Centenarul încoronării regilor României şi a tuturor românilor – Ferdinand şi Maria (Alba Iulia şi Bucureşti – 15 şi 17.10.1922)

Încoronarea de la 15 octombrie 1922 a regilor Ferdinand şi Maria este momentul în care s-a desăvârşit făurirea României Mari.
Regele Ferdinand I şi Regina Maria au pornit spre Alba Iulia din Gara Sinaia. Trenul în care călătoreau cei doi suverani a ajuns în Alba Iulia, la ora 09.30. Ferdinand I şi Maria au fost întâmpinaţi în gară de prim-ministrul Ionel Brătianu, de ceilalţi membri ai Guvernului, de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi de 40 de invitaţi străini, între care se afla şi viitorul Rege George al VI-lea al Marii Britanii.
În procesiune, cu toţii au pornit spre Catedrala Încoronării (Reîntregirii) din Alba Iulia.
Coroanele, cele două simboluri ale regalităţii, au fiecare în spate o poveste inedită. Coroana Regelui Ferdinand a aparţinut unchiului său, Carol I, fiind coroana cu care acesta fusese încoronat în anul 1881 şi care a fost făurită din oţelul unui tun turcesc, capturat în timpul Războiului de Independenţă.
În schimb, coroana reginei a fost comandată special la o casă de bijuterii celebră din Paris, fiind construită din aproximativ 1,8 kilograme de aur donat de un localnic din Munţii Apuseni.
Pentru ceremonia de încoronare au fost comandate şi două mantii, cea a regelui fiind făcută în străinătate, iar cea a reginei în ţară.
Cu acest prilej, regele Ferdinand s-a adresat ţării cu o proclamaţie. “Punînd pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte am făcut-o pe veci Coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas de simţire de la Tisa şi pînă la Nistru şi pînă la Mare“.
Serviciul religios a fost celebrat de mitro¬po¬litul Ardealului, Nicolae Bă¬lan, iar mitropolitul primat Miron Cristea a ofi¬ciat Te Deum-ul, o slujbă specială ce se ţine la marile evenimente. „Slujba a fost frumoasă, sobră, nu prea lungă, corul excelent. Interiorul bisericii, deşi nu este mare, este impozant şi frescele sunt bune“ scria Regina Maria.
A urmat o paradă militară în timpul căreia monarhii Ferdinand I şi Maria au mers călare în fruntea regimentelor ai căror comandanţi onorifici erau. Serbările au continuat cu dineuri oficiale oferite în Sala Unirii şi în clădirea teatrului.
Serbările Încoronării s-au mutat apoi de la Alba Iulia la Bucureşti, unde, în 17 octombrie, Ferdinand I şi Maria au fost aclamaţi de 10.000 de primari veniţi din toată ţara la Arenele Romane.
S-a trecut pe sub Arcul de Triumf, cea mai importantă construcţie din Bucureşti, a cărei realizare i-a fost încredinţată arhitectului Petre Antonescu.
A urmat Te Deum-ul de la Mitropolie şi, apoi, defilarea prin Piaţa Universităţii, în faţa statuii lui Mihai Viteazul.
Seara, la Cercul Militar, regele a oferit o masă la care au participat oficialităţi ro¬mâne, precum şi delegaţii din mai multe ţări, precum Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Danemarca, Belgia, Portugalia, Japonia. S-au remarcat, între oaspeţi, mareşalul Foch, comandantul armatei franceze în timpul Primului Război Mondial, şi generalul Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în România (1916-1918).
În cei 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand I, numit în documentele vremii „întregitorul ţării de la Nistru până la Tisa şi rege al tuturor românilor”, dar şi „cel Leal”, România a cunoscut în timpul său o serie de progrese pe plan politic, economic şi cultural!…
Din cauza contextului extern extrem de dificil, România Mare n-a rezistat decât 22 de ani, dar amintirea înfăptuirii ei a rămas una dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei noastre naţionale!…
Aşadar, aici şi acum, pentru ei, pentru regii şi eroii noştrii, să ne rugăm, permanent, neîntrerupt şi neîncetat, ca Dunnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, cu Drepţii şi cu Sfinţii Săi!…
Altfel spus, pe cei plecaţi, dincolo, Dumnezeu să îi odihnească iar pe noi, cei rămaşi, încă, (pe)aici, Dumnezeu să ne întărească şi, să ne mântuiască!…

Veşnică să le fie amintirea, recunoştinţa, preţuirea şi pomenirea! Amin!…

Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/