CĂTĂLINA ORȘIVSCHI
S-a născut pe data de 1 ianuarie 1968. A absolvit Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de textile – pielărie. Este profesoară şi membră a Uniunii Epigramiştilor din România şi a Academiei Libere „Păstorel” – Iaşi Volume publicate: „Pete de rugină” (2011), „Zâmbete răzleţe” (2013), „Alfabetul” (2014), „Glasul copilăriei” (2014), „Realităţi pe unde vesele” (2016), „Cântând în strună epigramei” (2016), ,,Pe cărările sufletului meu’’ (2016).
Cătălina Orşivschi are 22 de apariţii în volume colective şi antologii şi a obţinut 29 de premii la concursurile de epigramă, fabulă, poezie umoristică, organizate în ţară şi în Republica Moldova.
Când izgonit din Rai a fost Adam,
Pe Eva să o ia avu ideea.
Dar minte de avea, măcar un dram,
Lua tot Raiul şi lăsa femeia!
COCOŞUL
El cântă zi de zi în zori;
E-nconjurat de admiraţii.
Mai sare gardul uneori,
La fel cum fac mai toţi bărbaţii.
ÎNCORNORAŢII
În luptă dreaptă, cerbul carpatin
De multe ori de coarne se desparte.
Dar, nu mă dumiresc cum, din senin,
Ajung apoi bărbaţii să le poarte.
UNEI FEMEI MODERNE
Cu rochii din mătase, din cotton,
Cu buze mari, nas cârn, ochi negri, adânci,
Frumoasă e, de-ţi vine s-o mănânci,
Dar cred că are gust de silicon…
SUBALTERNUL
Ne face dumnealui dovadă
Că nu-i bețiv și bea de-o vreme rar,
Deoarece n-ar vrea să-și vadă
Directorul în dublu exemplar.
REALITATE AZI
Cei din fruntea guvernării,
Jupuind şi morţi şi vii,
Pingelit-au talpa ţării
Cu pingele F.M.I.
CONSTATARE
Când de amar ești copleșit
Și-ai vrea pe altu-n locul tău,
Te-ajută unii, negreșit,
Ca să îți fie și mai rău…
FEMEIA ŞI JUMĂTATEA EI
În traiul comun când se zbate
Ar vrea ca a ei jumătate
Să fie prezentă-n mod cert,
La toate, măcar pe un sfert…
REALITATE AZI
Gândesc şi un oftat eu scap,
Stând azi plouată ca şi curca,
Văzând că unde nu e cap,
Va fi-n curând de tot doar burka…
INTERESUL POARTĂ FESUL
Cum interesul poartă-acu’
Des fesul pe-un greşit făgaş,
Schimbat la mulţi vedem că-i cu
Boneta de puşcăriaş.
VIAŢA POLITICĂ PRECUM O SCENĂ CARAGIALIANĂ
„Sus-puşii” noştri sunt adeseori
În „D-ale carnavalului” actori,
Dar unii schimbă piesa-aceasta,
Jucând cu D.N.A-n „Năpasta”.
DOUĂ SEMNE
Un semn al exclamării,
La un birou mai mare,
Spre semnul întrebării
Vorbi cu supărare:
-Sunt angajat, am treabă
În secţii de votare
Şi legi, decrete-n grabă
Am des spre aprobare.
Muncesc din zori în seară,
Nu am deloc odihnă;
Toţi vin mereu să ceară;
Tu, însă, stai în tihnă!
-Chiar te înşeli amarnic;
Te vezi tu pe hârtie,
Dar află, eu sunt harnic
Şi-ţi demonstrez şi ţie!
Vot, acte, legi, decrete?
Îmi spui doar bazaconii,
Când eu împart secrete
Cu şefii, cu patronii;
Plutesc, mă-nvârt în cercuri:
Ce? Cât? Aşa e bine?
Valută? Bani sau cecuri?
Un cont? Alt nume? Cine?
Doar după ce-mi fac treaba
Apari tu la vedere;
Deci, eu alerg degeaba,
Pe când tu ai putere!
E-un fapt, o evidenţă
În lumea asta mare,
Dar ,,mică’’ în esenţă:
Nu-i totu-aşa cum pare!
BĂŢUL ŞI PAIUL
Un băţ şi-un pai vorbeau pe înserat:
Un băţ ca mine e de admirat:
Eu ştiu a da căldură, a face foc,
Iar pe cei răi îi altoiesc pe loc.
Dar paiul a răspuns atunci cu-avânt:
Eu mă aplec şi mă-ncovoi în vânt
Şi cum pe mulţi aşa i-am învăţat,
Sunt astăzi foarte mult apreciat.
Ideea asta cercetează:
Să faci ceva azi nu contează,
Câştigi puterea, ai cuvântul
De te îndoi cum bate vântul.
POEZIE UMORISTICĂ
APA
Apa e esenţa vieţii,
Este roua dimineţii,
Iar acei ce-s azi în faţă,
Care mint de apa-ngheaţă,
Doar cu apă ne îmbată,
Traiul bun că se arată.
Nu voi bate apa-n piuă,
C-o fac dânşii pân` la ziuă.
Apă noi le dăm la moară,
Ei ne trag apoi pe sfoară.
Lor le lasă gura apă
Pentru-averi; cu bani se-adapă;
Pe noi grijile ne sapă,
N-avem după ce bea apă.
Şi eu spun – nu-i prima oară:
Naţia, ca să nu moară,
Cei de ,,sus’’ mereu o-nmoaie
Chiar în apa cea de ploaie,
Dar, în ultimă etapă,
Unii vor… intra la apă!
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro