CEL MAI IMPORTANT CENTRU ENERGETIC INFORMAŢIONAL AL TERREI SE AFLĂ ÎN MUNŢII CARPAŢI ÎN BUCEGI

CEL MAI IMPORTANT CENTRU ENERGETIC INFORMAŢIONAL AL TERREI SE AFLĂ ÎN MUNŢII CARPAŢI ÎN BUCEGI

URMAŞII PRIMILOR OAMENI AI TERREI TRĂIESC ÎN RETEZAT

În Bucegi, în apropierea Vârfului OMU, se află cel mai important Centru energetic – informaţional natural al Planetei. Aceasta este părerea cercetătoarei Cristina Pânculescu din Bucureşti.
Iată în esenţă câteva lucruri despre această teorie.
Existenţa „Centrului” este semnalată de toate tradiţiile străvechi. Astfel, în ezoterismul musulman este „Muntele Polar” sau „Muntele QAF”. În India şi Tibet i se spune Shamballa sau Muntele Meru.
În occident se vorbeşte de „Monsalvat” sau „Sediul Graalului” – „acolo unde timpul se preface în spaţiu”. La chinezi este „Muntele Tai” – sediul nemuritorilor. El se mai regăseşte şi sub denumirea de „Axis” sau „Cardines Mundi”, „stâlpul cerului”, „piramida cosmică”. În creştinism este „crucea” sau „arborele vieţii”.
Acest Centru are proprietăţi cu totul speciale. În lucrarea pe care autoarea a elaborat-o în urma acestor cercetări (finalizate încă din anul 1988), sunt descrise o serie de efecte energetice speciale ale centrului în cauză – surprinse pe peliculă foto, electronografice şi mostre de rocă cu proprietăţi stranii, prelevate de pe vârful respectiv. Aceste probe confirmă pe parcursul lucrării (deosebit de vastă) activitatea Centrului.
Structura energetică a Terrei este mult mai complexă decât se crede. Centrul energetic din Bucegi este cel mai important, însă nu este singurul. Mai există şase centri energetici de primă importanţă (pe lângă mulţi alţii secundari), care sunt în corelaţie cu acesta, şi este posibilă localizarea lor pornind de la cel din Bucegi.
Acest „centru” precum şi toţi ceilalţi „centri” secundari sunt cheile care vor da acces „Omului Mare” care este Umanitatea la oceanul infinit al energiei şi informaţiei cosmice.
Pentru întreaga structură a universului nostru, există o cheie. Această cheie apare în tradiţie sub denumirea de Axis sau Cardines Mundi, care nu reprezintă altceva decât locul geometric al centrelor tuturor structurilor macrocosmice ale Universului nostru şi în acelaşi timp locul geometric al tuturor universurilor.
Există un sistem energetic – informaţional natural, în care tot este în contact cu totul, făcând posibilă comunicarea şi schimbul. În realitate, Centrul din Bucegi reprezintă o adevărată „poartă” de ieşire din universul terestru, el constituind punctul planetei Pământ plasat pe acest loc geometric de conexiune universală.
Prin proprietăţile pe care le are acest centru ar rezulta că timpul (a patra dimensiune terestră), poate fi abolit, deci poate fi controlat, şi în acest caz, viteza luminii înceteză de a mai fi o barieră în calea omului spre cosmos.
În urma cercetărilor a rezultat că acest centru are o activitate (prezentând maxime şi minime) ciclică, cu perioada de un an.
Din datele furnizate de tradiţii, rezultă că aceste cicluri anuale sunt înscrise în nişte cicluri mult mai mari care se întind pe milioane de ani.
Un ciclu complet, în tradiţia vedică, se regăseşte sub denumire de Mahayuga. Un ciclu Mahayuga se compune din patru yuga sau vârste ale umanităţii.
Aceste patru perioade nu sunt egale. O serie de argumente pledează pentru ipoteza că începând cu anul 1986 intensitatea activităţii centrului a depăşit „pragul de latenţă”, urmând şi în prezent o creştere din ce în ce mai accelerată.
Zona care conţine acest centru este Sanctuarul principal al Kogayonului, deci, Muntele Sacru al dacilor. Găsindu-se în Bucegi el se compune din trei trepte supreme de iniţiere, la care se adaugă alte douăsprezece, superioare şi numeroase trepte inferioare de „învăţătură”, accesibile numai iniţiaţilor.
Strămoşii noştri nu au ales întâmplător acest munte. Ei cunoşteau existenţa acestui Centru, precum şi legile care guvernează funcţionalitatea lui. Chemaţi de Sfinx strămoşii noştri ştiau a se face nemuritori. Aceste legi pot fi redescoperite.
Teoria prezentată de Cristina Pânculescu la televiziune, în cărţi , radio şi în presă a suscitat un viu interes, cercetători de renume din întreaga lume arătându-se interesaţi de „straniile fenomene” din munţii noştri.
Arheologii au identificat o piesă inedită, un veritabil mesaj al dacilor, care au trăit în sec. I-II e.n., în zona Podişului Central Moldovenesc.
La zece kilometri SV de Iaşi, pe un promotoriu numit de localnici „la Căprărie”, unde culmile dealului Bârsan coboară lin către iazul de deasupra satelor Dumbrava şi Ciurbeşti, săpăturile specialiştilor au dat la iveală vestigiile a 18 locuinţe antice, 14 de suprafaţă şi 4 bordeie, care alcătuiau, în urmă cu aproape două milenii, un sat locuit de daci.

Bogăţia şi varietatea materialelor găsite reliefează nu numai continuitatea locuirii dacice pe aceste meleaguri, ci şi evoluţia culturii strămoşilor noştri.
Unul dintre cele mai importante obiecte descoperite îl constituie o tabletă din ceramică (un fragment de disc), care prezintă un décor incizat pe ambele feţe, plăcuţa având la partea superioară un orificiu pentru prindere. Conform ipotezei descoperitorilor, tableta ar conţine imagini referitoare la un decor cosmic. Astfel,cercul de pe Avers ar semnifica Pământul, cadranul, cele patru puncte cardinale, iar inciziile, circulare şi semicirculare, ar figura Soarele, Luna şi alte planete.
În funcţie de reprezentările de pe celelalte două sferturi de cerc (care nu au fost găsite), s-ar fi putut aprecia dacă întregul decor al aversului imaginează cele patru faze ale Lunii. Pe revers, s-ar contura o corabie, mijloc de navigaţie considerat în diverse culte străvechi ca simbol solar şi vehicul al morţii. Orificiul pentru prindere de pe tăbliţă a dus la concluzia că ar fi vorba de o amuletă cu funcţie magică.
Descoperirea de la Dumbrava îmbogăţeşte cunoştinţele noastre despre preocupările astronomice ale dacilor, adăugându-se calendarului din incita sacră de la Sarmisegetuza. De altfel, istoricul Iordanes (sec. al IV-lea) arăta că dacii făceau observaţii asupra stelelor.
Cultul soarelui era răspândit printre daci, dovadă fiind un vas găsit în aşezarea de la Bucureşti-Tei pe care este încrustat un cerc solar, aceeaşi reprezentare figurând şi pe câteva vase identificate la Sarmisegetuza. De asemenea, la Piatra-Roşie, specialiştii au descoperit fragmentele unui car solar în miniatură, din fier şi bronz.
În lume există unele mici populaţii izolate, ce se consideră a fi urmaşii primilor oameni de pe Pământ.
Aşa se socotesc multe comunităţi din Caucaz, bascii din Pirinei şi guanchii din Canare. Exemplele ar mai putea continua. Dar, puţini ştiu că în România, în preajma muntelui Gagu, din masivul Retezat, trăiesc aşa-numiţii gugani sau gugulani, păstori voinici şi foarte înalţi, cu viaţă retrasă şi particularităţi lingvistice destul de stranii, care se pretind a fi urmaşi direcţi ai dacilor şi coborâtori din… cei mai vechi oameni din lume!
Neam de păstori, guganii îşi trag numele şi se cred de-o seamă cu piscul Gagu din masivul Godeanu, la sud de Retezat (care are 21 de vârfuri, toate peste 2000m, dar nici unul mai mare ca vârful Gagu – 2291m).
Anumite particularităţi lingvistice (dialecte) în vorbire, destul de stranii, au creat legende şi au făcut din gugulani un izvor de presupuneri şi de ipoteze, care îşi au originea în preistorie. Credinţa acestor păstori români cum că, ar fi cei mai vechi oameni de pe Pământ, este mai adâncă decât legenda, pentru că ajunge tocmai la rădăcina miturilor primordiale ale omenirii.
Se poveteşte de pildă, că strămoşii ancestrali ai guganilor ar fi urmaşii pământeni din Gigantomachia Elină, care păşeau din munte în munte, cum am călca noi din piatră în piatră, iar Iovan Iorgovan, nimeni altul decât modelul după care a fost întruchipat Hercules, lupta acestuia cu balaurul având loc la poalele muntelui Oslea, de lângă izvorul Cernei, cum se păstrează în baladele populare din partea locului, şi nu pe Ossa din Olimp, cum se narează în Odiseea.
Probabil că Homer, împreună cu Hesiod, au strămutat Gigantomachia din Ţara Haţegului, leagănul civilizaţiei româneşti, şi unul dintre legănele lumii de astăzi, pe coasta golfului Thermaios ca să le fie, probabil, mai la îndemână.
Ideea cu Gigantomachia carpatică a fost lansată, cu exemplificări patronimice de Nicolae Densuşianu (1846-1911), în opera sa capitală „Dacia preistorică”, fiind reluată în mai multe studii de dată recentă, care reanimă această poveste ce, în nici un caz, nu trebuie uitată!
Numele de giganţi vine de la hogigas – uriaş care, fiind identic cu ho gegenes, poate însemna şi „născut din pământ”, adică băştinaş. Este, credem, revelator să reamintim că în textele antice se pomeneşte de localitatea Gigonus – Guganul, iar pe harta geografică a României, lângă Caransebeşul de astăzi, este menţionată aşezarea cu numele de Gaganis, pentru a ne convinge de străvechea etimologie mitică a guganilor.
Să nu uităm că sunt unele aprecieri, din ce în ce mai des citate, potrivit cărora spaţiul carpatodanubiano – pontic ar fi jucat un rol hotărâtor în anumite momente cheie ale istoriei lumii şi că, potrivit altor estimări, într-un viitor apropiat, aici se va afla centru spiritualităţii umane!