Dacă treceţi prin Constanța şi dacă admiraţi marea vă vom oferi o informaţie interesantă: acolo, la malul mării este un elev de nota 20! Pe numele lui Dobrin Costin şi se poate lăuda cu un succes la care mulţi tineri de vârsta lui, nici măcar nu pot spera. S-au întrecut să-l aibă student din această toamnă cele mai prestigioase universităţi din lume. Elevul român a ales Universitatea Columbia unde va studia din toamnă ştiinţele pământului. Costin Dobrin a uimit mediul academic din Statele Unite. Universităţi de prestigiu precum Harvard şi Columbia s-au luptat ca să-l aibă student şi i-au oferit burse de 70.000 de dolari pe an. Dar el a ales cum am spus Universitatea Columbia.Dar, iată de la ce a „plecat” totul….
Costin Dobrin, fiul unor profesori din Constanţa, a reuşit să uimească faimoase universităţi americane, precum Columbia şi Harvard, aflate în Top 10 la nivel mondial. Profesori de prestigiu s-au declarat „profund impresionaţi“ de elevul de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi vor să-l aibă ca student : „Suntem încântaţi să te anunţăm că aplicaţia depusă a fost evaluată cu atenţie, iar Comitetul de Admitere a fost profund impresionat de realizările tale şcolare şi personale. Te felicităm pentru distincţia excepţională pe care ai primit-o, cea de Science Research Fellow (în traducere aproximativă – „tânăr cercetător“). Suntem încrezători că vei contribui semnificativ şi te aşteptăm în valoroasa noastră comunitate universitară. Semnat – Universitatea Columbia, New York, Statele Unite ale Americii“. O astfel de scrisoare a sosit zilele trecute în România, la Constanţa, pe adresa unei familii de profesori ”M-am simţit bine văzându-le interesul şi cuvintele frumoase pe care le-au folosit în răspunsurile lor. Am primit oferte foarte bune atât de la Columbia cât şi de la Harvard. În noaptea de 31 martie, la sfârşitul zilei mele de naştere, am primit răspunsurile de la restul universităţilor unde depusesem aplicaţii. Am fost extaziat când am aflat că am fost acceptat nu doar la Columbia, ci şi la Harvard! Universităţile îmi comunicau că abia aşteaptă să mă aibă student din toamnă. Atunci când am deschis notificarea de la Harvard pentru a afla răspunsul, s-a deschis automat un videoclip cu Mark Zuckerberg, care a fost student acolo timp de 2 ani. M-a surprins plăcut şi am apreciat bucuria cu care vorbea despre anii frumoşi pe care i-a petrecut acolo“, a mai adăugat ușor încurcat de propria sa faimă, Costin, elevul de la „Colegiul Național Mircea cel Bătrân”, din Constanța. La ambele universităţi, Costin a fost acceptat cu o bursă de: 70.000 de dolari pe an. În plus, la Universitatea Columbia, elevul din Constanţa a mai primit și o distincţie excepţională, care îi aduce în plus 10.000 de dolari. „Am văzut acolo facilităţile, laboratoarele şi tot ceea ce înseamnă cercetare şi viaţa în campusul de la Columbia. Pot să spun că este exact ceea ce mi-am dorit”, a adăugat elevul.
Pentru necunoscători, la Columbia au aplicat anul acesta 37.000 de persoane din toată lumea, iar Costin este unul din cei aproximativ 1.400 de candidaţi care au reuşit. În spatele performanţei elevului român stă foarte multă muncă, spun colegii şi profesorii săi.
„Am aflat că am fost numit Science Research Fellow. Aceasta este o titulatură pe care o primesc în fiecare an numai 10 studenţi, cei mai buni pe ştiinţă, cel mai important fiind că universitatea îmi va finanţa cercetarea pe timp de vară”, a spus Costin Dobrin.
„A muncit mult ca să ajungă acolo. Nu sunt nişte facultăţi la care poate ajunge oricine”, a spus o colegă de-a lui Costin.
„Costin este o persoană cu o extraordinară dorinţă de cunoaştere”, a spus Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân. „Şi-a riscat vacanţele de vară venind la liceu. Sacrificii mari”, a spus un coleg de-al tânărului.
„În perioada olimpiadelor şcolare, șase ore pe zi este un efort foarte mare”, a adăugat Monica Dumitru, profesor de chimie.
În timpul liceului, Costin a obţinut trei premii întâi la concursurile organizate anual de NASA, o medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie şi argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului. După ce va termina studiile, tânărul visează să profeseze în mediul academic sau să devină specialist în politici de mediu.
Am avut o mică discuţie cu tânărul Costin pentru a-l înţelege mai bine:
– Când te-ai gândit să mergi să studiezi în străinătate?
– A fost dorinţa mea de mic, nu a fost ceva actual. Am asociat mereu ideea de a studia în străinătate cea ca voi putea avea parte de o educaţie la nivelul de top
– Ce te-a impresionat la această Universitate, ştiind faptul că doar în America Universităţile particulare sunt prestigioase, în alte ţări doar cele de stat?
– Această Universitate nu este definite doar prin valorile promovate. În căpuşul unde sunt acum sunt unele din cele mai laminate minţi ale planetei.
– Cum a fost selecţia?
– Total diferită că la noi. Acolo dacă eşti olimpic nu este foarte important. Trebuie să te încadrezi într-o gândire holistică adică complexă, să fi un tânăr diversificat. Să ai activităţi extraşcolare, ocupaţii diverse.Aş putea spune că dacă eşti obişnuit e chiar un dezavantaj.
P.S: Vom reveni, Costin Dobrin merită un interviu mai lung.
GEORGE TERZIU
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro