CONTEMPORANII NOȘTRI ȘI REALIZĂRILE LOR DIMENSIUNILE PERSONALITĂŢII LUI GEO CĂLUGĂRU (2)

CONTEMPORANII NOȘTRI ȘI REALIZĂRILE LOR
DIMENSIUNILE PERSONALITĂŢII LUI
GEO CĂLUGĂRU (2)

Floarea Necșoiu: Care sunt, după opinia dumneavoastră, calităţile unui adevărat creator? Puteţi detalia pe domenii de creaţie?
Geo Călugăru: Cred, şi aici împărtăşesc opinia maestrului Radu Beligan, că, atât pentru scriitor, cât şi pentru actor (adevărat scriitor şi actor), o condiţie sine qua non este să-i reziste celula (neuronul), să aibă răbdare, multă şi, dacă e posibil, imensă. Atunci, poţi fi aproape sigur că la capătul răbdării găseşti ce ai căutat. Să nu uităm cunoaşterea în profunzime a valorii expresive a cuvintelor, cât mai multe îmbinări chiar şi insolite ale acestora, stăpânirea subiectelor abordate şi refuzul de a obosi înainte de a găsi cuvântul „ce exprimă adevărul” şi frumosul artistic. Mai sunt şi alte elemente, dar mă opresc aici.
F. N.: Domnule Geo Călugăru, toţi cei care vă cunosc apreciază la dumneavoastră răbdarea, minuţia, capacitatea de a analiza tot ce citiţi, accesibilitatea expunerilor, dăruirea şi disponibilitatea pe care le puneţi în slujba culturii nostre contemporane. De aceea, vă rog să reliefaţi toate dimensiunile personalităţii dumneavoastră spre a vă cunoaşte cititorii acestei prestigioase reviste editate de Fundaţia Literar-Istorică „STOIKA”, al cărei preşedinte este dl. Florian Laurenţiu Stoica.
G. C.: Nu vreau să cad în capcana pe care mi-o întindeţi cu această întrebare de final a interviului, pentru că, dacă aş vorbi despre mine, ar fi un fel de laudă de sine, ce ar atenta la puritatea miresmelor acestei primăveri, ciudate totuşi.
De aceea, îl voi cita pe scriitorul Aurelian Titu Dumitrescu, cel foarte apreciat de „Îngerul blond” cu care, inimă lângă inimă, au zămislit „ANTIMETAFIZICA”: „În aceste momente, când cultura este distrusă sistematic, când se pierd bunele maniere ale societăţii faţă de creatori, când nimic din artă nu mai poate fi stimabil, a întâlni un om ca Geo Călugăru este un eveniment.
Domnia sa nu şi-a pierdut încrederea în actul scrisului, nu a alungat autoritatea profesională din sistemul său de norme şi valori, nu şi-a abandonat confraţii, nu şi-a pierdut stima pentru poetul care este. Expresia feţei sale impune prin preocuparea zilnică de a scoate în evidenţă identităţi semnificative de la mai toate nivelurile şi de vârste diferite. Mereu între lansări de carte, vernisaje şi şedinţe de cenaclu, domnul Geo Călugăru îşi păstrează entuziasmul în faţa sacrului pentru că asta, în sufletul Domniei Sale, numai acestui domeniu i se poate include. Atunci când întâlneşte un artist, dumnealui pare a face un pas în spate spre a privi omul din perspectiva eternităţii. Domnul Geo Călugăru crede în eternitate şi se plimbă cu ea pe faţă printre noi, comandându-ne, implorându-ne, somându-ne să nu abandonăm, să nu devenim meschini, să nu trăim terapeutic, ci sacrificându-ne în numele unor idei mari, în vederea realizării unor idealuri publice.
Distincţia sa vine mai ales din plăcerea cu care se lasă folosit de surâs în viaţa acestui oraş ostil oricui vrea să aibă un punct de vedere critic sau doreşte să îşi menţină o autentică dimensiune morală” (A. T. Dumitrescu – „Pentru Patrie”, nr.1/2003).
„Salvarea existenţei” are un sens dacă lăsăm ceva în urmă şi dacă lucrăm în acest scop. Scriitorii, filosofii, arhitecţii, inventatorii, compozitorii, oamenii de ştiinţă care publică, cineaştii, pictorii… lasă în urmă câte o amprentă din fosta lor existenţă, câte o operă de artă, câte o imagine… Pentru mine, „salvarea spirituală” vine din acel echilibru pe care ar trebui să-l găsesc în familie, în muncă, în acceptarea diferenţelor şi în conjugarea verbelor „a fi” şi „a visa”, precum şi în acceptarea unor mistere care nu au dezlegare. Eu cred că trăim astăzi într-o lume mai grăbită decât oricând, mai puţin generoasă, mai ego-maniacă, mai indiferentă, ataşată micilor clanuri cu interese comune, cu oameni indisponibili, cu mici gelozii profesionale, explicaţii în limbaj de lemn, uneori gata la replici tăioase, atitudini ostile, sau plătit de poliţe… Virilitatea epocii noastre este duminica gândirii.
Am să închei afirmând că „mi-e greu să-mi închipui cum gândesc alţii, însă eu sunt convins că, într-o lume devastată de patimi, a dărui puţină mângâiere celor care au nevoie de ea este cea mai adevărată bucurie pe care o şi ţi-o poţi oferi”.
F. N.: Vă mulţumesc că aţi acceptat să vorbiţi despre dumneavoastră, oferindu-mi prilejul să realizez primul interviu din viaţa mea. Mult bine!