CARTEA AMINTIRILOR,
LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XVI)
În numă rul din decembrie 2018 al revistei „Independența Română-Independența prin cultură ” redăm câteva pasaje despre urmă torii artiști plastici:
. Pictor român născut la 3 ianuarie 1932 în comuna Văcărești, județul Tulcea. La 22 martie 2006 cântarul ceresc l-a ales să treacă în veșnicie pe cel mai scurt drum, fără să simtă chinul unei căi lungi, ferindu-i de propia suferință pe cei dragi. A iubit frumusețea vieții, iubire pe care și-a manifestat-o și prin pictură . Acuarelele sale expuse în expoziții personale și de grup, peste 20 de expoziții în Italia, Rusia, Statele Unite ale Americii etc l-au făcut cunoscut și apreciat. A fost preocupat de pregătirea tinerilor elevi și studenți talentați din București cât și din alte localități din țară . Laureat al concursului de pictură marină „Dimitrie Stirbei” în anul 2004. Drept recunoștință pentru activitatea sa picturală , a primit distincția de pictor-poet al Bucureștiului. Bogăția artei sale plastice – banca sigură în care talentul său crește în valoare și în timp nu va da faliment niciodată .
Câteva titluri de subiecte: Piața Universității, Cișmigiu, Hanul lui Manuc, Bisericile Cașin, Gorgani, Cernica; peisaje din Delta Dunării, Muzeul Satului, Bărci pe lac etc, stau mărturie talentului și diversității inspirației sale. În foșnetul visului și nemurirea timpului simțim cum de acolo, din cer, Dan Segărceanu ne privește și ne îndrumă în ale artelor plastice, în timp ce divinul ne să rută cu lumină .
Dan Segărceanu, cronicar prin culoare a frumuseților țării noastre, nu a murit, pentru că cine are urmași nu moare. El și-a schimbat doar domiciliul la Ambasada Pământenilor din Cer. Picturile sale sunt demni urmași – simfonii cromatice, brand sfințit Dan Segărceanu, vor trăi eternitatea și vor fi în permanență contemporane cu viitorul ca și numele său apreciat și
recunoscut de contemporani, cât și de generațiile ce vor veni.
Florentina Popescu. Tehnica novatoare folosită de artista plastică Florentina Popescu în lucrările sale plastice, fie naturi
statice, dramatice sau calme peisaje. În flăcări sau înghețate prin cromatica puternică , flori nostalgice sau învăpăiate, punctează bucăți din geniul plastic și momente de contiună trecere prin viață , care în final sunt lucrări ce cuprind amintiri de aur într-o atmosferă mistică de lumină și culoare.
În preajma artistei plastice Florentina Popescu se simte agerimea minții, iuțeala și voiciunea reflexiei și justețea judecății, parcă scânteind într-un cap superior ce domină un trup perfect și un suflet sincer. Lucrările sale plastice,
frumoase, sunt o universitate ce redă cu mult entuziasm realul, adevărul, sensul lumii și al vieții, înlăturând haosul, care,
parcă , la prima vedere superficială , ar acoperi suportul pe care artista își exprimă foarte cerebral gândurile, atitudini,
sentimente, spiritualitate. Artista, lipsită de orice pedanterie și închipuire, redă ca un aur cald atmosfera vioaie, veselă ,
încrezătoare, de speranțe dătătoare. Arta sa plastică , novatoare are „lărgirea general umană a orizontului inspirator de gânduri ”. Aș a ar fi caracterizat-o și ar fi apreciat-o cunoscutul Vasile Pârvan, gânditor român. Pentru artista plastică Florentina Popescu arta plastică , novatoarea sa artă , este o necesitate a vieții sale spirituale superioare.
Shina Hoang. O artistă pe care am remarcat-o într-o tabără de creație în munții Hercinici. Mama a trei copii, absolventă Unarte, la 38 ani, este foarte originală în arta plastică și nu numai. În viața personală se poartă cu o măreție aristocrată , de invidiat, într-un firesc înnăscut, de neegalat.
În tabăra de creație, natură și culoare din munții Hernici, organizată de Viorel Roș ca, director al Administrației Parcului Național Munții Măcinului, în luna octombrie 2018 (a doua ediție), artista plastică Shina Hoang ne-a dovedit tuturor, prin lucră rile realizate la fața locului și donate muzeului local, o neînchipuită evoluție a unui limbaj cromatic ce urcă arta plastică pe inegalabile culmi ale frumuseții. Peisajele sale demonstrează cu câtă acuitate privește și înțelege lumea din jurul său, iar plastica sa ține de un discurs ce atinge sfera universalității, a adevărurilor general avalabile. Cromatica sa, într-un desen ce tinde către perfecțiune, dă plăcută expresie gândului trecător, duios, cu căldură și dragoste la o expresivitate a formelor. Precum formele trovanților, pietre de vechimea milioanelor de ani care se nasc, se dezvoltă și cresc în timp, aș a opera plastică a artistei plastice Shina Hoang, româncă prin că să torie, venită din America, a știut, știe și va ști, să prețuiască frumusețile patriei, precum și țara.
Cei trei copii ai familiei sale sunt educați, după spusele artistei – cu care e o plăcere să stai de vorbă – dându-li-se exemple de strămoși ai țării noastre care au consfințit existenț a, independența și integritatea țării. Valori mai mari decât
însăși viața. Ochii zîmbitori și lumina ce o emană privitul artistei Shina Hoang întăresc credința asupra admiratorului artei sale plastice, că artista creatoare de frumuseți cromatice nu va accepta niciodată „întunecarea” creației sale artistice, prin „Păsările”, iubirii ce o poartă frumosului, artei plastice, pentru că deja a reușit să transforme pasiunea pentru artă într-o ocupație (profesiune) plăcută .
Lucian Anușca. Expoziția personală , deschisă în sediul Asociației Artiștilor Plastici din București, a lui Lucian Anușca, cu studii superioare la Londra în domeniul artistic, a dat o notă deosebită sărbătorii privirii. Privită într-un mod superficial, la prima vedere și în urma unei treceri rapide printre tablourile expuse, zbaterea personajelor din picturi părea o lucrătură bolnăvicioasă morbidă . Mișcarea compozițională frumos și inteligent compusă nu explică o îndoială sau neîncredere în sensul vieții, ci un zbor măiastru, o rupere de pe planeta Pământ, odată cu sufletul artistului, în căutarea a noi orizonturi spirituale, în deplasarea imaginară către și printre stele. În căutări noi și în ieșirea dintr-un cotidian nesatisfăcător, unele personaje se află în întuneric, se sprijină pe umbre conturate puternic, care produc asupra privitorului uneori traume, alteori stabilitate și siguranță .
Decarnarea trupurilor umane, ca o decorporalizare, transformă scenele pictate din tablouri în mișcări ce par alandala, însă în dezordinea mișcării sunt supuse unor legi grafice care dau bine și frumos pe pânză , carton sau hârtie, imaginației, inteligenței, muncii și talentului cu care „divinul” l-a hărăzit, prin părinții săi, pe prietenul și colegul nostru în ale artei plastice Lucian Anușca, artistul tânăr, care va avea toate șansele de a fi contemporan cu viitorul.
Prin evidente eforturi, artistul plastic Lucian Anușca reușește să-și depășească propriile sentimente. În mișcarea și atitudinea compozițională , personajele se grăbesc să „bată ” la poarta raiului, unde însuși Dumnezeu le netezește drumul,
deschizând porțile raiului.
Lucian Anușca este un artist plastic subiectiv. Lucrările sale nu sunt un rezultat al unui factor întâmplător, sunt o oglindă în care se oglindesc reciproc ceea ce a gândit artistul, într-un mod alambicat. Marea dragoste pentru artă a lui Lucian Anușca
are un contur care nu poate fi mărginit.
Alexandra Catană. Exponatele artistei plastice Alexandra Catană scot la iveală o cuprinză toare lume de sensuri și înțelesuri. Peisajele de primăvară și picturile cu flori de tot felul ne îndrumă gândirea cu mai multă bucurie la sărbătoarea reînvierii naturii. În compozițiile plastice ale artistei Alexandra Catană se simte o prezență organică a spațiului cu timpul, o absorbție și o trăire a unui ritm cosmic, în care, prin pictură , artista creatoare de frumuseți transformă conținutul formelor reale într-un etern contemporan cu viitorul.
Opera de artă este o stare sufletească , în care se află înglobate anumite momente de sensibilitate ale vieții autorului, artist plastic care în acest fel vrea să stea în fața lumii suprasensibile și să fie apreciat ca atare de publicul admirator de artă și de frumos. Această stare sufletescă Alexandra Catană , de profesie economist, o dezvoltă în sine ca o a doua ființă , simfonie cromatică , cu viață veșnică . Expoziția artistei Alexandra Catană în sediul Asocieției Artiștilor Plastici București este o rugăciune înăltată lucrării dumnezeiești prin care autoarea ne invită să fim părtași la bucuria și mulțumirea sa, pentru a o cunoaște, aprecia și respecta, pentru că cerul și pământul sunt pline de frumuseți, precum arta sa plastică.
Prof. Pictor Vergil Cojocaru-COVER
Expune fragmente, cuvinte potrivite, expresii frumoase și afirmații laudative
despre artiștii plastici ce vor apărea în „Cartea amintirilor – loc întâlnire a excelențelor”,
lucrare ce se află în culegere la tipografie
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro