COMPORTAMENTUL DEVIANT AL ADOLESCENTULUI

COMPORTAMENTUL DEVIANT AL ADOLESCENTULUI

Este binecunoscut că, odată cu debutul pubertății (11-12 ani) și terminând cu sfârșitul adolescenței (18-19 ani), din punct de vedere biologic, copiii se transformă treptat în adulți, perioadă foarte importantă a vieții, marcată și de transformări profunde în plan mental și mai ales emoțional.
Adolescența (14-15 ani – 18-19 ani) se caracterizează, în special, prin crize psihologice fundamentale, stări emoționale paradoxale și complicate: nervozitate, inadaptabilitate, impulsivitate, iraționabilitate, agitație, frustrare, egocentrism etc. De bună seamă, nu toți adolescenții se comportă la fel, deosebirile între ei fiind condiționate nu numai de mediul familial, ci și de trăsăturile de temperament ale fiecărui individ în parte.
De obicei (sunt și excepții), într-un mediu familial în care părinții (și în general adulții) au preocupări intelectuale, și tinerii, nu numai din spirit de imitație, ci și prin cultivarea unor preocupări similare, vor fi dispuși să trăiască aidoma modelului lor. Desigur că, în astfel de situații, un rol extrem de important îl are capacitatea părinților de ști să gestioneze corect criza psihologică radicală a perioadei adolescentine. La polul opus, copiii crescuți în familii foarte sărace, cu un nivel de educație și cultură foarte scăzut, dacă nu chiar cu un dispreț nedisimulat pentru cultură, în general, vor adopta și ei, la rândul lor, aceeași atitudine ostilă față de tot ceea ce ține de preocupările intelectuale.
Dar există și cazuri (deloc rare) de copii proveniți din medii familiale sărace (dar nu promiscue), dotați din punct de vedere mental, inteligenți, serioși, setoși de învățătură, creativi, mulți dintre ei cu diferite aptitudini artistice, care, prin pasiune și ambiție personală, dar și susținere morală și educațională corespunzătoare din partea familiei, a școlii și a adulților din anturajul apropiat, ajung să depășească granițele mediului lor social și să performeze apoi (uneori strălucit) în diferite profesii din artă, cultură și știință.
Unii copii crescuți în familii bogate și foarte bogate, așa numiții „copii de bani gata”, sunt, de regulă, cei care au cea mai complicată situație existențială, în primul rând din pricina mediului social plin de superficialitate și artificialitate în care trăiesc și, nu în ultimul rând, din cauza incapacității părinților de a-și educa corect progeniturile.
Mult prea adesea, paradoxal!, în familiile extrem de bogate apar și cele mai multe și mai grave stări conflictuale care sunt generate de o multitudine de factori, cum ar fi, în primul rând, neînțelegerile între soți. De obicei, soțul, om de afaceri sau cu job-uri foarte importante, își neglijează soția din lipsă de timp sau plictiseală. Soțiile înșelate caută consolare în brațele unor amanți și, invariabil, apar situațiile arhicunoscute în care soții bogați divorțează și se recăsătoresc cu femei mult mai tinere. Cea mai mare parte dintre copiii crescuți în astfel de familii, ce aparțin celor mai înalte medii sociale (dar și cele mai schematice cu putință), cu toată strădania părinților de a-și educa odraslele în cele mai elitiste școli și din cauza faptului că sunt mult prea alintați și răsfățați, trăind în lux și abundență materială, cred că totul li se cuvine. Li se îndeplinesc toate dorințele și, cu cât sunt mai bogați, sunt tratați cu deferență exagerată nu numai de către personalul domestic al casei, ci și de către toți cei care sunt considerați pe o treaptă socială inferioară. Astfel, mai ales în perioada adolescenței, acești tineri își crează o idee falsă asupra lumii în care ei cred (sau chiar sunt convinși) că joacă un rol important și hotărâtor, fiind, cu siguranță, bântuiți de sindromul beției puterii și al importanței sociale exagerate, un soi de paranoia de care sunt atinși unii conducători de state dictatoriale, nepregătiți psihologic pentru statute sociale atât de înalte, cum au fost, de exemplu, soții Ceaușescu (Nicolae și Elena), care erau ferm convinși că fără „geniul” lor întreaga planetă s-ar prăbuși.
Lumea oamenilor bogați este departe de a fi un tărâm al fericirii. Unii dintre ei sunt atât de bogați încât nu-și mai doresc nimic, iar atunci când nu mai nutrești niciun vis, nicio speranță, nicio dorință, lumea începe să te plictisească și să nu mai prezintă niciun interes. Acesta ar fi adevăratul motiv pentru care mulți nefericiți bogați și îndeosebi adolescenți din astfel de familii își îndreaptă atenția spre alcool și droguri, despre care cred că îi fac să evadeze din realitatea obiectivă în lumea imaginară, dar deloc mai bună, a stupefiantelor. Nenumăratele cazuri de decese cauzate de consumul de droguri, în lumea de material plastic a show-biz-ului mondial, vorbesc de la sine. Cam la fel se întâmplă și cu adolescenții care se plictisesc de viața bogată pe care o duc și sfidează semenii cu șubredă superioritate și aroganță. Trufie din partea unor oamenii pustii sufletește.
Din nefericire, acești tineri nu beneficiază de sprijin și suport moral adecvat nici în familie, nici la școală și cu atât mai mult în anturajul lor, caracterizat prin relații sociale nesincere, ușuratice și lipsite de adâncime spirituală. Tinerii, în perioada adolescenței, indiferent de statutul lor social, trec toți prin aceleași schimbări morfo-psiho-fiziologice și dacă sunt mai recalcitranți, mai impulsivi și chiar mai agresivi și nu sunt îndrumați cu pricepere, abilitate și răbdare de către cei maturi (adică sunt scăpați din mână), riscă să adopte un comportament deviant.
Furtuna hormonală și criza de originalitate îl vor face pe adolecentul neîndrumat corespunzător, sau pe cel răzvrătit și independent să caute senzații tari și să șocheze prin vestimentația nonconformistă, prin limbaj argotic, dar sărac în cuvinte din cauza vocabularului redus, prin accesorii (cercei, inele, lanțuri, brățări) cât mai extravagante și stridente, prin coafuri și culori ale părului cât mai excentrice cu putință. Aceasta este forma lor de protest împotriva a ceea ce ei consideră a fi rigiditatea unei societăți anchilozată în norme învechite, pe care le contestă. Dar ei nu-și dau seama că, din dorința lor de a fi cât mai originali, își însușesc o vestimentație, un limbaj și un comportament care, în loc să-i individualizeze, îi încadrează într-un soi de uniformizare a nonconformismului; aproape toți adolescenții revoltați seamănă între ei din această perspectivă.
Din nefericire, adolescentul deviant are probleme cu gândirea, cu imaginația, cu memoria și cu învățarea din cauza refuzului său de a urma cu regularitate cursurile școlii și de a se educa (și autoeduca) prin lecturi și activități specifice vârstei, sau prin acumularea de informații (fie chiar și din mediul virtual) necesare lecțiilor. Ostilitatea sa categorică față de școală, de profesori și îngrădirile și conveniențele sociale, față de normalitate în general se manifestă și în comportamentul antisocial și agresiv față de părinți, familie, profesori, colegi, prieteni, sau chiar străini. În astfel de cazuri (din păcate din ce în ce mai dese), adolescentul deviant adoptă o atitudine provocatoare, impulsivă și recurge frecvent la violență verbală și fizică. Ideea de autocontrol aproape că dispare din mintea acestor tineri, mai cu seamă când cad pradă tentației unor vicii distrugătoare pentru sănătate, cum ar fi alcoolul și drogurile.
Din naivitate și imaturitate, din incultură și nesiguranță, din dorința de a epata și de a nega rigorile unei societăți pe care o consideră strâmbă, nu numai că se simt atrași de falși eroi (antieroi) pe care-i imită, dar aleg și drumuri greșite spre fundături existențiale, de multe ori fără cale de întoarcere.

De obicei, adolescenții devianți care provin din familii dezorganizate și cu un grad de cultură situat la limita inferioară sunt introvertiți și foarte greu educabili, abandonează ușor școala și acumulează facil deprinderi și obișnuințe negative fie din anturaj, fie din mass-media.
În ceea ce privește afectivitatea și sexualitatea adolescenților, și în special a celor devianți, se știe că în perioada crizei adolescentine tinerii sunt imaturi afectiv (cu toate că se consideră că afectivitatea ar fi cauza principală a respectivei crize), idealiști, iraționali, hipersensibili, conflictuali, nebuloși în dorințe, închiși în sine și trec brusc de la o stare la alta. Transformările hormonale deosebit de puternice stau la baza atitudinilor contradictorii, a dezorientării, a instabilității psiho-motorie, a emotivității excesive, a agresivității și a intransigenței critice față de adulți și societate.
În acest context psihic cețos, tinerii devin mult mai interesați față de sexul opus, sexualitatea și erotismul fiind dominanta care dirijează toate acțiunile adolescentului. Adolescentul deviant, din naivitate și lipsă de experiență, din neglijența familiei, dar și din cauza mediului social promiscuu, poate cădea cu ușurință victimă unor adulți corupți (și poate perverși) care să-l atragă spre fapte imorale. Astfel, fetele minore, naive și tentate cu bani sau cadouri (la fel ca și băieții) pot încăpea pe mâna unor pedofili sau în plasa unor proxeneți, coordonatorii unor rețele (poate și internaționale) de prostituție infantilă.
Din păcate, în această etapă a vieții, pe cât de frumoasă, pe atât de ingrată, tinerii nu prea sunt capabili să discearnă binele de rău și doresc să epateze, să șocheze prin comportament bizar și contradictoriu, de mult prea multe ori agresiv nu numai cu cei din jur, dar chiar și cu ei înșiși: pot face rău din distracție și se pot automutila, nu numai din divertisment, ci și să-i șocheze pe cei maturi și, nu în ultimul rând, să capete admirația prietenilor, pentru că râvnesc la recunoașterea și respectul acestora.
La această vârstă, nivelul intelectual se dezvoltă, iar inteligența multor tineri de astăzi este superioară celor din trecut, în primul rând (dar nu numai) datorită progresului tehnologic și al ciberneticii în special. Însă mulți dintre adolescenți (mai ales cei devianți) nu-și folosesc nici inteligența și nici intelectul în scopuri benefice și mai cu seamă pentru învățare, pentru educație (și autoeducație) în vederea viitorului lor profesional, alegând căi greșite ce-i îndreaptă spre fapte în opoziție flagrantă cu normele morale ale societății. Fără o îndrumare corectă, obiectivă, inteligentă și rațională (în niciun caz brutală) din partea părinților și a școlii, criza adoles centină tinde să se amplifice, să capete proporții exagerate, să-i vulnerabilizeze pe tineri și să le fragilizeze personalitatea, oricum plăpândă, nemodelată și neconsolidată încă.
Pentru ca adolescentul deviant să revină pe drumul corect al devenirii sale ca om integru al unei societăți normale din toate punctele de vedere, familia, părinții și profesorii ar trebui să recurgă la un concept educațional adaptat atât la cerințele vieții moderne în care trăim, cât mai ales la personalitatea și caracteristicile temperamentale individualizate ale fiecărui tânăr în parte.

Psiholog MIHAELA VINTILĂ