Casa memorială Avram Iancu

In toamna anului 2020 în excursie, în munții Apuseni, străveche vatră de cultură și civilizație românească am vizitat printre multe altele, Țebea și comuna Avram Iancu, cu 33 de sate, așezate de o parte și de alta a Arieșului Mic și a drumului județean DJ 762. Între aceste sate, Incești ocupă un loc aparte prin existența Casei memoriale Avram Iancu. Se ajunge în zonă din DN 72 unde în dreptul barajului Mihoești, începe drumul județean 762. Aceste locuri, menționate, unele dintre cele mai semnificative simboluri ale istoriei românilor, oglinda vieții noastre naționale, prezintă tragedia unui popor – poporul român – care din vremea romană până în epoca contemporană a trebuit să lupte pentru dreptate și ide ntitate națională.

Avram Iancu simbolul luptei pentru drepturi naționale și sociale ale românilor.

Zona și casa în care s-a născut Avram Iancu este un simbol al luptei românilor pentru drepturi naționale și sociale, al revoluției de la 1848. „Sufletul ideilor de libertate din anul 1848, pornit din generoasele avânturi ale Franței, s-a abătut și asupra poporului de iobagi a românilor Ardeleni” din rândul cărora făcea parte și Avram Iancu. Tatăl lui Avram Iancu, a fost Alexandru, unul din cei șapte copii ai preotului Gheorghe Iancu, preot ortodox, participant la revoluția lui Horea, în 1784. Căsătorit cu Maria (Gligor), au avut doi copii: Ioan (1822-1871) și Avram (1824-1872). Avram Iancu a urmat școala primară în satul natal, apoi la Poiana Vidului, Câmpeni, gimnaziul la Zlatna, liceul Piarist și facultatea de drept din Cluj. Se înscrie cancelarist la Tabla Regească (Curtea de apel a Transilvaniei) unde lucrau tineri români cu studii, care, unii dintre ei vor deveni, sub autoritatea lui Iancu, conducătorii revoluției de la 1848. Apelul lui Iancu către moți, în acest an, arată dragostea pentru semenii săi, cunoașterea realităților din Transilvania și avea în vedere ștergerea iobăgiei, ceea ce s-a și realizat. Avram Iancu promova aceleași idei cu Simion Bărnuțiu. Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu, în timpul revoluției de la 1848-1849, din Transilvania îl numește conducătorul Legiunii Auraria Gemina, în calitate de prefect, pentru organizarea rezistenței împotriva trupelor maghiare de sub autoritatea lui Kosuth. Acest patriot român a refuzat onorurile curții imperiale din Viena, întâlnirea cu împăratul Franz Josef, în 1852, pentru că drepturile românilor nu au fost respectate. La 10 septembrie 1872 a fost găsit mort pe prispa brutăriei (azi muzeu) lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. Axente Sever prietenul cel mai apropiat a lui Avram Iancu referitor la nebunia propagată de unii, după 1852, menționa: „Nu mi-a vorbit în nici o întâlnire şi petrecere o singură vorbă smintită, – n-am observat în toată purtarea lui cel mai mic semn de sminteală…”. Eroul național al românilor a fost îngropat la Țebea, lângă gorunul lui Horea, cu 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit) din Roșia Montană. Crucea de piatră a fost donată de preotul român Ioan Tișu, unde este scris: „AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) 1849-9. +1872″ .

Casa memorială Avram Iancu din Incești, sat din comuna Avram Iancu fostă Vidra de Sus

Testamentul olograf a lui Avram Iancu predat de familia Rațiu, Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, din Cluj constituie expresia celui mai profund patriotism al eroului național: „Ultima mea voință! Unicul dor al vieții mele e, să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă, se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de presimțire pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Vorbesc dară și hotărât dispun ca, după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul Națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi, tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Națiunii mele”. Conform acestui testament, casa familiei Iancu a revenit Națiunii Române. Preluată de către Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român, ASTRA, înființată în 1861, la Sibiu, în 1924 este transformată în Muzeul Național, Avram Iancu. „Ascultați cum a fost sărbătorit de obștea româneacă, de la colibă până la palat”, Avram Iancu, scria ziarul Transilvania din 1924, despre mulțimea moților adunați la casa lui Iancu, unde participa și regele Fedinand. „Căsuță de brad, aici între munții pietroși și solitari – cuvânta Vasile Goldiș la inagurarea muzeului- PRIMEȘTE ASTĂZI GRATITUDINEA PIOASĂ A UNUI NEAM ÎNTREG”.

Muzeul Avram Iancu la
inagurare în 1924

Muzeul Național Avram Iancu cum a fost numit la Inaugurarea din 1924, „se afla la dreapta de casa familiei Iancu, cuprindea 5 camere: 2 odăi cu obiecte privitoare la anul 1848-1849, 2 odăi cu obiecte etnografice și o odaie rezervată secției bisericești”. În stânga de casa lui Iancu se afla Casa Națională, un fel de cămin cultural (n.n.) „ce cuprindea o cameră cu biblioteca”, cu cărți donate de ASTRA, Casa Școalelor și Ministrul Sănătății, „una cu sala de lectură, una cu Banca Populară, alta cu locul rezervat pentru cooperativa din sat și un antreu care servește drept sală de consultații”. În camera I, a muzeului anului 1848-1849 se poate vedea – scria ziarul Transilvania din augustseptembrie, 1924, – „pe dulapuri și pereți, documente și obiecte de valoare, fluierul lui Iancu, drapelul mamei Iancului, drapelul reg. 50 Alba Iulia, al comp. XII, reg. 6 de grăniceri din Tohan, drapelul Reg. Horia (1919) și un alt drapel al revoluției din 1919, proclamații 1848-1849, 51 fotografii reprezentând pe Iancu și alți conducători de la 1848. Camera 2: puști, săbii, pistoale, tocuri piele, lănci, buzdugane, ceasul lui Axente sever, masca mortuară a lui Axente, fotografii ale lui Clemente Aludeanul, Balint, scrisori ale prefecților, banii contemporani clopotul bisericii din Lunca, arsă. În casa lui Avram Iancu, obiecte folosite de el și mobilă simplă, în odaia cea mare și odaia mică”. „În capelă: praporuri, sfetnice, masa de altar”. Cele două camere ale muzeului etnografic cuprindeau țesături, cojoace, lăzi țărănești, furci tors. În odaia I a Bibliotecii și sălii de lectură se aflau 2 dulapuri pe perete „Moartea lui Mihai Viteazul”, și „Trecerea Dunării”, pe masă ziare și reviste. În odaia a II-a, o bibliotecă de 809 volume, cataloage, inventare, hărți, 5 tablouri și portrete. Complexul realizat în 1924, la aniversarea a 100 de ani de la nașterea eroului national, a fost realizat de ASTRA, construcțiile după modelul caselor din Munții Apuseni, materialul folosit fiind lemnul și piatra pentru fundații. Până în 1972 anexele au fost folosite ca săli de clasă pentru Școala primară din Incești.

Reabilitarea și deschiderea Casei memoriale Avram Iancu, în 2013

Reabilitarea Muzeului memorial Avram Iancu a început în anul 2010 și finalizat în 2013, de către primăria comunei Avram Iancu și Consiliul Județean Alba cu fonduri de la Ministerul Culturii. Au fost reabilitate, reorganizare, clădirile construite în 1924 și amplasarea unui bust al eroului național, realizat de artistul Adam Romi din Alba Iulia. Inaugurarea a avut loc la 1 septembrie 2013. (ziarul „Unirea”, 29 august 2013). La acest eveniment, au participat oficialitățile locale, după care a urmat un spectacol de muzică patriotică și folclorică. După deschiderea complexului muzeal în subsolul muzeului au fost proiectate două filme: „Ţara Moţilor” realizat în 1939 în regia lui Paul Călinescu şi „Munţi în flăcări”, în regia lui Mircea Moldovan, realizat în 1980. Exponatele din Complexul muzeal respectă în parte pe cele din 1924, documentul forte fiind Testamentul lui Avram Iancu, menționat mai sus. Casa memorială Avram Iancu la vizita din 2020, este un model în acest domeniu, trebuind vizitată și promovată.

Prof. univ. Dr. Ștefan Păun