CHAKRELE ROMÂNIEI (I)

CHAKRELE ROMÂNIEI (I)

Cele 14 puncte energetice majore ale Planetei (chakre) sunt dispuse sub forma unei spirale, al cărei capăt se află în România, fiecare din cele 7 puncte din ţara noastră având un corespondent în istoria veche a acestor locuri.
Astfel, România este cunoscută ca fiind zona cu cele mai multe puncte energetice de pe Terra. România este singura ţară de pe planetă care are şapte chakre, toate active încă.
Din punct de vedere bioenergetic, Pământul este o formaţiune cu linii geoenergetice care se întretaie, se leagă în noduri și se modifică sub influenţa proceselor geofizice şi cosmice. Aceste linii de putere ating forţa maximă în anumite zone, care emit radiaţii numite „curenţi de inteligenţă”. Locurile în care „biocurenţii inteligenţi” ai planetei se întâlnesc cu emisiile energetice cosmice de aceeaşi valoare sunt considerate puncte privilegiate sau „puncte de dragoste” şi sunt marcate, în general, de construcţii megalitice.
Deloc întâmplător, în acele zone a existat ocultata civilizaţie a uriaşilor (vezi capitolele despre „Uriaşii din România”, prezentate în Cartea a II-a de noi) iar, mai târziu au apărut nucleele civilizaţiei Oamenilor, care au construit temple, schituri, biserici, mănăstiri în aceste locuri divine. Aşa cum constatase regretatul bioenergoterapeut Dan Seracu, deasupra României se întinde una dintre cele mai puternice „umbrele” protectoare de pe întreaga planetă. Această umbrelă protectoare conţine următoarele chakre planetare situate în România:

TRIUNGHIUL DIVIN OMU – BABELE – SFINXUL

Cel mai cunoscut triunghi energetic în România are şi o putere incalculabilă, conform relatărilor periodice despre conuri de lumină alblăptoasă, care par că se rotesc ca un vortex de nori, amplificând percepţia extrasenzorială.
Specialişti citaţi pe site-ul sfinx777.wordpress.com susţin că semnalele radio ce vin dinspre interiorul muntelui se amplifică în acele perioade.

BUCEGI – VÂRFUL DOAMNEI – GURA DE RAI

Tot în Munţii Bucegi (vezi capitolul cu acelaşi nume din această carte) există o zonă de un kilometru pătrat în care organismul uman nu resimte oboseala, iar funcţiile fizicochimice se revigorează brusc.
Demonstraţia a fost făcută experimental, în 1999, de un institut de cercetări particular din Bucureşti, care fusese angajat de o firmă străină să studieze subteranul. E vorba despre o pantă pe care se manifestă o anomalie magnetică atipică – o adevărată „Gură de Rai”, aşa cum este descrisă în mitologia autohtonă.

Pe lângă simbolismul conceptului pe care îl învaţă şi copiii la școala generală, „Gurii de Rai” i s-a adăugat şi o imagine fizică, concretă, un loc cu o suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, cu efecte terapeutice excepţionale.
Institutul particular de cercetare se numeşte Terra şi a fost angajat de o firmă româno-franceză să studieze o zonă din apropierea Peşterii Ialomicioara, în scopul construirii unui complex hotelier. La studiu au participat specialişti din mai multe domenii, în special fizicieni şi geofizicieni, cercetările fiind făcute cu aparatură de geodetecţie.
După mai multe zile de urcat şi coborât pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stănică, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzaţional în preajma Vârfului Doamnei: ajuns într-un anume loc, i-a dispărut oboseala.
Au verificat ulterior toţi versanţii din zonă, fără să resimtă acelaşi efect, apoi au adus un medic, care a verificat tensiunea fiecăruia dintre cei care urcau panta. Concluzia a fost că numai în acea zonă, deşi urcuşul se face pe o pantă abruptă, ritmul cardiac îşi revine uluitor de repede.
Aceeaşi echipă a testat ulterior zona prin magnetometrie diferenţială, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot măsura, printre altele, magnetismul Pământului, fiind depistată o anomalie magnetică atipică.
Anomaliile geomagnetice cunoscute e specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice, care se înregistrează într-o formă atipică pe diagrame. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stănică, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a ştiut să-l interpreteze. În acel moment, am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp şi care se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene, încă rămase cu o origine necunoscută.

PEŞTERA „FĂRĂ CAPĂT” POLOVRAGI

Un alt loc geoenergetic este Polovragi, lângă Târgu-Jiu, acolo unde se crede că Zamolxis îi învăţa pe vraci tehnici de tămăduire a sufletului şi trupului. Bioenergoterapeuții consideră Polovragiul cel mai bun loc pentru tonifierea generală a organismului.
Peştera Polovragi a fost modelată de apele Olteţului în banda de calcare jurasice din sudul Munţilor Parâng şi Căpățânii, lată de 1-1,5 km, aici avându-şi obârşia şi un izvor carstic ce apare, în chei, chiar în dreptul portalului peşterii. Se spune că aici vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localităţi şi, implicit, a peşterii și mănăstirii să fie de origine dacică, cuprinzând în sine o criptogramă, nedescifrată încă, despre o concepţie a strămoşilor noştri, referitoare la credinţa lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viaţa lor.
Această legendă este consemnată şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”, în 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe, care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoşeşti împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling şi picură şi azi din steiurile sunt lacrimile lui”, care deplânge soarta poporului dac cucerit de romani. Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartaţi de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare şi, totodată, necesitatea opririi vizitatorilor începând cu porţiunea inaccesibilă publicului larg.
Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoţională de excepţie, deoarece, fiind cea mai accesibilă porţiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puţin câte un simbol distinct.
Astfel, Scaunului lui Zamolxe îi corespunde la suprafaţă circa 350 de metri de copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetățuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriaşă a plantei dispărute, dar împietrită în tavanul peşterii drept mărturie, iar locul ascezei călugărilor – din perioada 1505-1968 – este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morţii.
Traseul istoric al porţiuni vizitabile a Peşterii se încheie cu Izvorul Speranţelor, o gură care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „priveşte” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

PANTEONUL DE LA CĂSCIOARELE

Cercetătorul Gheorghe Şerbana indică o alta zonă a „urieşilor”, descoperită în Panteonul de la Căscioarele (jud. Călăraşi), o vatră primară a civilizaţiei pe Terra: „La Căscioarele a început Istoria, care se trage de la Istru (Dunărea de azi – n.n.).
Aici a existat o minunată civilizaţie a zeilor „titani” ai Omenirii. Aici au fost găsite necropole de uriaşi şi pietre cu inscripţii ciudate, cu linii ce parcă delimitează zone numai de oamenii străvechi ştiute. Cu aparatura modernă se poate
constata aici existenţa unei zone geoenergetice deosebite, cu o acustică nemaipomentă. Cine doarme noaptea aici, în zona Panteonului de la Căscioarele, aude clar şi şoaptele oamenilor de pe malul celălalt al Bălţii Izvorului Cătălui”.
La Căscioarele au fost descoperite două uimitoare coloane rotunde din ceramică, goale pe interior, având o înălţime 2,30 de metri şi un diametru de 0,50 metri, aflate în interiorul unei construcţii de 72 de metri pătraţi, compusă din două camere, cu pereţi ornaţi cu figuri serpentiforme şi semicercuri pe un fond ocru. Coloanele erau pictate şi ele cu serpentine în ocru. Datarea Panteonului de la Căscioarele, făcută de arheologi români, indică 4.500 î.Hr. Specialista Maria Gimbutas îl datează la 5.300 î.Hr. Tot aici s-au găsit modelele din teracotă ale sanctuarelor, care prezintă un rafinament arhitectural pe care templele elene îl vor atinge după mii de ani, iar civilizaţia sumeriană considerată de istoria mondială cea mai veche… abia după alte două milenii.
Coloanele nu aveau funcţionalitate arhitectonică, ci reprezentau „ţâţâna lumii” după cum se exprimă ţăranii şi astăzi – adică Axa Divinităţii cu lumea.

ŞIMLEUL SILVANIEI – SĂLAJ – DACIDAVA

Dincolo de legende şi percepţii extrasenzoriale, Şimleul Silvaniei a captat atenţia arheologilor, ca urmare a descoperirii a cel puţin trei tezaure arheologice, cu o valoare inestimabilă, dintre care niciunul nu se află în posesia autorităţilor române, neputând fi explorate sau popularizate suficient.
Primul tezaur a fost descoperit în vara anului 1797 de către doi copii localnici, care au găsit, în timp ce se aflau cu animalele familiilor lor la păscut, peste 2 kg de bijuterii de aur.
Întregul tezaur, format din 13 verigi plate de aur, 11 verigi granulate de aur, o cataramă de centură, un inel circular de aur, un medalion cu decor geometric, un capăt de brăţară în formă de cap de șarpe, un mare colier de aur masiv cu pandantive şi 15 medalioane cu efigii de împăraţi romani, a ajuns în colecţiile Muzeului Kunsthistorisches din Viena.
Al doilea tezaur a fost descoperit de un ţăran, în 1889, pe coasta Dealului Măgura. Acest tezaur cuprinde 10 perechi de fibule de aur, o fibulă singură, 3 vase semisferice de aur şi 8 bucăți de fragmente de fibulă, toate aflate în custodia Muzeului Național Maghiar (Magyar Nemzeti Músem) din Budapesta.
Ultimul tezaur a fost descoperit în aprilie 1986 de către doi copii, pe un versant al localităţii, numit de localnici Deluţ. Cei doi frați au scos la lumina zilei trei brăţări, o fibulă şi un lanţ – toate din argint, de provenienţă dacică şi de 552 de monede argint – drahme.
Iniţial, acestui tezaur i s-a pierdut urma, dar reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău susțin că încearcă să-l recupereze.

Din volumul „Agenda secretă“
EMIL STRĂINU, EMILIAN DOBRESCU