CRÂMPEIE DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ

CRÂMPEIE DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ

Normele de conduită și exigență etică sunt atât de imperative în cazul medicului încât termenul de deontologie se leagă în mod curent de această profesiune, cu toate că extensia sa asupra altor ocupații este perfect legitimă.
Bolnavul își încredințează medicului suferința trupului și sufletului său dimpreună cu speranța tămăduirii, iar medicul dobândește în această relație și o fărâmă de aură sacerdotală. Responsabilitatea este intrinsecă oricărui tip de activitate, dar medicul, lucrând asupra ființei umane resimte cu acuitate sporită greșelile pe care adesea și le impută, apăsătoare și nu lipsite de consecințe. Este motivul pentru care depresia este ceva mai frecventă la medici. Lumea se schimbă, viteza schimbării s-a accelerat în ultima vreme, iar medicina nu face excepție. Aparatura medicală, tot mai sofisticată, îndeosebi cea imagistică, se interpune între medic și pacient, a devenit necesară activitatea colaborativă a mai multor specialități, tratamentul se face de regulă potrivit unor șabloane, scheme de tratament numite ghiduri de practică, toate acestea sunt evidente, dar fundamentul deontologic al exercitării medicinei nu s-a clătinat. Se poate spune că în lumea vestică normele deontologice se aplică încă și mai strict, iar abaterile sunt sancționate destul de sever. Cu toate că România face acum parte din Uniunea Europeană, stilul occidental a fost prea puțin asimilat. Ne vom limita în continuare la unele aspecte specifice țării noastre care se comportă asemeni unei nave în derivă, purtată de curenți, Deontologia este strâns legată de corectitudine.
Plecarea multor medici din țară nu este motivată atât de bani cât de atmosfera de incorectitudine, de nerespectarea legilor și normelor de comportament din partea autorităților, fapt care îi defavorizează pe cei cinstiți și promovează impostura. Câteva exemple, doar aparent mărunte, ar putea fi edificatoare. România este singura țară din lume în care o teză de doctorat, în parte plagiată, a fost echivalată cu cel puțin două titluri de medic primar, în specialități diferite. Primariatul se obține doar prin concurs, implică probe de abilitate și nu are nici o legătură cu doctoratul. Ca ziarist, am întrebat Ministrul Sănătății (câțiva miniștri în succesiune) cu câte primariate se poate echivala un doctorat, patru, poate cinci, și dacă nu ar fi cazul să dispună anularea titlului obținut incorect și înscrierea la examenul de primariat a respectivilor. Lipsa de răspuns denotă nu doar ignorarea cu dispreț a presei, dar și acceptul tacit al procedurii cu intenția perpetuării. Ne întrebăm: cum poate prezida o comisie de primariat cineva care nu a susținut acest examen?
Ministerul Educației, cu Comisia sa de Etică, la fel și Rectoratul unei Universități de Medicină refuză să analizeze sesizările privind concursuri fraudate prin falsuri grosolane în dosar (cărți inexistente declarate ca publicate etc), ca și notele false acordate unor studenți, presupunem contra unor avantaje, idem frauda științifică, respectiv lucrări publicate pe baza unor date inventate la care se adaugă și plagiatul. Cumul de acuze atribuite unei singure persoane. Sunt fapte grave care nu ar fi tolerate nicăieri în lume. Într-un viitor articol ne propunem să analizăm mecanismele acestei toleranțe (eufemistic) față de fapte absolut reprobabile. Putem oferi însă și exemplul unui profesor de la medicină care, pentru astfel de note false, a primit ani grei de închisoare cu executare. Cum să pretinzi comportament deontologic tinerilor medici care au avut modelul unor astfel de profesori ?
Cei care și-au plătit examenele vor pretinde la rândul lor, bieților bolnavi, șpaga atât de răspândită la noi, dar inexistentă în vest. Șpaga nu este doar o contravenție fiscală, dar dăunează conduitei deontologice a medicului ale cărui gânduri sunt parazitate de această preocupare și, pe de altă parte, nu se mai comportă la fel în fața săracului sau a bogatului.
Sunt și medici care, lucrând exclusiv în sistemul de stat, au acumulat averi fabuloase. În Franța, ca exemplu de procedură cvasigeneral admisă, confiscarea banilor nejustificați este regula. Nu și la noi. Aceste contraexemple descurajează medicii tineri care doresc să fie răsplătiți pe măsura valorii muncii depuse, să aibă venituri corespunzătoare obținute în mod corect și tocmai acesta este principalul motiv al faptului că părăsesc țara expunându-se traumei desțărării.
Conflictul de interese este de asemenea o problemă conexă deontologiei. Faptul că un medic dintr-un spitalde stat lucrează și în privat (cabinet) este permis doar în România. În SUA, sau în vest în general acest lucru nu este posibil deoarece medicii au program până la orele 17 în spital, astfel încât nu mai au timpul fizic necesar activității în privat. La noi, acest sistem este posibil deoarece medicii părăsesc spitalul la ora prânzului, când bolnavii iau masa, iar contravizita este de regulă fictivă.
Ori, programul de activitate al medicilor din vest este remarcabil prin rigurozitate. Peste un anumit număr de ore de muncă, scade iremediabil calitatea actului medical.
Dincolo de graba presantă care scurtează timpul acordat unei consultații, calitatea scade ca urmare a faptului că medicul respectiv nu mai are timpul necesar consultării tratatelor, revizuirii cunoștințelor, achziționării de date noi ș.a. Nici reversul medaliei, împins prea departe nu favorizează calitatea, deși problema este discutabilă. Sultanii turci aveau un medic dedicat exclusiv asigurării gradului maximal de potență pentru sutele de femei din haremul personal. Numărul acestora a fost însă redus progresiv, astfel încât haremul ultimului sultan nu mai depășea cifra de o sută. Brejnev pleca în deplasările sale însoțit de paisprezece medici de diverse specialități. Problema consultului între doi sau mai mulți medici are conotații deontologice. Fie că este vorba de o mare personalitate a vremii, fie că familia sau bolnavul o cere, confruntarea părerilor mai multor medici este extrem de prețioasă actului diagnostic și stabilirii tratamentului. Soluția salvatoare poate pleca de la orice medic înzestrat cu fler și cunoștințe profesionale, indiferent de gradul profesional, adeseori înșelător cu totul. Mândria excesivă, de care mulți medici suferă, face ca solicitarea consultului să plece rareori de la medicul onest care solicită opinia confraților. Cea de a doua opinie este practicată în mod curent în occident, dar extrem de rar la noi. În SUA, în fața unei intervenții chirurgicale sau chiar în cazul implantării unui stent coronarian, solicitarea celei de a doua opinii este obligatorie. Grație acestei proceduri s-a diminuat drastic numărul intervențiilor costisitoare, a colecistectomiei, nașterii prin operație cezariană, implantări de stenturi coronariene ș.a. Pentru a diminua cheltuielile, Casa de Asigurări de Sănătate ar trebui să întocmească liste cu experți pe diverse probleme, recrutați dintre medicii cu mare experiență și nivel de expertiză, indiferent de vârstă.

Medicina, asemeni tuturor celorlalte arte, nu are limite de vârstă. Leonardo da Vinci a dat la iveală cele mai de seamă invenții după vârsta de 70 de ani. Introducerea și la noi a obligativității celei de a doua opinii ar asigura enorme economii bugetare. Să ne gândim doar la excesul revoltător de cezariene, adesea inutile dar și dăunătoare. Medicul are obligația deontologică de a se perfecționa permanent, actualizarea cunoștințelor și achiziționarea noutăților fiind indispensabile unei bune practici. Programul în cadrul unui spital de stat plus orele petrecute în cabinetul privat nu mai permit acest lucru, medicul fiind sufocat de prea multă activitate.
Învățământul medical face parte din sistemul educațional general iar calitativ nu face excepție. Faptul că România a ajuns să dețină recorduri europene la analfabetism, inclusiv la cel funcțional, este întristător. La noi se practică un învățământ medical de masă, cohorte enorme de medici sunt pregătiți pentru export fără redevențe. Se încalcă flagrant modelul Timberger, premiul Nobel pentru estimarea numărului de facultăți și de studenți în raport cu realitățile unei țări. Sunt prea mulți studenți în jurul unei mese de disecție, mult prea mulți ca să poată examina corect un pacient sau să execute o manoperă, puncție pleurală sau pericardică de pildă. Ei pot ajunge specialiști într-un domeniu îngust, dar fără o bază generală consistentă. Nici măcar practica de vară a studenților, obligatorie altădată, nu se mai face. Sunt rarisimi profesorii care își susțin cursurile de la început și până la final. Profesorul acordă un timp preferențial cabinetului său privat, cu încălcarea normelor deontologice al medicului-cadru didactic. Tezele de doctorat, în bună parte plagiate cu nonșalanță, au atins un nivel derizoriu. Unde se perfecționează tinerii sau mai puțin tinerii medici? Unde studiază? Răspunsul este evident, în marile biblioteci. Am vizitat Biblioteca medicală a Universității Columbia din New York. Program permanent, 24 de ore din 24, inclusive în weekend. Este pur și simplu asediată de studenți și de medici. Această bibliotecă nu este de nivel național, iar New York-ul nu este cel mai de seamă centru medical american. Vă invit să treceți pragul Bibliotecii Centrale Medicale (București, strada Pitar Moș, în plin centru). Sălile sunt aproape pustii, mai mulți medici vârstnici, din generațiile deprinse cu studiul, foarte puțini tineri. Cum îți pregătesc aceștia tezele de diploma sau de doctorat? Cum dobândesc acele cunoștințe solide, indispensabile actului medical?
Internetul este un surogat care nu se poate substitui lecturii în bibliotecă, înconjurat de tratate și de reviste care, în bună parte, nici nu apar integral pe internet. Societățile științifice medicale aproape că și-au încetat existența, splendoarea lor fiind ședințele de comunicări, locul unde se confruntau opinii, se lansau idei. Marile congrese au fost acaparate de firmele de medicamente, iar programul acestora a devenit subordonat politicii de marketing al firmelor Din toate timpurile, medicul și-a asumat și rolul de figură preeminentă în societate, a luptat pentru binele obștesc, pentru promovarea sănătății în sensul cel mai larg de accepțiune. Și acest aspect ține de deontologie, de obligațiile sociale. Astăzi, cel puțin la noi, medicii nu mai țin conferințe publice, nici măcar în școli, nu mai contribuie la actul educativ. Dezastrul vaccinării contra virusului responsabil de cancerul de col uterin ne va costa scump.
Avem cel mai mare număr de decese prin această formă de cancer din toată Europa. România a plătit sume imense pentru achziționarea acestui vaccin costisitor. Majoritatea dozelor au fost aruncate, s-a creat o opinie ostilă vaccinării inclusiv în mass-media. Ministerul Sănătății avea obligația inițierii unei ample campanii educative privind avantajele acestei vaccinări. Nu a făcut absolut nimic în această direcție. Vom plăti scump această greșeală.
Din păcate, la noi, medicii s-au retras din sfera socială.
În opoziție cu analfabeții, medicii sunt categoria socială cu o prezență la vot dintre cele mai reduse. Chiar și la alegerile pentru Colegiul Medicilor, numărul celor care șiau exprimat votul a fost atât de redus încât rezultatul ar fi trebuit anulat. Indiferentismul față de problemele societății marchează negativ o importantă fațetă deontologică a personalității medicilor, iar această atitudine este mai pronunțată la medici față de alte categorii de intelectuali. Facultățile noastre de medicină nu acordă nici o atenție pregătirii medicilor în direcția valorizării potențialului lor social.
Avem încredințarea că o dezbatere televizată a problemelor de deontologie medicală ar avea nu doar un grad ridicat de audiență, dar și o redresare a a evoluției tot mai îngrijorătoare a stării de fapt din țara noastră.

Conf. dr. CORNELIU ZEANA