CENTENARUL STUDIOULUI CINEMATOGRAFIC AL ARMATEI ROMÂNE

CENTENARUL STUDIOULUI CINEMATOGRAFIC
AL ARMATEI ROMÂNE

Cinematograful în ţara noastră a iubit încă de la apariţia sa uniforma militară. Majoritatea actualităţilor pe care le înregistrează sunt legate de armată. Armata, la rândul ei, conştientă de importanţa imaginii atât pentru informarea opiniei publice cât şi pentru instrucţie, se arată interesată de cinematograf încă de la începuturile sale, sprijinind realizarea primului film de lung metraj românesc (Războiul de independenţă – 1912), dar abia în 15 noiembrie 1916, în plin război, îşi creează, obligată de necesităţile frontului, propriul Serviciu Foto cinematografic. La naşterea cinematografiei militare româneşti ursitoare a fost
Armata Franceză, care nu doar a sprijinit nou-născuta ci a preluat creaţiile sale pentru a le proiecta concetăţenilor săi. Şi azi, de veţi căuta, veţi găsi în arhiva armatei franceze pelicule realizate de Studioul Foto Cinematografic al Armatei Române.
După război creează propriile sale filme de lung metraj (Datorie şi sacrificiu, Vitejii neamului), dar avântul îi este brusc frânat de veşnica problemă: banii! Căci armata se dotase cu aparate de proiecţie şi de filmat, doar că tot efortul său financiar trebuie luat de la capăt, pentru că în 1930 cinematograful prinde glas!… Al Doilea Război Mondial îl găseşte însă pregătit. Trece în subordinea Secţiei Propagandă ca apoi să treacă în directa subordonare a Marelui Stat Major. Creează Jurnalul de război pe care îl va trimite în cinematografele din ţară şi din ţările aliate pe toată durata celui de Al Doilea Război Mondial. Pe lângă aceasta realizează marile sale documentare de război, dintre care amintim Războiul sfânt, Odessa în flăcări, Escadrila albă. Armata îşi creează, la Marele Stat Major, prima şcoală românească de pregătire a operatorilor cinematografici.

Ocupaţia sovietică şi schimbarea regimului fac ca după război arhiva Studioului Cinematografic al Armatei să fie serios împuţinată. O parte este confiscată de ocupant, iar o altă parte, neconformă cu noua ideologie, este pur şi simplu arsă… Iar în 1953, după modelul marelui frate de la răsărit, Studioul este desfiinţat şi sarcina sa este preluată de studioul de stat de filme documentare „Alexandru Sahia”.
Abia zece ani mai târziu, pornind de la cineclubul de la Casa Centrală a Armatei, se creează Serviciul Cinematografic al Armatei, care preia tradiţia înaintaşilor iar în 1972 îşi schimbă numele în Studioul Cinematografic al Armatei, astăzi un nume de renume.
Şi premiile încep să curgă… Mari şi mici, interne şi internaţionale.
După 1990, Studioul e obligat să ţină pasul cu schimbările tehnice şi tehnologice, trecând la producţia pe bandă magnetică iar apoi la producţia digitală. În 2003, Studioul este desfiinţat ca unitate militară separată şi integrat în Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale. Vremurile însă au fost dificile, din 56 de membri, cât avea în anii ’80, astăzi Studioul Cinematografic este iar ca la începuturi: are doar 7 membri. Asta nu l-a împiedicat să continue să ia premii, mari şi mici, chiar şi un mare premiu (!) la festivalurile de film militar interne sau externe.
În acest an aniversar au fost organizate, în colaborare cu Academia Română, o expoziţie multimedia şi un Simpozion internaţional iar la Cercul Militar Naţional au fost proiectate, lună de lună, câte un film din producţia sa.

OCTAVIAN BRÂNZEI