Clubul alpin „FLOARE DE COLȚ“

Clubul alpin „FLOARE DE COLȚ“

Este asociaţia drumeţilor de toate vârstele, a celor ce din tinereţe şi-au cultivat dorul „de ducă” pe cărări de munte, căţărări pe creste, pe dealurile submontane, lacuri sau râuri, în delta Dunării, prin peşteri, să descopere câte şi mai câte alte minunăţii ale acestei ţări, pentru foarte mulţi „cea mai mândră dintre toate” câte se află pe faţa pământului.
Floare de colţ Edelweis, delicata floare ce creşte pe crestele munţilor, provocându-i pe cutezători să învingă înălţimile ca să o culeagă. Aşa se vor fi gândit cei ce au întemeiat acest club cu mulţi ani în urmă.
Clubul alpin s-a înfiinţat în 1977 de către Emilian Cristea pentru cei ce se căţărau pe crestele munţilor de dragul de a le cuceri, de a afla tainele şi frumuseţile înălţimilor, de a fi mai aproape de sferele astrale şi pentru toţi iubitorii de călătorii.

Pe monumentul ridicat la locul în care un stupid accident, din neatenţie, i-a curmat viaţa scrie: „Emilian Cristea – alpinist, maestru emerit al sportului, eminent dascăl şi părinte al alpiniştilor”… şi asta pentru că cei deja iniţiaţi, adevăraţii oameni ai muntelui, îşi împărtăşesc cu generozitate experienţa, se simt răspunzători pentru vieţile fragede ale celor ce se avântă din prea mare entuziasm şi necunoscând pericolele potenţiale. Ce frumos au ales cei ce l-au preţuit să scrie… dascăl şi părinte, pentru că şi unul şi celălalt sunt dătătorii de învăţăminte, sfaturi şi atenţionată şi permanentă grijă responsabilă pentru cei neiniţiaţi, pentru a-i cruţa de iminentele pericole; şi toate acestea pornesc din dragoste, din credinţă… din valori înalt morale… din păcate, tot mai adesea neluate în seamă…
Îmi este drag să mă alătur, chiar dacă acum mai rar decât pe vremuri, acestor grupuri de călători de dragul de a fi mereu în alte locuri încă necunoscute, despre care fie auzisem, sau pur şi simplu dorinţa de evadare din spaţiul citadin, mai puternică, te face să-ţi laşi baltă interesele citadine şi să porneşti spre mama natură, care te aşteaptă totdeauna cu înălţimile crestelor, cu brazii înalţi şi semeţi, cu cerul senin şi soarele binefăcător şi cu acel aer curat şi pur şi binecuvântat, pe care nici nu-l poţi aduce în oraş şi nici indesa în rucsac, după cum nici acei șugubăţi oameni, bătuţi de vânt şi ploi şi soare şi niciodată obosiţi de chemarea muntelui şi a drumeţiilor şi a poveştilor… şi a necunoscutului te invită mereu să li te alături.
Îmi face plăcere să relatez despre aceste drumeţii, ca şi despre activitatea de club, poate din dorinţa ca această taină a descoperirii de noi spaţii să se risipească şi să cuprindă pe cât mai mulţi, căci beneficiile „bătutului de cărări necunoscute” înseamnă sănătate, întâlnire cu prieteni, solidarizare, cultul călătoriei, şi câte şi mai câte altele…
După plecarea în înaltul cerului a lui Emilian Cristea, survenită în 1982, veghiindu-ne de acolo, cel care i-a urmat la conducerea clubului a fost omul cu mare suflet şi plin de dragoste de munte, de drumeţie, de oameni, de ţară, inginerul Vasile Ciobăniţa, cel ce ne-a adunat şi cultivat să rămânem fideli acestei binecuvântate pasiuni. Prietenos, cu darul comunicării, Vasile Ciobăniţa ne ducea pe cele mai nebătute cărări de munte, mereu vesel, pus pe glume şi gata oricând să ajute şi să păstreze buna dispoziţie a grupului.
Cu tristeţe şi calde aduceri aminte i se continuă misiunea la club lui Vasile Ciobăniţa. De ani buni, adunările la club se ţin regulat de două ori pe lună pentru anunţarea excursiilor organizate de Sanda Miu, Artemiza Covrig şi Uca Ciurea. În ţară, şi chiar peste graniţă, prin câte minunate locuri nu am ajuns cu organizatorii de excursii, din Deltă până în Apuseni, în Cheile Turzii dar şi în peştera reamenajată, la Huda lui Papara şi la Vânătarele Ponorului, la Cetatea Poenari urcând cele 1480 de trepte, diferenţă de nivel 80 m până în vârful muntelui unde străjuieşte Cetatea construită în secolul XIII-XV pentru o garnizoană de veghe, în timpul lui Negru Vodă…
La club asistăm la expunerile programate ale unor trasee montane efectuate de alpinişti, ori călătorii ale membrilor clubului în ţară şi străinătate, care ne îmbogăţesc cunoştinţele, ne farmecă şi înaripează imaginaţia şi, mai ales pentru foarte mulţi, deja trecuţi de tinereţe şi maturitate, ne întreţin dorul de „ducă” spre alte locuri, spre cunoaştere şi îmbogăţire spirituală…
Întrunirile noastre se termină adesea la un pahar de bere sau de vin, petrecem sărbătorile de iarnă, ne povestim şi ne împărtăşim amintiri, uităm de povara anilor păstrându-ne o tinereţe a spiritului, şi mai ales avem sentimentul prieteniei, al frăţiei întru pasiunea călătoriei, ne facem recomandări, şi dăruindu-le şi primindu-le la rândul nostru, ne simţim mai umani într-o lume mai curând dezbinată, frământată în goana de avere, de dominaţie, de putere… în vreme ce ceea ce dăruim şi primim de la semenii noştri este nepreţuit şi nimeni nu se teme că dă prea mult, sau primeşte prea puţin. E şi asta o lecţie de viaţă care se dobândeşte pe munte, la greu urcuş, la primejdii ce apar, când oamenii se călesc şi devin mai oameni, mai demni, mai curaţi şi mai apropiaţi de „cel de Sus”.
Ceea ce muntele sau marea impun este cultivarea valorilor morale, respectul pentru lege, solidaritatea umană, grija pentru tovarăşii de drumeţie, pentru a împărtăşi atât bunele cât şi neajunsurile ce se ivesc uneori din cauza schimbării neaşteptate a vremii, lipsa unui echipament potrivit, accidente neprevăzute. Muntele şi marea te învaţă, înainte de toate, frăţia la nevoie.
De câţiva ani, experimentaţii alpinişti şi căţărători ai muntelui au iniţiat la Buşteni un concurs de căţărare pe structuri de gheaţă, devenit între timp cu participare internaţională, unde se întrec cunoscătorii, oferind cel mai inedit spectacol, al destoiniciei, al curajului, al încrederii în forţe şi capacitatea de autodepăşire. Spectacolul acestui sport al curajului este de natură a înaripa pe tânărul sportiv, a-i oţeli caracterul, a-l menţine antrenat şi mereu conştient de Citius, Altius, Fortius, aşa cum în antica Eladă jocurile sportive îmbrăţişate deopotrivă de tineri şi tinere erau de natură a întreţine acel trup frumos, proporţionat, sănătos aceea adevărată casă care să adăpostească o minte sănătoasă, un spirit înalt.

Dr. CLEMENTINA TIMUŞ