CLEVETELI DÂMBOVIȚENE

Ignatie monarhul: „Cel ce nu vrea să greșească cu limba orice ar voi lui însuși să-și grăiască mai întâi, și apoi altora și el însuși să guste mai întâi din rodul buzelor sale”.
Ce ar fi clevetirile? Bârfe, calomnii, vorbe de clacă ori de ocară prin care să distrugi reputația cuiva, să îl pui într-o stare de inferioritate care îl va duce neîndoios în zona periferică a comunității din care face parte.
La noi la loc de cinste se situează cei care nu au altceva de făcut decât să se ocupe de capra vecinului. Dar la răscruce de drum, ori de noapte, în gura clevetitorilor sunt prezente nemulțumirile care îi macină fără nici un fel de legătură cu interesele lor imediate.
Clevetitorii cel mai adesea nu produc nimic, fiind amplu prezenți la crâșma din „centru”, cu ocazia alegerilor, manevrabili, sunt cei mai vocali posibil, un fel de influenceri bine chitiți spre a calomnia, ponegri, huli pe oricine care nu are o poziție ca a lor, dinainte stabilită de către conducătorul local care neîndoios le acordă privilegii pasagere. Cleveteala în esența ei este o calomniere a aproapelui, o bârfire a calităților lui spre a-l pune într-o stare de inferioritate față de restul coabitanților locali ori zonali.

Per ansamblu, reașezarea structurilor politice actuale, în afară de cele două, unele mai firave decât altele, ba intrând uneori în coliziuni verbale, induce în electorat o adâncă nedumerire să nu-i spun debusolare.
Întâmplător mă aflam în apropierea unui grup de „inițiativă” locală, pestriț ca aderență politică, cu slabe cunoștințe de cultură generală, fenomen omniprezent, școala fiind considerată un moft, exprimându-și (unii dintre ei cu o bere în beregată) opiniile, țintele de viitor, clevetind pe marginea ultimelor evoluții. „De ce neamțu’ nu ia puterea în mână spune unul!”. „Bă, vezi că ești prost” (apelativ împrumutat din serialul „Las fierbinți” la modă acum) „El n’are cum, el se plimbă prin străinătățuri și n-are cum să știe ce e p-aci”. „Bine, bine dar el nu dă nimic, Guvernul ne dă”, spune altul. „Ce-ți dă ție retardatule, că anul trecut din pensie îmi rămânea vreo două sute de lei. Acum iau pe datorie, până îmi trimite fi-miu din Spania trei sute de euroi lunar, c-așa am convenit ca să rezist”.
Discuția se încinge pe Barna care a dispărut din peisaj, Ponta care nu are șanse prea mari, dar este un mascul alpha politic, Cioloș omul vestului (nu cel sălbatic) și în fine cu toți ceilalți principali actori politici. Se concluzionează ad-hoc cum spune vulgul, că nu prea avem cu cine vota.
După ce au mai tras o bere ieftină, pe gâlci consensul general a fost că toți sunt niște corupți. Părerea lor la o băutură că de fapt preajmă se coace politica primară.
După o schimbare parțială de gardă, că nou veniții îi umplu de „respect” pe tradiționaliști. Cei din urmă plusează: primarul nostru a asfaltat un drum care duce spre munte. Este apostrofat: „Derbedeul, care deja are o juma’ de munte și câteva vile, a făcut drumul către un consilier cu viloaie ascunse de privirile indiscrete ba la sfârșitul lui a plantat și o barieră. Ce spui mă? Și ale cui e vilele? Ăi mari de la județ, care îl susține p’ăsta de trei mandate. Bă fira-ș al naibii că burtosul când venea pe la noi ne umplea buzunarele de promisiuni. Drace iar ne-a păcălit ăștia. Bine, bine, dar acum spre ce ne îndreptăm. Bă tăntălăule, cum n’ai priceput spre dictatură, că acolo e locul în care răspunde toți. Asta nu se poate, nu-mi miroase a bine, oricum mai bine așa într-o degringoladă generalizată, decât într-o dictatură. Bă tâmpitule, ce știi tu despre dictatură că ai nici treizeci de ani. Ia să-ți arăt eu pe ceololar cum e o dictatură ce se află pe lângă noi”.
Preiau de pe internet: Ruşii nu au nici DNA, nici ANI, nici DIICOT, nici alte mii de instituţii şi organisme care să lupte cu corupţia, aşa cum are România. În schimb ruşii îl au pe Raşid Gumarovici Nurgaliev, general-colonel, ministrul Poliţiei şi al Afacerilor Interne, fost KGB-ist.
Recent, din ordinul lui Nurgaliev, toţi cei 1,4 milioane de poliţişti ruşi în frunte cu cei 340 de generali au trecut prin Comisia Specială de Reatestare Profesională care i-au verificat şi la măsele şi la portofele. Cu alte cuvinte, le-au fost controlate cunoştinţele profesionale, dar şi averile. Poliţistul care nu a fost în măsură să-şi justifice averea a rămas fără ea, considerându-se că a fost furată, iar el a luat drumul coloniilor de muncă de pe lângă Cercul Polar. Scurt.
Printre cei respinşi la examenul de reatestare pe posturi s-au aflat şi 21 de generali ruşi de poliţie. În cele din urmă, din 1,4 milioane de poliţişti ruşi, au mai rămas 800000 (opt sute de mii). „Puţini, dar buni!” a remarcat mulţumit ministrul Nurgaliev.
Comisiile de reexaminare au descoperit poliţişti ruşi posesori de cinci sau şase case, posesori de magazine, restaurante sau chiar hoteluri. Unii dintre ei erau chiar patroni de mici bănci.
Rashid Nurgaliev, un general extrem de respectat şi iubit de ruşi, cunoscut pentru sobrietatea şi viaţa lui austeră, a examinat listele cu respectivii ofiţeri şi a întrebat mirat: „Dar pentru ce mai stăteau ăştia aici în Poliţie dacă erau milionari? Cine-i ţinea pe aceşti indivizi în funcţii? Şi ce rezultate aveau aceşti veritabili oligarhi ca simpli sergenţi de poliţie? Probabil că aveau nişte rezultate fenomenale şi erau dedicaţi cu trup şi suflet muncii de poliţie dacă, putrezi de bogaţi fiind, ei patrulau noaptea pe străzi ca să prindă hoţii! Vreau să văd rezultatele muncii lor!”
Ministrul Nurgaliev nu a avut ce vedea, pentru că rezultatele cu pricina nu existau. Ca atare au zburat din posturi şi pe cei care îi toleraseră în funcţii pe primii.
Nu ar fi rău ca exemplul ruşilor să fie preluat urgent şi de Ministerul Român de Interne, dar şi de alte ministere din România.
Acest demers este deocamdată imposibil de realizat pentru bunul motiv că cei ce conduc această țărișoară n-au nici un fel de apetit pentru o atare soluție ascunzând-se sub pulpana U.E.
Există sute de mii de funcţionari români de stat (mai ales la primării şi prefecturi), de poliţişti şi militari români, cu rang înalt de directori ai unor companii de stat, de funcţionari prin diferite ministere care dacă ar fi luaţi acum la un control serios nu şi-ar putea justifica nici măcar zece la sută din averile pe care le deţin.
Există poliţişti, jandarmi, militari şi funcţionari români care posedă la ţară adevărate moşii. Mai mult decât atât, unii au proprietăţi prin străinătate, deţin case şi hoteluri sau pensiuni. Au contractate, împrumuturi la bănci de milioane de euro. Mulţi dintre ei au acţiuni la diferite companii, practic sunt multimilionari. Singura problemă reală cu care se confruntă aceşti funcţionari este, în mod paradoxal, frica de a nu fi daţi afară din „serviciul la stat”.
Deşi România a revenit la capitalismul chiaburesc de acum o sută de ani de care este foarte mândră, noii moşieri şi chiaburi ai României nu se găsesc pe haturile şi ogoarele ţării ci prin birourile MAI sau prin inspectoratele Poliţiei şi ale Jandarmeriei.
O mafie de nivel naţional s-a format şi în sistemul militar de pensii.
O simplă privire aruncată asupra listelor de pensii militare arată diferenţe scandaloase şi absconse. Militari cu acelaşi grad primesc pensii extreme (unul de o 150 de euro, altul de 4000 de euro) sub pretextul că unul dintre ei a ieşit la pensie cu câţiva ani mai devreme decât celălalt sau că unul a avut „munci de răspundere” în timp ce altul nu a avut aşa ceva. Aşa se face că în România de azi există plutonieri cu pensii de două sau de trei ori mai mari decât ale unui colonel.
Dar mai presus decât toate acestea stă neputinţa Justiţiei române de a lua măsuri contra celor care s-au îmbogăţit prin furt şi şantaj.
Presa a făcut mare tam-tam în legătură cu cazul ministrului Dan Ioan Popescu căruia i s-a pus sechestru pe bunurile deţinute a căror provenienţă nu a putut fi justificată (circa un milion de euro).
Totuşi, respectivul nu a păţit nimic. Iar în România există sute de mii de proprietari care nu pot justifica în nici un fel vilele, terenurile, conturile de milioane de euro pe care le deţin sau lăzile burduşite cu sute de kilograme de aur cu care posesorii nemaiştiind ce să facă îşi poleiesc maşinile cu el. De ce nu verifică statul aceste averi?
Nu le verifică pentru că România nu are deocamdată un Nurgaliev.
Se observă de la o poștă că deși tentantă această opțiune în Europa civilizată din care pretindem că și noi facem parte, modelul de mai sus nu poate fi aplicat, cel puțin în această formulă, dar putem gândi ceva căi de acțiune, categoric în concordanță cu normele europene la care am aderat. Dar poate la un moment dat ne putem răzgândi, precum vecinul nostru de la vest care își susține cu tărie o politică de independență totală în contradicție cu normele europene pe care suntem obligați a le respecta, iar noi ca niște elevi obedienți mimăm că le punem în practică.
Apare persuasiv în prim-plan „Dottore” apelativ atribuit de către un fost președinte, marinar de profesie, cel dintâi fiind suspectat că și-a copypaste teza de doctorat, că atunci era o modă de a avea titluri de doctor, chiar și pentru dobitoacele de acasă.
Apare mai pe la toate posturile TV în poziția unui jucător politic, minor, în privința numărului de votanți, dar cu promisiuni că ne va aduce o prosperitate instantanee.
Este o ciorbă reîncălzită, dar cu aceiași sorți de izbândă. Electoratul român debusolat tot de către indivizi ca el, este sătul de figura lui, asemănătoare cu a lui Titulescu și de ce nu ca a lui Timur-Lenk (Timur cel șchiop) venind nu ca invadatorul care a sfârșit uscat dintr-o colivie, ci politicianul nostru rasat, cu soluții care s-ar vrea binefăcătoare dar imposibil de realizat.
Cuplajul de partide aflat acum la guvernare a obținut la europarlamentare ceva peste 20% și de aici a început gâlceava, între acestea. Ca să-și mențină guvernarea fără a merge în parlament cum era normal, cea care conduce Guvernul a apelat la o stratagemă ieftină dar eficace; a „cumpărat” din zona ALDE ceva trădători, ciolănași și astfel a evitat deocamdată confruntarea firească cu organismul legislativ. În acest peisaj noi cei mulți nici nu mai contăm. Ba da! Ne-a dat pensii, salarii pentru ei și alte promisiuni care să îi mențină la putere. Așa a făcut pe 21 și Ceașcă – ne dădea 100 de lei.
O știre care macină media de la noi se referă la calitatea banilor românești. Un organism european care nu și-a găsit rostul a făcut un clasament al banilor murdari, adică purtători de microbi. Iată că ne-a pus pe primul loc, cei de la noi sunt cei mai murdari din lume, după noi vine rupia indiană, și altele. Dar banii „murdari” care au o pondere uriașă în zona neagră ori gri a lumii, cam care ar fi clasamentul lor? Cu siguranță pe primul loc ar fi dolarul american, iar leii românești sunt doar o glumă.
Alba-neagra cu Guvernul; Madama este tare, un fel de umbră ori o glumă a răposatei Margaret Thatcher, dar a noastră merge înainte. Mărește pensii, salarii, vrea să blocheze eventuale reduceri ale acestora, este vorba de cele foarte mari, promite autostrăzi, drumuri, școli, spitale, o grămada de alte sinecuri dintr-un buget inexistent. Omul de rând așteaptă, crede în promisiuni, că de aproape treizeci de ani cu asta se hrănește.
Problema este de unde se scot banii. Pontacul vrea revenirea la fostele șaisprezece regiuni, din perioada stalinistă, reducerea administrațiilor, a parlamentarilor și a altor segmente bugetivore.
Cumva se gândește de a reînființa și Regiunea Autonomă Maghiara, că la acest proiect va adera automat Ungaria prin pupilul ei U.D.M.R. Nu ar fi nimic rău în această poveste dacă am avea și educația necesară a locuitorilor din Tirol ori din țara cantoanelor, spre a lucra sinergic pentru statul unitar român; în caz contrar va fi un sâmbure de gâlceavă viitoare, cu consecințe incalculabile.
Informația de moment este că prima V.D. pleacă într-o formulă abundentă la shopping în state. Ca și vizitele în Israel, Emiratele Arabe, și de această dată programul este secret iar obiectivele sale au o aură voalată – de genul întâlniri cu antreprenori americani. Era nevoie de acest „desant” al guvernanților noștri în această uriașă economie a lumii. Este precum o alianță între un purice aflat pe piciorul unui elefant și reacția pachidermului față de inițiativa acestui intrus; în ecuația americană este asemănătoare puricelui în ureche. Acea comedie nebună toată lumea fuge, vorbește, gesticulează dar și fug unii de alții, autor fiind Georges Feydeau.
Ministrul Finanțelor actual, un frumușel care apare mai tot timpul pe ecran, aruncă o bombă legislativă; închisoare pentru rău platnici, poate chiar și pentru contributorii la buget aflați în zona societăților de stat sau parțial. Ar intra la bulău sute de conducători din domeniile feroviare, producători de energie, agenții cu rol economic și alții care lucrează în regim de avarie economică.
Ba mai mult constructorii parteneri cu statul român care și-au îndeplinit obligațiile contractuale, dar care, cum se știe nu-și primesc banii de la buget, deși corecți, vor face pușcărie. Frumușelul, drăguțul ar trebui să fie condus într-o pușcărie să stea acolo vreo săptămână în prezența acelor „chiriași” după care să fie extras, pus în continuare pe același post și să ia decizii. Care vor fi acelea?
Un alt motiv de gâlceava tocmai a fost extras din numirea Laurei Codruța Köveși în funcția de procuror șef european. A fost „lovită” în permanență de actuala putere inclusiv prin încercările disperate de a o „extrage” din acea competiție. Să spunem că a reușit. Ce văd pe postul național (reacționar) de televiziune cum aceeași indivizi care ne toacă politichia românească în fel și chip și nu-i mai scoate nimeni la „pensie” îl acuză pe Președintele Iohannis că acum o felicită în timp ce tot el a semnat decretul de eliberare a ei din funcție. Câtă minciună și ipocrizie?! A semnat actul cu pricina după ce C.C.R. i-a indicat imperativ să întreprindă acest demers.
Gâlceava la români este fără de sfârșit, atât la talpa țării dar și în sferele înalte, cei din urmă însă hotărăsc soarta noastră, cei dintâi se aleg poate doar cu o înjurătură.
Avem datoria să privim cu încredere viitorul și în acest context redau două strofe dintr-o poezie care-mi aparține:
Române pentru tine eu suspin
Ca ai atins sublimul, devenind celest
Puterea ta ai dovedit-o pe deplin
În vajnice încrâncenări venind din est Dar și din vest.

Țara ți-ai aparat cu pieptul dârz
Trimițând copiii în focul nemuririi La răscruci de vremuri ai acționat confuz
Rămânând gol cumva în calea fericirii Dar și a devenirii.

FLORIAN LAURENȚIU STOIKA