În numărul din luna aceasta, al revistei „Independența Română – Independența prin Cultură”, redăm câteva pasaje despre următorii artiști plastici, personalități care vor apărea în viitoarea mea carte intitulată „Cartea amintirilor – loc de întâlnire a excelențelor”, unde subsemnatul, artistul plastic Cojocaru Vergil – Cover, prin cuvinte potrivite, expresii frumoase și afirmații laudative despre artiștii plastici care au pășit triumfător peste pragul unui ideal de puritate, izbutind să se impună în veacul ce cu măiestrie îl aplaudăm.
Departe de a fi fenomenele artistice supranaturale, colegii despre care am scris și voi scrie, rămân un spectacol fascinant, un discurs dincolo de cuvinte, o comunicare la nivelul simțurilor. Prof. Pictor COJOCARU VERGIL-COVER membru UAPR, UZPR
Tinerețea Mariei Hodor și arta sa plastică expusă, ne cucerește pe noi toți, ca și participanți, atât prin natura îndrăzneață, voiciunea și sinceritatea prin care se exprimă, în arta plastică românească contemporană.
Grațioasă în comportament și impunătoare prin creația sa artistică, tânăra artistă plastică, Maria Hodor cu siguranță că va înfrumuseța zilelele viitorului cu care va fi în permanență contemporaneitate..
La un vernisaj, de la hotelul „Hilton” am putut admira , cu mult elan tematica „portrete în spațiul înconjurător”, aceasta fiind o expoziție reușită, în care artista plastică, tânăra Maria Hodor ne-a putut arăta că, indiferent de tipologia trăsăturilor caracteristice a figurilor, națiile se vor înțelege cromatic printr-o limbă cerească. Cu timpul vor putea vorbi, cânta și învăța că, prietenia nu este doar un cuvânt, ci că este și va rămâne un legământ uman. Lucrările plastice semnate Maria Hodor au o pecete incontestabilă, fiind în același timp, un pas temeinic pentru istoriografia artelor plastice contemporane românești.
Cât privește portretele realizate de către artista plastică, Carmen Olteanu, acestea se detașează în compozițiile plastice prin desen și culoare, iar fiecare personaj își trăiește propriul destin artistic, într-o soluție viabilă, plăcută, frumoasă și necesară, prin care generațiile viitoare, vor avea la îndemână o „istorie cromatică”, a personajelor trecute prin vizorul artistic al acesteia.
Privite în adâncime, cu o deosebită atenție și într-un profund respect artistic, lucrările doamnei Carmen Olteanu au o înaltă prețiozalitate artistică, dar și o calitate plastică.
Adevărul artei plastice strălucește în felul său, în lucrările plastice ale domniei sale și nu trebuie decât să lumineze mințile iubitorilor de artă și frumos, exact ca flacăra unui foc , pentru a înțelege că sufletul lacom de artă și frumuseți este izvorul tuturor creaților. Lucrările plastice ale artistei Carmen Olteanu și portretele domniei sale pictate cu multă îndemânare artistică și inteligență trăiesc propriile trăsături și senzații. Conștiința gânditoare a artistei plastice Carmen Olteanu, ține de legile cuprinzătoare ale vieții sufletești.
Atunci când „bați” diverse expoziții de grup nu se poate să nu remarci peisajele pictate de către artista plastică Antoaneta Iancu. Indiferent care este anotimpul, de primăvară, de vară, de toamnă sau aparținând „reginei albe” a omătului ai mereu senzația sezonului pe care domni sa îl imortalizează atât de bine, pe pânză. Se prea poate ca, subsemnatul „înamorat” de arta plastică să fie acuzat că port, în buzunarul de la piept, ochelarii dragostei, prin care cuprul poate părea aur, sărăcia se transformă în bogăție, scânteile focului devin adevărate mărgăritare, iar cuvântul rostit, ori scris devine o piatră. Dacă mâna o aruncă, înapoi n-o mai întorci. Așa se face că, tablourile pictate și expuse de distinsa Antoaneta Iancu, în expoziții îmi dau puterea de a susține, însă cu un alt înțeles plastic, cuvintele „Și totuși se mișcă”. Făcând un paralelism afirm că: „e adevărat și este frumos”, ceea ce e plăcut ochiului, dar și place la artista plastică Antoaneta Iancu.
Și cum despre adevăratele „nestemate” plastice nu trebuie să spui prea multe, căci ele singure vorbesc, aș mai adăuga faptul că, artista plastică Antoaneta Iancu este un om de mare delicatețe și de o netulburată bunătate lucru care pare să-l fi transmis și lucrărilor domniei sale. Iată de ce, arta plastică este pe cât de discretă, pe atât de profundă, place iubitorilor de artă, fapt care m-a determinat să „aștern”, pe hârtia revistei „Independența Română”, toate gândurile care m-au copleșit atunci când subsemnatul s-a aflat în intimitatea artistei plastice, care după umila mea părere reprezintă deja un brand: brandul Antoaneta Iancu.
De aceea un sincer „Mulțumesc” adresat artistei plastice, pentru toate momentele plăcute create de tablourile domniei sale.
Machedonschi Cristina – prin portretele de femeie realizate de către artista plastică și meșteșugar valoros de bijuterii, aceasta are darul de a opri vizitatorul, măcar pentru o clipă în loc, ca să admire un chip uman pentru cunoaștere, exact ca-n realitatea gândirii, viața sufletească este principalul factor: că deși omul este un om între oameni, fiecare portret este o desfășurare conștientă a umanului din el. Portretele de femeie realizate de artista plastică Machedonschi Cristina, au capacitatea, prin cromatică și desen, dar și atitudine compozițională, să ne facă să recunoaștem că femeile se „pricep” cel mai bine la comunicare, precum în familie și societate. Femeile prin portretele „născute” de distinsa doamnă Machedonschi Cristina nu sunt întotdeauna toate frumoase, dar se știe din practica multor altora că, o femeie urâtă nu poate inspira decât o iubire nebună, datorită unui farmec mai mare decât al frumuseții. În preajma femeilor , vulgaritatea se rușinează, de sine.
Goethe ne sfătuia să le căutăm pprietenia și societatea. De asemenea, S. Petofi spunea:” e sfântă inima femeilor/străină egoismului/tot ce-i frumos și bun/ dreptatea prigonită/ găsește întotdeauna/ acolo mântuire”.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro