic, i se înmiresmează răsuflarea ca o dulce miere curată.
În unele tablouri, artista plastică, arhitecta Cristina Țurlea pune în așa fel culoarea încât stie, intenționat, să șteargă formele și să piardă contururile, căutând lumina pură și proaspătă care difuzează umbrele, obținând un alb curat de parcă peste petele de culoare ar fi aștenut luminozitatea razelor solare, adunată în căușul palmei.
Cu îndemânarea dublei profesii – arhitect și artist plastic vizual, doamna Cristina Țurlea gândește tot ceea ce face, practicând cu dezinvoltură diferitele modalități de expresie ale limbajului plastic deosebit de gingaș, spontan și jucăuș, după cum se observă în tablou.

Ion Hultuană. Invitat de onoare la expoziția din Piața Amzei intitulată „Confluența Artelor”, în luna iulie 2018, inginer, colonel, profesor, pictor Ion Hultuană (prietenul meu pe care îl respect și îl prețuiesc foarte mult), pe lângă cei treisprezece expozanți care au prezentat lucrări plastice, a adus diverse tematici: căi, peisaje marine, flori, portrete, nuduri. Ion Hultuană are capacitatea de a lucra în așa fel tablourile încât plac și se vând direct din expoziții. Dacă vii la vernisaje, le vezi, dacă vii la finisaje, riști să admiri umbrele lăsate de tablourile vândute, dovadă că au fost cândva pe perete. Mă bucur că sunt prieten cu un asemenea om care, coleg cu mine, facem parte din aceeași breaslă. Îl apreciez, pentru că de la Ion Hultuană ai tot timpul ceva de învățat.
În dorința lui Ion Hultuană de a picta nu va încolți niciodată „Floarea Neagră” a neîcrederii în forțele propii. Este călăuzit de destinul său norocos, peste care Dumnezeu a insuflat talent, imaginație, forță de muncă și inteligență.
Din ce este posibil împrumută și elevilor săi, discipoli care îl iubesc, apreciază, uneori chiar îl copiază. Ion Hultuană aparține speciei de artiști care întotdeauna au ceva de spus cromatic, prin desen, compoziție, culoare.

Prof. Pictor Vergil Cojocaru-COVER
Expune fragmente, cuvinte potrivite, expresii frumoase și afirmații laudative
despre artiștii plastici ce vor apărea în „Cartea amintirilor – loc întâlnire
a excelențelor”, lucrare ce se află în culegere la tipografie

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ghițeanu Ecaterina (Nineta)

Motto: Cuvintele rămân pentru totdeauna mai ales când se adresează între doi Oameni. Când discuți …

Prini Adelmo

Artistul plastic Prini Adelmo, al cărui talent se desfășoară continuu și în cote din ce …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: