Centre de procesare a gunoiului menajer

Majoritatea deşeurilor, în special cele municipale, sunt colectate la grămadă. Amestecul celor reciclabile cu cele biodegradabile şi chiar cu cele periculoase face ca reciclarea să fie imposibilă sau foarte dificilă din cauza gradului mare de contaminare a materialelor. Aproape 98% din deşeurile generate în România ajung să fie depozitate la gropile de gunoi, mai nou denumite eronat „depozite ecologice”. Nu pot fi „ecologice”, atât timp cât sunt doar o acumulare de gunoaie, adică poluare. Legislaţia în vigoare în materie de gestiune a deșeurilor ne obliga ca până în 2020, 50% din deşeurile menajere şi 70% din cele din construcţii şi demolări să fie reciclate sau reutilizate. Dar e greu să atingi aceste cifre cu nivelul foarte scăzut la care ne aflăm acum.

Gropile de gunoi nu fac altceva decât să depoziteze deşeurile livrate la grămadă de către societăţile de salubritate. După această operaţiune este aproape imposibil să mai preiei ceva pentru reciclare. Gropile funcţionează pe baze comerciale, au cifră de afaceri, iar profitul lor e cu atât mai mare cu cât noi aruncăm mai mult. Au tarife foarte mici în comparaţie cu orice altă ţară din Europa și sunt astfel o invitaţie la aruncat şi nu la reciclat. Multe gropi neconforme au fost închise, dar există încă depozitări necontrolate, ilegale, mai ales că e profitabil. Efectul va fi umplerea rapidă a noilor gropi de gunoi şi necesitatea înfiinţării altora noi. Nu cred că aceasta este direcţia pe care ne-o dorim. Acţiunile speculative şi evazioniste din zona colectorilor independenţi, alţii decât firmele de salubritate, dar şi inerţia autorităţilor locale (primării, consilii judeţene) care încă nu acordă suficientă atenţie modului de gestiune al deşeurilor. Modelul britanic nu cred că este astăzi cel mai bun de urmat din Europa. Marea Britanie depozitează 37,4% în comparaţie cu Suedia, unde avem doar 1%. Îmi doresc aici modelul ţărilor nordice, unde se reciclează peste 50% şi se recuperează energetic restul până la 99%. Deşeurile amestecate pot fi un combustibil local numai bun de utilizat pentru producerea de energie electrică şi termică. Biomasa reprezintă fracţiunea biodegradabilă din deşeul municipal. Adică 60% din totalul deşeurilor, în România. Potrivit Eurostat, România se situează printre ultimele poziții la nivel de reciclare (5%), fiind fruntașă la capitolul deșeuri municipale duse la groapa de gunoi (82%). În țări precum Germania, Olanda, Belgia, Suedia, Danemarca, doar 1% dintre deșeurile municipale ajung la groapa de gunoi.

România stă pe o groapă de gunoi care poate produce, anual, sute de mii de euro. În schimb, pentru că nu aruncăm selectiv şi nu avem infrastructura necesară, valorificarea gunoiului a ajuns pe mâna „traficanţilor” care fac bani exploatând oameni ai străzii. Factura am putea-o plăti cu toţii pentru că până în 2020 trebuia să reciclăm 60% din deşeul pe care îl producem. Ori, România reciclează doar 3%. Centrele de procesare a gunoiului menajer reprezintă viitorul în asigurarea unor economii substanțiale de materii prime. Fabricile cu incineratoare moderne pentru deșeuri pot fi folosite pentru a produce electricitate, abur sau agent termic pentru clădiri. România este ţara cu cel mai scăzut nivel al reciclării: numai 5% din deşeuri ajung să fie supuse proceselor de reciclare. Cauzele sunt multiple. Între acestea: proasta gestionare a deşeurilor, taxele mici la gropile de gunoi şi sistemul de plată pentru deşeurile menajere diferit faţă de al celorlalte ţări din UE, spun specialiştii din piaţă. „Am ajuns la 5% reciclare, ultima ţară din UE. Bulgaria reciclează 35%, dar ei au sancţiuni mai mari pentru gropile neconforme şi taxe pe ambalaje“, a spus Cristian Lazăr, directorul comercial al Rom Waste Solutions, firmă de sortare şi reciclare a deşeurilor municipale. Deşeurile municipale conţin toate tipurile de deşeuri şi numai în Bucureşti sunt generate peste 2.000 de tone de deşeuri menajere amestecate pe zi.

Dintre acestea, doar 20% sunt deşeuri care pot fi valorificate prin reciclare. În România, pe lângă lipsa sortării deşeurilor, taxele pentru colectarea gunoiului menajer sunt foarte mici comparativ cu cele din UE. Un român plăteşte 18 euro pe an pentru colectarea deşeurilor, în timp ce un suedez plăteşte de şase ori mai mult. Românii selectează extrem de puține deșeuri acasă, pentru a le duce apoi la recipientele speciale, verzi, galbene și albastre, instalate de OTR-uri în unele orașe. Și mai puțini dintre noi transportăm deșeurile separate la centre de colectare. Mulți dintre cei care ar putea să o facă fie consideră că efortul este prea mare, fie au auzit că deșeurile selectate cu migală sunt preluate „la grămadă” de colectori. Chiar dacă acest lucru e uneori adevărat, asta nu înseamnă că nu ajung unde trebuie. Deșeurile curate și uscate sunt colectate, transportate separat de gunoiul menajer și ajung să fie reciclate, pentru că reciclatorii au nevoie de ele. Dar majoritatea PET-urilor, dozelor și ambalajelor de sticlă, deși sunt valoroase pentru reciclatori, sunt aruncate de populație la groapa de gunoi, poluând, în timp, împreună cu alte resturi, solul și atmosfera. Altele sunt aruncate în lacuri, în păduri și pe câmpuri. O parte incredibil de mare din reciclarea din România e făcută informal. Până la 70- 80% din materialele care ajung să fie reciclate sunt recuperate de oameni săraci din gropi de gunoi, pubele și de pe străzi sau sustrase din recipientele OTRurilor, spune Constantin Damov, co-fondatorul companiei de reciclare Green Group, cea mai mare din țară. Toată reciclarea din țară se bazează pe oamenii care trăiesc din vânzarea de deșeuri către centre specializate.

Ca dovadă că e nevoie de materiale reciclabile, Green Group chiar importă deșeuri din alte țări, printre care Germania, Grecia sau Estonia, pe care le procesează și le transformă în materie primă pentru sticle PET noi, textile, doze sau cabluri. Dar calitatea deșeurilor provenite de la groapa de gunoi nu va fi niciodată pe măsura celei pe care o au deșeurile curate și uscate, selectate acasă. Atât timp cât nu separăm și aruncăm separat deșeurile, produsele rezultate din ele vor fi și ele inferioare și va fi în continuare nevoie de petrol nou pentru a produce plastic de calitate. Iar poluarea va continua să crească. Autoritățile trebuie, la rândul lor, să ușureze sarcina celor responsabili și să-i taxeze pe cei care încă nu sunt. Pentru primării, spun criticii, ideea colectării sticlei, hârtiei, metalului, aluminiului și a altor deșeuri în mod separat pare o corvoadă costisitoare. Este mai ușor și mai ieftin să arunci totul la grămadă. La București, două dintre cele șase sectoare chiar au desființat, într-un zel populist, taxele pe gunoi în 2008 și 2012. Dacă facem referire la București, în sectoarele 1 si 5 de colectarea gunoiului se ocupa firma Romprest. Firma susține că în zonele de care se ocupă angajații Romprest, gunoiul este ridicat separat, pe tipuri de deșeuri (uscate și umede), potrivit Strategiei de dezvoltare și funcționare a serviciului public de salubrizare a Municipiului București. Deșeurile uscate – reciclabile – sunt, obligatoriu, redirecționate către o stație de sortare în vederea sortării acestora spre a fi transmise, ulterior, spre reciclatori, spre refolosirea acestora. Noul sistem de colectare, pe doua fracții, potrivit legii adoptate în anul 2014, urmărește facilitarea circuitului deșeului, operatorul având obligația de a le sorta. În acest sens, Romprest a implementat, din anul 2015, acest nou sistem de colectare, pe doua fracții, fiind utilizate mașini dedicate pentru fiecare tip de deșeu în parte. Problema apare atunci când oamenii nu respectă categoriile de deșeuri și le amestecă, ceea ce duce la așa-numita contaminare a gunoiului.

În acest caz, Romprest preia deșeurile amestecate și le sortează ulterior. Firmele de salubritate din Sectoarele 2, 3 și 6 au propriile stații de sortare. La nivel național România deţine, la ora actuală, 51 de staţii de transfer a deşeurilor şi 104 facilităţi de sortare atât a deşeurilor reciclabile colectate separat, cât şi a deşeurilor colectate în amestec, reiese dintr-o statistică publicată de Ministerul Mediului, prin Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase, în prima versiune a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD), supusă dezbaterii publice. Potrivit statisticilor publicate, din cele 104 facilităţi de sortare existente, 94 sunt staţii de sortare propriu-zise (cu bandă de sortare), iar restul de 10 facilităţi (cu o capacitate totală de circa 161.700 tone/an) sunt amplasamente unde a fost autorizată sortarea deşeurilor din grămadă, de obicei ca o activitate secundară pe lângă activitatea principală autorizată (stocare temporară sau eliminarea deşeurilor în depozite neconforme). Cele 94 de staţii de sortare aflate în funcţiune au o capacitate totală de circa 2.335.600 tone/an, se precizează în documente.

Tot la capitolul instalaţiilor de gestionare a deşeurilor municipale, la momentul elaborării Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, la nivel naţional mai erau în funcţiune 51 de staţii de transfer, 26 de staţii de compostare cu o capacitate totală de circa 187.500 tone/an, două instalaţii de tratare mecanobiologică cu o capacitate totală de aproximativ 117.000 tone/ an, 35 de depozite conforme clasa b, cu o capacitate totală construită de circa 48,1 milioane tone şi o capacitate disponibilă (la finele anului 2014) de aproape 13 milioane tone, respectiv 15 depozite neconforme care au sistat activitatea în anul 2016 sau în anul 2017. De asemenea, sunt existente, la nivel naţional, 33 staţii care sortează deşeuri reciclabile colectate separat, având o capacitate totală de circa 201.700 tone/an, 37 de staţii ce sortează deşeuri municipale colectate în amestec (capacitate totală de 752.500 tone/an) şi 24 de staţii care sortează atât deşeuri reciclabile colectate separat, cât şi deşeuri municipale colectate în amestec, având o capacitate totală de circa 1.381.420 tone/an. Datele citate de Ministerul Mediului arată că, la nivel naţional, există aproximativ 800 de operatori economici autorizaţi pentru realizarea activităţilor de reciclare/ valorificare materială, inclusiv pregătirea pentru reciclare/ valorificare, dar şi a deşeurilor municipale (inclusiv deşeuri de ambalaje). În prezent, România are o Strategie Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD), revizuită în anul 2013 şi aprobată prin HG 870/2013, prin care se stabilesc politica şi obiectivele strategice ale ţării în domeniul gestionării deşeurilor pentru perioada 2014-2020.

Prof. Maria Petrescu-sociolog